LUMEA ROMANĂ - IMPERIUL ROMAN DE RĂSĂRIT

Arcadius - Muzeul din Istanbul

395 - 408. Domnia lui Flavius Arcadius este tutelată de camarila curții din Constantinopol.

399 - 400. Răscoala antiromană a ostrogoților din Asia Mică, condusă de Tribigild (Tarbigilus). Puternică reacție antigermanică în imperiu. Goții, fiind în legătură cu Gainas, au venit în Imperiul de Est. Probabil Tribigild era un dușman al  lui Eutropius. În 399 d.Hr., el și trupele sale foederati s-au răzvrătit împotriva lui Arcadie din Frigia (cu cunoștința lui Gainas); la început el a fost victorios peste trupele imperiale trimise împotriva lui, dar după aceea a fost învins de ei la Selge; după ce și-a unit trupele cu Gainas, a pornit la Constantinopol. El a fost ucis în timpul luptelor din Tracia.

401. Vizigoții, conduși de regele Alaric, pătrund în Italia, părăsind definitiv partea răsăriteană a imperiului.

Alaric

Alaric atacând Roma

408 - 450. Domnia fiului lui Arcadius, Theodosius II, este tutelată de potentații curții, între care se impune generalul Flavius Ardabur Aspar, fiul unui got și al unei alane.

Theodosius II - Muzeul Louvre

413 - 439. Înconjurarea Constantinopolului cu puternice ziduri de apărare, păstrate parțial până astăzi (”zidul lui Theodosiu”).

Zidul Constantinopolului

431 iunie. Al treilea conciliu ecumenic, la Efes. Confruntarea dintre adepții lui Nestor (din 428 patriarh al Constantinopolului) și ai patriarhului Alexandriei, Ciril. Nestor este depus și excomunicat, iar învățătura sa (nestorianismul) condamnată.

Predica unui preot nestorian , pictură chineză .

Nestorianismul este o doctrină hristologică care a apărut în Biserică în secolul al V-lea. Fondatorul său este Nestorie, patriarh al Constantinopolului. Nestorianismul a fost o încercare de a explica rațional și de a înțelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învață că cele două esențe divină și umană sunt separate și sunt două persoane: omul Iisus Hristos și Logosul divin, care locuiește în om. De aceea, nestorienii resping terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost răstignit", pentru că ei cred că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând, în schimb, termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om). Este considerat erezie.

434. După reluarea conducerii confederației hunice de către Attila, provinciile europene ale imperiului devin, în 441 și 447, ținta unor pustiitoare raiduri ale temuților lor nomazi.

Confederația hunică a lui Attila (marcată cu oranj)  și Imperiul Roman (marcată cu galben pal) - la 450 d.Hr.

450 iulie 20. Moartea lui Theodosius II; sfârșitul dinastiei teodosiene.

450 - 457. Domnia lui Marcian. După slăbirea presiunii hune, el încheie tratate cu gepizii și ostrogoții.

Împăratul Marcian ilustrat pe o monedă

451 octombrie. Al patrulea conciliu ecumenic la Chalcedon, condamnă doctrina monofizită și-l depune pe Dioscoros, patriarhul Alexandriei.

Papa copt de Alexandria Dioscoros cel Mare (444 - 445) - deposedat la Calcedon pentru doctrina sa 

454. După înfrângerea hunilor la Nedao, gepizii își extind autoritatea asupra Câmpiei Panonice și a spațiului intercarpatic al Daciei, locuit de daco-romani.

Bătălia de la Nedao a fost o luptă care a avut loc în Pannonia în 454 d.Hr. între huni și foștii lor vasali. Nedao este considerat a fi un afluent al râului Sava. 


După moartea lui Attila Hun, forțele aliate ale popoarelor sub conducerea lui Ardaric, regele gepizilor, au învins forțele Hunnice ale lui Ellac, fiul lui Attila, care se luptase cu frații săi Ernak și Dengizich pentru supremație după moartea lui Attila. Ellac însuși a fost ucis în luptă.

471. În condițiile puternicei reacții antigermanice din imperiu, Leo I îl elimină, cu ajutorul isaurienilor, pe Aspar.

474 - 491. Domnia împăratului Zenon I (întreruptă în ianuarie 475 - august 476 de generalul Basiliscos). Apogeul influenței isaurienilor în viața politică a imperiului.

Harta animată a Imperiului Bizantin

488. La instigația împăratului Zenon, care îl numește magister militum per Italiam, Theodoric, regele ostrogoților (474 - 526), invadează Italia, îl înfrânge pe Odoacru și pune aici bazele unui puternic regat germanic (493 - 553).

După 476, provinciile răsăritene ale Imperiului Roman își continuă pentru încă un mileniu, în haine grecești, în cadrul Imperiului Bizantin, un zbuciumat dar strălucit destin, încheiat dramatic în 1453, prin cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani. 

În întreaga sa existență, Bizanțul se consideră unicul continuator și moștenitor al Imperiului Roman, Constantinopolul este considerat ”noua Romă”, împăratul de pe malul Bosforului autointitulându-se ”urmașul cezarilor”.
Chiar dacă pecetea greacă devine tot mai pregnantă, din sec. 6 greaca înlocuind latina ca limbă oficială și de cultură, tradiții romane supraviețuiesc în viața statală, administrativă, constituțională, în cea socială și politică.

Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT

ORIENTUL - PENINSULA ARABIA ȘI TRIBURILE ARABE

Termenul de Arabia, care desemna inițial pustiul nord-arab, s-a extins treptat în antichitatea clasică asupra întregii peninsule cuprinse între Marea Roșie și Golful Persic.
Numai 1/4 din suprafața aridă a peninsulei oferă, în ținuturile de coastă și în jurul oazelor, condiții de viață.
În decursul antichității, s-au dezvoltat aici trei zone de civilizație. În mileniile 3-2 î.e.n., ținuturile de coastă răsăritene, situate la jumătate de drum între Mesopotamia și India, au o evoluție mai rapidă. În mileniul I î.e.n., SV peninsulei (actualul teritoriu al R.A. Yemen, R.D.P. Yemen și SV Arabiei Saudite) cunoaște o remarcabilă înflorire economică și culturală, iar în sec. 3 î.e.n - 1  e.n. se afirmă regiunea de NV (actualul teritoriu al Iordaniei și NV Arabiei Saudite), unde ia ființă Regatul Nabateilor.

Harta Arabiei la 3500  B.C.

milen. 3 - 2 î.e.n. Populațiile de pe coasta estică a Peninsulei Arabia înregistrează, grație rolului de intermediar în comerțul dintre Mesopotamia și Valea Indusului (NV Indiei), o timpurie dezvoltare economică și culturală. Izvoarele sumeriene menționează doi parteneri comerciali în această zănă geografică - ”țările” Dilmun (având centrul poate în Insula Bahrain) și Magan (pe teritoriul actual al Emiratelor Arabe Unite și al Omanului). Ținuturi ale coastei septentrionale se află în sec. 24-23 î.e.n. sub controlul politic al imperiului Akadian.

milen. 2 î.e.n. (a doua jumătate). Domesticirea cămilei în Arabia (de unde se răspândește spre Asia Centrală și Africa de N) deschide noi perspective comerțului caravanelor în regiunile deșertice ale Orientului. Arabii, triburi semitice de nomazi care se răspândesc în milen. 2 î.e.n. în întreaga Peninsulă, asimilează treptat elementele etnice mai vechi, dar nu reușesc până în vremea lui Muhammad să realizeze unitatea politică și culturală a întregii Arabii.

1500 B.C.

milen. 1 î.e.n. Triburile din SV, vorbind dialecte ale limbii sud-arabice, având ca principală îndeletnicire creșterea animalelor (ovine, caprine, cămile, cai), încep să practice o agricultură bazată pe sistemul irigațiilor și se implică tot mai activ în fluxul comercial dintre Africa de Est, Egipt, Iran și India, exportând smirna și tămâia atât de căutate în lumea mediteraneană. Nivelul de dezvoltare economică și culturală atins îi determină pe autorii greci și romani să dea numele regiunii de Arabia Felix. Patru formațiuni statale mai importante iau ființă în această regiune: în zona septentrională, triburile miaiților creează Regatul Main, cu centrul la Qarnaw, mai la sud sabaiții - cele mai puternice triburi din zonă - pun bazele Regatului Saba; la răsărit de acesta, qatabaniții fondează Regatul Qataban (cu reședința la Timna), iar spre răsărit ia ființă Regatul Hadramaut (capitala Shabwa). Civilizația atestă influențe ale lumii iraniene, iudaice, elenistice și apoi romane. Regatul Saba, cel mai vechi și puternic, va unifica sub autoritatea sa colțul SV al Arabiei.

Arabia la 750 B.C.

Arabia la 500 B.C.

sec. 9 î.e.n. Textele asiriene și ebraice menționează existența triburilor arabe în deșertul siriano-mesopotamian și NV Arabiei.

853. În bătălia de la Qarqar (Siria) suveranul asirian Șalmanasar III enumeră printre dușmani și 1000 de călăreți pe cămile din țara Arabă.

sec. 8 î.e.n. Constituirea Regatului Saba ca stat teocratic (marele preot deține totodată și puterea politică supremă), cu centrul la Sirwah, apoi la Marib.
Prezumtiva vizită a unei regine din Saba la curtea regelui Solomon pare să fie un reflex în plan legendar al intenselor legături comerciale întreținute cu Regatul Israel. În a doua jumătate a sec. 5, Karib il Watar II (c.420) poartă numai titlul de malik (rege), ceea ce denotă renunțarea la caracterul teocratic al monarhiei. Inscripții asiriene din vremea lui Tiglatpalasar III, Sargon II și Sennacherib înregistrează daruri și tribut trimise de Regatul Saba, Asiriei. Saba își extinde treptat autoritatea asupra statelor vecine, Qataban, Hadramaut și Main; din sec. 5 î.e.n. sunt întemeiate colonii în Cornul Africii (pe teritoriul Etiopiei). După aprige lupte cu tribul homeriților (sau himiariților), sabaiții ocupă citadela Du Raida de lângă orașul Zafar, suveranii Sabei adoptând la sfârșitul sec. 1 e.n. titulatura de regi ai Sabei și Du Raidain. În jurul anului 335 e.n. Regatul Saba este cucerit de etiopieni (statul Aksum); își redobândește după câteva decenii neatârnarea, devenind în sec. 5 câmp de înfruntare religioasă între creștinism și iudaism, triumful celui din urmă declanșând în 525 o nouă invazie etiopiană. După izgonirea ocupanților (575) Saba devine o provincie a imperiului Sasanid, îmbrățișează în 628 noua religie predicată de Muhammad, fiind integrat apoi lumii islamice.

556 - 539 î.e.n. Nabonid, suveranul Regatului Noului Babilon, își extinde autoritatea până în ținuturile Medinei, stabilindu-și timp de 10 ani reședința în oaza Taima din N Arabiei.

522 - 486 î.e.n. Inscripțiile din timpul domniei suveranului ahemenid Darius I, teritoriul supus dintre Mesopotamia și Egipt figurează cu numele Arabaya.

sec. 4 - 3 î.e.n. Stabilirea durabilă a triburilor arabe ale nabateilor (originare din Transiordania) în NV Peninsulei Arabia, unde controlează comerțul caravanier dintre Egipt, Mediterana Orientală și Mesopotamia. Regatul Nabateilor, constituit în sec. 2 î.e.n., cu centrul în vechea cetate edomită Petra (astăzi în Iordania), puternic influențat de civilizația elenistică, folosește limba și scrierea aramaică, dar păstrează un panteon pur arab. Listele dinastice consemnează numele a 12 suverani, începând cu Arethas I (Haritat I) și sfârșind cu Rabilos II Soter (71-106 e.n.); apogeul politic al statului este atins în timpul domniei lui Arethas III 937-62 î.e.n.), după care regatul devine clientelar Romei.

c. 132 î.e.n. Reprezentanții familiei de origine arabă Abgar preiau puterea în orașui Edessa (fosta Antiohia pe Calirhoe fondat în 303/302 de Seleucos Nicator), emancipând micul Regat Osroene din NV Mesopotamiei de sub autoritatea Regatului Seleucid. Dinastia Abgar va conduce până în 216 e.n. destinul zbuciumat al acestui stat tampon dintre Imperiul Roman și Regatul Parților.

25 - 24 î.e.n. Din ordinul împăratului Augustus, prefectul Egiptului L. Aelius Gallus întreprinde o expediție împotriva Arabiei Felix. Deși forțele romane pătrund până în regiunea orașului Marib (pe teritoriul R.A. Yemen), campania se încheie cu un eșec.

105 e.n. Din dispoziția împăratului Traian, guvernatorul Siriei A. Cornelius Palma ocupă și transformă cea mai mare parte a Regatului Nabateilor în provincie romană. Sediul administrației provinciale și al legiunii care apăra noua posesiune este stabilit în orașul Bostra. În Golful Aqaba este staționată o flotă romană care controlează navigația din Marea Roșie și implicit comerțul cu India. Elemente etnice și de civilizație arabă se răspândesc în imperiu. În 244 e.n., M. Iulius Philippus (Filip Arabul), fiul unui șeic din Trachonitis, ocupă însuși tronul imperial.

sec. 3 e.n. Palmyra, cetatea arabă din deșertul sirian, cunoaște în cursul acestui secol o strălucită dar efemeră afirmare. Situată într-o oază la egală distanță între litoral și Eufrat, pe unul dintre cele mai importante drumuri comerciale care leagă Mediterana de Mesopotamia, inclusă la începutul sec. 1 e.n. în Imperiul Roman, Palmyra se dezvoltă rapid după acordarea de către Hadrian a statutului de oraș liber (129 e.n.). În condițiile slăbirii autorității romane în primele decenii ale ”Anarhiei militare”, Septimius Hairanes transformă orașul în centrul unui principat tampon, între imperiile sasanid și roman (c.250). Succesorul său Septimius Odenathus primește în urma victoriilor sale, din partea împăratului Gallienus, titlul de ”dux Romanorum” și ”corrector totius Orientis”. După dispariția sa, ambițioasa-i soție - Zenobia - se emancipează de sub autoritatea romană vizând crearea unui vast imperiu palmirean în Asia Mică, Siria, Palestina și Egipt (270), dar este înfrântă de împăratul Aurelian, iar Palmyra distrusă din temelii (273).

sec. 4 - 7. Două seminții arabe continuă să joace un rol politic până la afirmarea islamului în partea septentrională a Peninsulei Arabia: în NE hamizii, cu centrul la Hira, vasali imperiului Sasanid, iar în NV gasanizii, sub autoritate romano-bizantină.

Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT

LUMEA ROMANĂ - ROMA REPUBLICANĂ

510 / 509 î.e.n. Potrivit tradiției, L. Tarquinius Superbus, ultimul rege de origine etruscă, este izgonit din Roma în urma unei răscoale populare conduse de L. Iunius Brutus.
Abolirea regalității și instaurarea formei de guvernământ republicane. La această dată, Roma nu era decât o mică cetate înconjurată de dușmani, un modest oraș-stat din Latium, care nu anunță prin nimic viitorul destin de excepție, poate cel mai singular și strălucit al întregii antichități.
În cele aproape cinci secole de istorie republicană, Roma parcurge drumul de la o cetate care luptă disperat pentru supraviețuire, la cea de stăpână a întregii Peninsule Italice (a cărei unitate o cimentează durabil) pentru ca apoi, un secol mai târziu, să devină centrul celui mai puternic și durabil imperiu al lumii antice. Sistemul organelor statului este cel al unei republici aristocratice; în principiu poporul roman decidea, în cadrul unor adunări, asupra principalelor probleme ale statului; de facto, senatul acapara întreaga putere. Puterea executivă se afla la mâna magistraților; alegerea lor anuală, caracterul onorific al magistraturilor (nu exista retribuție) și colegialitatea au fost până în ultimul veac de existență a republicii o obligație inexorabilă. 

Ocupația de bază a populației rămâne în acest răstimp agricultura, dominată de mica proprietate țărănească. Din rândurile elementului țărănesc erau recrutate legiunile, garanția apărării statului și fierul de lance al expansiunii romane. Extinderea marelui domeniu funciar, ruinarea proprietății țărănești, afluxul de sclavi și sporirea rolului lor în viața economică vor duce, din sec. 2 î.e.n., la mari frământări sociale.

509 - 338 î.e.n. Roma face acum primii pași pe drumul organizării structurii sale interne și își făurește instrumente ale viitoarelor victorii. Principala problemă a vieții politice interne o reprezintă lupta dintre plebei și patricieni, singurii beneficiari ai răsturnării monarhiei, care au monopolizat întreaga putere politică, legislativă, juridică și religioasă de stat, excluzând complet plebea. Pe plan extern, Roma respinge tentativele străine de subjugare și se angajează în lupta pentru hegemonie din cadrul Ligii orașelor latine din Latium; drum sinuos, încununat însă în anul 338 de o deplină victorie.

509 î.e.n. Încheierea primului tratat romano-cartaginez. Timp de două secole și jumătate relațiile dintre Roma și Cartagina rămân pașnice.

496 - 493 î.e.n. Război între Roma și Liga Latină.

494 / 493 î.e.n. Prima secesiune a plebeilor. Retrași pe "Muntele Sacru" (sau pe Aventin), ei obțin instituirea unei noi magistraturi - tribunalul plebei. Alegerea, anual, din rândul plebeilor, a doi tribuni sacrosanți având ca principală îndatorire apărarea intereselor clasei lor și totodată dreptul de a se opune prin veto oricărei hotărâri luate de magistrați sau senat împotriva unui plebeu. Numărul și rolul lor sporește pe măsură ce adunările plebeilor de triburi (concilia plebis tributa) încep să-și facă auzit glasul în cetate.

474 î.e.n. Înfrângerea flotei etrusce la Cumae de către Hieron I, tiranul Siracuzei, marchează începutul declinului puterii maritime etrusce.

451 î.e.n. La cererile repetate ale plebei de codificare a legilor cutumiare, este aleasă o comisie de 10 senatori (decemviri legibus scribundis), însărcinată cu redactarea unui cod de legi. În anul următor comisia expune în for un cod de legi (gravat pe 12 table de bronz), numit ulterior ”Legea celor XII table”. Codul reflectă destrămarea vechilor legături gentilice, consolidarea proprietății private, împărțirea societății în clase antagonice și afirmarea familiei drept celulă de bază a societății în detrimentul gintei. Apariția unor legi scrise care enunță egalitatea cetățenilor în fața legii constituie un cert element de progres pentru societatea romană, chiar dacă aplicarea lor rămâne mai mult un deziderat.

447 î.e.n. Instituirea unei noi magistraturi - quaestura - cu atribuții administrativ-financiare (din 421 accesibilă și plebeilor).

445 î.e.n. ”Lex Canuleia” anulează interdicția căsătoriei dintre plebei și patricieni.

444 î.e.n. Hotărârea senatului privind posibilitatea înlocuirii celor doi consuli printr-un colegiu al tribunilor militari cu puteri consulare (tribuni militum consulari potestate), magistratură accesibilă și plebeilor.

443 î.e.n. Data tradițională a instituirii censurii. Aleși o dată la 5 ani din rândul foștilor consuli, pe o durată de 18 luni, cei doi censuri au ca îndatoriri: realizarea recensământului cetățenilor (census), înscrierea acestora într-un trib teritorial și, după avere, într-o centurie, supravegherea moravurilor, iar după 312 alcătuirea listei celor 300 de senatori (primirea și eliminarea de membri din senat).

406 - 396 î.e.n. Război între Roma și Veii, încheiat prin cucerirea orașului etrusc de către dictatorul M. Furius Camillus (prima personalitate romană căreia, dincolo de legendă, i se poate recunoaște o existență istorică reală).

400 î.e.n. Pătrunderea celților (numiți de romani gali) din Europa Centrală în Peninsula Italică și stabilirea lor în Câmpia Padului de unde, timp de aproape două secole, vor efectua incursiuni de pradă până în Apulia și Sicilia.

393 î.e.n. Potrivit datelor censorilor, statul roman (care se întinde la această dată pe o suprafață de c.2000 km pătrați) numără 152.000 cetățeni mobilizabili.

387 iulie. Bătălia de la Allia. Celții îi înfrâng pe romani, cuceresc și jefuiesc Roma, cu excepția Capitoliului. 

c. 380 î.e.n. Începe reconstrucția Romei după incendiul galic. Ziduri de piatră înconjoară pentru prima dată cele 7 coline pe care se înalță orașul.

367 î.e.n. Legile lui Licinius și Sextius abolesc tribunatul militar și restabilesc regimul celor doi consuli, stipulând obligativitatea ca unul dintre aceștia să fie plebeu. Instituirea unei noi magistraturi - p r a e t u r a - care preia atribuțiile judiciare ale consulilor. Tot în 367 sunt create funcțiile celor doi edili curuli, cu atribuții administrative.

356 î.e.n. Plebeii cuceresc dreptul de a fi aleși ca dictatori.

354 î.e.n. Primul tratat dintre Roma și Confederația triburilor samnite.

351 î.e.n. Plebeii dobândesc dreptul de a ocupa censura; din 339 ei impun obligativitatea ca unul dintre cei doi censori să fie plebeu.

343 - 272 î.e.n. Epoca războaielor dintre Roma și Confederația triburilor samnite, conflict decisiv pentru hegemonia Italiei centrale și meridionale.

340 - 338 î.e.n. Războiul latinilor. Victoria legiunilor romane pecetluiește hegemonia incontestabilă a Romei în Latium. Dizolvarea Ligii Latine.

338 - 264 î.e.n. Încheierea confruntării dintre patricieni și plebei prin statuarea deplinei egalități contribuie la începutul sec. 3 î.e.n., la consolidarea internă a statului. Pe plan extern, Roma destramă puterea acelor popoare care ar fi putut aspira la hegemonia Peninsulei Italice: Confederația triburilor samnite, Uniunea orașelor etrusce, triburile celtice sau cetățile din Graecia Magna, devenind stăpână necontestată între Alpi și strâmtoarea Messinei. Contactele tot mai strânse cu civilizația greacă stimulează creația litrerară și artistică proprie. Literatura latină înregistrează în sec. 3 î.e.n. primele ei opere, specifice acestei faze de adaptare și asimilare a culturii grecești. Dacă Livius Andronicus, care prin traducere va face cunoscută romanilor Odiseea, este mai mult un ”educator” decât un creator, Naevius și Plaut, ambii italici, își înscriu numele, primul ca autor al unei epopei naționale (Bellum Punicum), cel de-al doilea drept cel mai mare autor comic roman.

327 - 304 î.e.n. Al doilea război cu samniții. În pofida înfrângerii dezordonate din trecătoarea Caudium (321), Roma încheie victorioasă conflictul care-i asigura dominația în Campania și Apulia.

326 î.e.n. ”L e x   P o e t e l i a   P a p i r i a” interzice vânzarea debitorului insolvabil ca sclav.

312 î.e.n. Censura lui Appius Claudius Caecus, cea mai însemnată personalitate politică a epocii. De numele său este legată construcția primei șosele, între Roma și Capua (Via Appia), și a primului mare apeduct din Cetatea Eternă (Aqua Appia).

306 / 305 î.e.n. Tratatul dintre Roma și Rhodos constituie primul contact diplomatic cu lumea elenistică.

306 î.e.n. Nou tratat romano-cartaginez.

300 î.e.n. ”L e x   O g u l n i a”   consfințește egalitatea pe plan religios a plebeilor cu patricienii; primul mare pontif plebeu este cunoscut abia din 254 î.e.n.

298 - 290 î.e.n. Al treilea război cu samniții. Roma înfruntă o largă coaliție a popoarelor italice formată din samniți, sabini, etrusci, gali, hernici ș.a. Bătălia de la Sentinum (295 î.e.n.), în care sunt angajate cele mai mari efective militare întâlnite până acum pe un câmp de luptă italic, se încheie cu o răsunătoare victorie romană.

287 î.e.n. Noua secesiune a plebeilor, pe muntele Ianiculum, se încheie cu deplina recunoaștere a egalității lor cu patricienii. Hotărârile plebei (”p l e b i s c i t a”), întrunită în ”Concilia plebis tributa”, devin obligatorii pentru întregul popor roman.

285 - 282 î.e.n. Război victorios împotriva celților din NE Italiei.

282 î.e.n. Izbucnirea conflictului dintre Roma și Tarent, colonie greacă din S Italiei, prolog al implicării romanilor în lupta pentru hegemonie din Mediterana Occidentală.

280 î.e.n. Răspunzând chemării Tarentului, Pirus, regele Epirului, debarcă cu o armată în S Italiei. În două bătălii la Heracleea (280 î.e.n.) și Ausculum (279 î.e.n.) Pirus repurtează victorii scump plătite asupra legiunilor romane (”victorii a la Pirus”).

275 î.e.n. Revenit în Italia după o expediție de doi ani (278 - 276) împotriva cartaginezilor din Sicilia, Pirus este înfrânt de romani în bătălia de la Beneventum și obligat să se întoarcă în Grecia.

273 î.e.n. Tratat de prietenie (”amicitia”) între Roma și Egiptul elenistic.

272 î.e.n. Capitularea Tarentului și desființarea Confederației triburilor samnite. Cu aceste victorii, Roma intră în rândul marilor puteri din bazinul Mării Mediterane.

c. 270 î.e.n. Roma bate primele monede de argint proprii, după model grecesc.

270 î.e.n. Cucerirea coloniei grecești Rhegion. Roma devine stăpâna întregii Italii între Arno și Rubicon și strâmtoarea Messinei.

268 î.e.n. Conform listei censorilor, Roma numără 292.000 cetățeni mobilizabili.

264 - 133 î.e.n. Roma dobândește hegemonia deplină în bazinul Mării Mediterane sfărâmând întâi în apus, în primele două războaie punice, puterea Cartaginei (264 - 201 î.e.n.), eliminând apoi de pe hartă Regatul Seleucid, Macedonia elenistică, lumea cetăților grecești. Politica expansionistă prelungită, pe teatre de război tot mai îndepărtate de Italia, afluxul de sclavi, care constituie o mână de lucru ieftină, declanșează criza agriculturii italice, soldată cu decăderea micii proprietăți țărănești și cu extinderea latifundiilor bazate pe munca servilă. Contactul cu Elada, cu lumea elenistică, accentuează penetrarea elementelor civilizației elene în cultura romană.

Cu opera lui Ennius, ”Annales (Anale)”, romanii dobândesc prima mare epopee națională, iar comediile lui Terențiu ating adevărate valori clasice. Reacția la elenizarea vieții romane domină opera lui Cato cel Bătrân, apărător, în discursurile sale, al vechii tradiții și autorității romane, autorul primei lucrări de istorie în limba latină - ”Origines”.

264 - 146 î.e.n. Epoca războaielor punice. Ciocnirea sferelor de interese ale Romei și Cartaginei determină confruntarea decisivă pentru hegemonia în bazinul occidental al Mediteranei.

264 - 241 î.e.n. Primul război punic.

264 î.e.n. Sprijinul acordat de Roma orașului Messana (= Messina) din Sicilia declanșează primul conflict romano-cartaginez.

263 î.e.n. Sub presiunea armatelor romane debarcate în Sicilia, Siracuza încheie un tratat de alianță cu Roma.

262 î.e.n. Cucerirea de către romani a orașului Acragas din Sicilia. Roma începe construcția primei sale flote de război.

260 î.e.n. Bătălia navală de la Mylae. Roma obține prima victorie navală din istoria sa.

256 î.e.n. Învingători la Ecnomos, într-una din cele mai mari bătălii navale ale antichității, romanii debarcă în Africa de N un corp expediționari condus de M. Atilius Regulus.

255 î.e.n. Regulus este înfrânt și capturat de armata cartagineză comandată de lacedemonianul Xanthippos. Eșecul campaniei romane din Africa.

247 î.e.n. Comanda forțelor cartagineze din Sicilia este preluată de talentatul general Hamilcar Barcas.

241 î.e.n. Pierderea flotei în bătălia de la insulele Aegates (= Egadi) silește Cartagina să încheie pacea. Sicilia (cu excepția teritoriului Siracuzei) revine Romei, fiind organizată ca prima provincie romană, iar Cartagina mai este obligată la plata unei despăgubiri de război de 3.200 de talanți.

241 - 238 î.e.n. Roma profită de răscoala mercenarilor cartaginezi din Africa pentru a anexa insulele Sardinia și Corsica, foste posesiuni punice.

237 - 229 î.e.n. Hamilcar Barcas pune în S Spaniei bazele unui nou imperiu cartaginez.

229 - 228 î.e.n. Primul război ilir, purtat de Roma împotriva reginei Teuta, marchează cea dintâi intervenție romană în Peninsula Balcanică.

228 î.e.n. Roma, care în primul război ilir se afirmase ca o apărătoare a orașelor elene, trimite o solie în Grecia, primită cu onoruri la Corint și Atena. Acceptarea romanilor ca participanți la Jocurile Istmice și la misterele eleusine indică scoaterea lor din categoria popoarelor ”barbare”.

225 - 222 î.e.n. Război împotriva celților din N Italiei. După victoria de la Telamon (225 î.e.n.), Roma anexează teritoriul dintre Pad și Alpi.

221 î.e.n. Comanda supremă a forțelor cartagineze din Spania este preluată de Hannibal, fiul lui Hamilcar Barcas, care se afirmă în următoarele două decenii drept cel mai periculos adversar cunoscut până la acea dată de Roma.

219 î.e.n. Al doilea război ilir; coasta Illyriei trece sub stăpânirea Romei.

218 - 201 î.e.n. Al doilea război punic.

218 î.e.n. (vara). Hannibal traversează Pirineii, forțează trecerea Rhonului și pătrunde peste culmile înzăpezite ale Alpilor, pe neașteptate, în N Italiei. După victoriile de la Ticinus și Trebia, Hannibal se afirmă drept eliberator al popoarelor italice.

217 î.e.n. (iunie). Hannibal nimicește pe malul lacului Trasimene (Etruria) armata consulului C. Flaminius.

216 î.e.n. (august). Bătălia de la Cannae (devenită model al bătăliei de învăluire), cea mai gravă înfrângere militară din istoria Romei, îl situează pe Hannibal, alături de Alexandru cel Mare și Caesar, în rândul marilor strategi ai antichității. Roma continuă însă lupta.

215 - 205 î.e.n. Alianța lui Filip V, regele Macedoniei elenistice, cu Hannibal, declanșează primul război macedonean.

212 î.e.n. Cucerirea Siracuzei (care în 215 se alăturase lui Hannibal) de către romani; cu această ocazie este ucis de un alt soldat roman celebrul matematician și fizician grec Arhimede.

211 î.e.n. Apariția lui Hannibal la porțile Romei (”Hannibal ad Portas”) nu duce la despresurarea orașului Capua (aliat cu generalul cartaginez) din Campania, care este cucerit și aspru pedepsit de romani.

210 î.e.n. P. Cornelius Scipio devine, la numai 25 de ani, comandant suprem al forțelor romane din Spania.

207 î.e.n. Bătălia de pe fluviul Metaurus. Armata cartagineză comandată de Hasdrubal, venită din Spania în sprijinul lui Hannibal, este înfrântă de romani în Italia Centrală, înainte de a face joncțiunea cu aceasta.

206 î.e.n. Victoria lui P. Cornelius Scipio la Ilipa. Sfârșitul dominației cartagineze în Spania.

204 î.e.n. P. Cornelius Scipio debarcă în Africa de N.

202 î.e.n. octombrie. Bătălia de la Zama, încheiată cu victoria lui Scipio asupra lui Hannibal (rechemat în 203 din Italia).

201 î.e.n. La încheierea păcii, Cartagina pierde toate posesiunile din Mediterană și Spania, predă întreaga flotă și toți elefanții de luptă și se angajează să plătească o despăgubire de război de 10.000 de talanți.
Cartagina devine o neînsemnată putere pe plan local, lupta pentru hegemonie fiind definitiv tranșată în favoarea Romei, ajunsă acum cel mai puternic stat al Mediteranei Occidentale.

200 - 197 î.e.n. Al doilea război macedonean. Aliată cu Pergamul, Rhodosul și Liga Etoliană, Roma înfrânge zdrobitor armata macedoneană în bătălia de la Kynoskephalai, devenind astfel arbitrul Peninsulei Balcanice.

197 î.e.n. Teritoriile cucerite în Spania sunt organizate sub forma a două provincii - Hispania Citerior și Hispania Ulterior.

192 - 188 î.e.n. Război între Roma și Regatul Seleucid. Înfrânt în bătăliile de la Thermopyle (191 î.e.n.), Myonesos (190 î.e.n.) și Magnesia (190 î.e.n.), Antiohos III pierde, în urma păcii de la Apameia, posesiunile din Asia Mică până la Munții Taurus, cedează întreaga flotă și plătește o despăgubire de 15.000 de talanți. Sfatul roman devine arbitrul lumii elenistice.

184 î.e.n. Începutul censurii lui M. Porcius Cato (reprezentant al cercurilor romane conservatoare, îngrijorate de pătrunderea culturii elenistice în Italia), rămasă celebră în analele republicii prin severitatea măsurilor adoptate.

171 - 168 î.e.n. Al treilea război macedonean. Înfrântă la Pydna (168 î.e.n.), Macedonia este împărțită în 4 regiuni tributare Romei. Sfârșitul independenței statului macedonean.

167 î.e.n. L. Aemilius Paullus cucerește Epirul, aliat al Macedoniei, distruge 70 de așezări și vinde ca sclavi 150.000 de captivi. Printre cei 1000 de ostateci ai Ligii Aheene aduși la Roma se numără și istoricul Polibiu, care va ajunge un apropiat al cercului Scipionilor.

154 î.e.n. În V Peninsulei Iberice izbucnește răscoala lusitanilor împotriva dominației romane.  Păstorul Viriathus conduce cu succes războiul din 147 î.e.n. până la moartea sa (139 î.e.n.).

149 - 148 î.e.n. Răscoala antiromană a Macedoniei condusă de Andriscos. După reprimarea ei, Macedonia este transformată în provincie romană.

149 - 146 î.e.n. Al treilea război punic. După o rezistență eroică, Cartagina este distrusă din temelie de forțele romane conduse de P.. Corneliu Scipio Aemilianus. Constituirea provinciei Africa.

146 î.e.n. Răscoala Ligii Aheene împotriva Romei se încheie cu distrugerea Corintului și transformarea întregii Grecii în posesiune romană.

143 - 133 î.e.n. ”Războiul Numantiei”, numit astfel după Numantia, centrul luptei antiromane a triburilor celtibere din N Spaniei. Cucerirea Numantiei în 133 de către P.Cornelius Scipio Aemilianus marchează sfârșitul rezistenței organizate a populației autohtone din Hispania.

136 - 132 î.e.n. Prima mare răscoală a sclavilor din Sicilia, condusă de Eunus și Cleon.

133 - 31 î.e.n. ”Secolul revoluțiilor”. Chiar dacă hotarele statului continuă să se lărgească spectaculos, iar Roma este confruntată cu apariția unor dușmani relativ periculoși (cimbrii și teutonii, Mitradate VI Eupator), scena politică internă rămâne domeniul evenimentelor și mutațiilor decisive. Epoca, deschisă de moartea violentă a lui Tib. Gracchus, constituie o perioadă de criză, marcată de puternice conflicte sociale și semnificative restructurări constituționale. Asistăm la cele mai înverșunate răscoale ale sclavilor din antichitate, apoi la lupta dintre cele două tabere dușmane ale societății  - ”optimații” (forțele conservatoare - nobilimea, senatul) și ”popularii” (noile forțe sociale - cavalerii, vârfurile muncipale italice, plebea -, având ca for Adunarea Poporului), care-și dispută puterea în sângeroase războaie civile.

Devenită cel mai important centru al lumii mediteraneene, Roma beneficiază din plin de bogățiile ce se îndreaptă spre ea din toate zonele cucerite. Limba latincă, care dobândește un caracter modern, devine un instrument suplu și adecvat comunicării literare. Lucrările lui Cicero (corespondența, tratatul de retorică, dialogurile filosofice), Sallustiu (monografile istorice consacrate lui Iugurtha și Catilina) și Caesar (comentariile asupra războaielor galic și civil) sunt capodopere ale prozei latine, ajunsă la maturitate. Aflată încă în perioada căutărilor, poezia înregistrează succese durabile prin Lucrețiu (epopeea didactică ”Dereum natura”), Luciliu (care ridică satira la rangul unui gen literar distinct) sau Catul (cel mai talentat dintre ”neoterici”).

133 - 129 î.e.n. Răscoala lui Aristonicos. Fiu al lui Eumene II, Aristonicos denunță testamentul ultimului rege al Pergamului, care desemnase statul rman ca moștenitor al regatului, și sub influența utopiilor elenistice, încearcă înființarea unui ”stat al soarelui” (Heliopolis) bazat pe egalitate și dreptate socială. După înfrângerea răscoalei, Pergamul este transformat în provincia Asia, prima posesiune romană din Orientul Apropiat.

133 î.e.n. Tiberius Sempronius Gracchus, tribun al poporului, propune, pentru soluționarea crizei agrare, o lege stipulând reîmpărțirea proprietății funciare, dar este ucis de reacțiunea senatorială pe Capitoliu, împreună cu 200 - 300 de adepți ai săi.

133 - 122 î.e.n. Ales tribun al poporului, Caius Sempronius Gracchus reia programul reformator al fratelui său; în cadrul tulburărilor sociale izbucnite la Roma în 121, C. Gracchus este ucis împrenă cu 3000 de partizani. Încercările novatoare ale Gracchilor - cea mai importantă tentativă de reforme democratice din istoria republicii - eșuează, dar evidențiază pregnant necesitatea transformării structurilor sociale.

120 î.e.n. Crearea provinciei Gallia Narbonensis, care asigură legătura dintre Hispania și Peninsula Italică.

113 î.e.n. Încep incursiunile în regiunea Alpilor ale cimbrilor și teutonilor, primele populații germanice care intră în conflict cu Roma. Cimbrii înfrâng armatele romane la Noreia (113), în Gallia (109), pe Rhone și la Arausio (105), declanșând o mare panică la Roma (furorteutonicus).

111 - 105 î.e.n. Războiul împotriva lui Iugurtha, regele Numidiei, relevă venalitatea limbii romane.

107 î.e.n. Primul consulat al lui Caius Marius, învingător al lui Iugurtha. Marius inițiază cea mai vastă reformă a armatei din istoria republicii.

104 - 101 î.e.n. Al doilea război al sclavilor din Sicilia, condus de Athenion și Salvius.

102 - 101 î.e.n. C. Marius înfrânge în Gallia, la Aquae Sextiae, pe teutoni (102), apoi Vercellae (101), pe cimbrii pătrunși în N Italiei, respingând astfel prima invazie germanică.

100 î.e.n. Legile propuse de tribunul plebei L. Appuleius Saturninus, sprijinit de pretorul C. Servilius Glaucia, declanșează la Roma primele lupte de stradă dinte optimați și populari. 

91 î.e.n. În urma asasinării tribunului plebei M. Livius Drusus, adept al reînnoirii legislației Gracchilor și al acordării de drepturi cetățenești depline populațiilor italice, izbucnește ”războiul aliaților”. 

89 î.e.n. Lex Iulia, urmată de Lex Plautia Papiria, acordă cetățenia romană tuturor populațiilor de la S de Pad. Roma se transformă dintr-un stat-cetate într-un stat teritorial.

89 - 84 î.e.n. Primul război mitradatic. Mitradate VI Eupator, regele Pontului, devine pentru trei decenii cel mai dârz adversar al Romei după Hannibal.

88 î.e.n. Războiul civil, între optimații conduși de L. Cornelius Sulla și popularii conduși de C. Marius. Sulla cucerește Roma  și instituie un regim de dictatură personală.

87 î.e.n. După preluarea de către Sulla a comandei operațiunilor împotriva lui Mitradate VI în Grecia și Orient, popularii cuceresc Roma.

82 î.e.n. Debarcat în primăvara anului 83 la Brundisium în fruntea a 40.000 de soldați, Sulla pătrunde în Roma; la capătul unui sângeros război civil, în noiembrie 82 el instituie o dictatură personală.

80 - 72 î.e.n. Quintus Sertorius continuă în Spania cu succes rezistența armată împotriva regimului instaurat de Sulla.

79 î.e.n. Retragerea lui Sulla din viața politică și stabilirea sa în Campania, unde moare în anul următor.

77 î.e.n. Prima apariție în viața publică, ca orator, a lui Caius Iulius Caesar inaugurează o carieră politică fără egal în istoria republicii romane.

74 î.e.n. Cirenaica și Bitinia devin provincii romane.

74 - 63 î.e.n. Al treilea război mitradatic, încheiat cu înfrângerea regelui Pontului și a aliatului său Tigranes II, regele Armeniei, de către L. Licinius Lucullus și Cn. Pompeius.

73 - 71 î.e.n. Răscoala sclavilor din Italia condusă de Spartacus, cea mai importantă ridicare la luptă a celei mai exploatate clase din istoria antichității.

66 î.e.n. Înfrânt de Cn. Pompeius, Tigranes II devine rege clientelar Romei. Hotarele răsăritene ale statului roman sunt fixate pe Eufrat, care îl desparte de Regatul Part, singura putere a Orientului capabilă să mai înfrunte Roma.

64 - 63 î.e.n. Reorganizarea Orientului de către Pompei. Reatul Seleucid, Pontul Occidental, Cilicia sunt transformate în provincii romane. Armenia, Commagene, Cappadocia, Regatul Basporan, Galatia, Osroene, Iudeea devin regate clientelare.

63 î.e.n. Conspirația lui Lucius Sergius Catilina împotriva autorității senatoriale, reprimată de consulul M. Tullius Cicero.

60 î.e.n. Pompeius, Crassus și Caesar încheie o înțelegere secretă în scopul sprijinirii reciproce în lupta împotriva aristocrației senatoriale (primul triumviral).

59 î.e.n. Consulatul lui Caesar; adoptarea unor legi favorabile intereselor triumvirilor.

58 î.e.n. Obținând pentru cinci ani guvernarea provinciilor Gallia Cisalpina, Gallia Narbonensis și Illyricum, Caesar inițiază cucerirea întregii Gallii (58 - 51 î.e.n.).

55 î.e.n. Consulatul lui Crassus și al lui Pompei; la sfârșitul acestuia, Crassus obține pentru cinci ani administrarea Siriei, Pompei a provinciilor spaniole, iar lui Caesar îi sunt reînnoite pentru alți cinci ani prerogativele în Gallia. Tulburări politice la Roma.

53 î.e.n. M. Licinius Crassus este înfrânt și ucis de parți, în bătălia de la Carrhae (NE Mesopotamiei). Destrămarea triumviratului; Pompei se apropie de tabăra senatorială.

52 î.e.n. Marea răscoală a galilor, sub conducerea lui Vercingetorix, este zdrobită de Caesar la Alesia. Pompei este desemnat la Roma ”consul sine collega”, cu misiunea de a pune capăt luptelor dintre optimați și populari.

49 ianuarie 7. Printr-un ”senatus consultum ultimum”, Caesar este demis din funcții, iar Pompei însărcinat cu apărarea republicii.

49 ianuarie 10. Traversând Rubiconul (cu care prilej rostește celebrele cuvinte ”Alea iacta est”), Caesar declanșează războiul civil. Pompei se retrage cu partizanii săi în Grecia.

49 august 2. Caesar înfrânge în bătălia de la Ilerda principala concentrare a forțelor pompeiene din Spania.

48 august 9. Bătălia de la Pharsalos (Tesalia). Pompei este înfrânt de Caesar, apoi asasinat în Egipt din ordinul lui Ptolemeu XIII. Caesar este numit dictator la Roma.

48 - 47 î.e.n. Războiul alexandrin. Caesar intervine în conflictul dinastic din Egiptul Lagid în favoarea Cleopatrei.

47 mai 21. Revenit în Asia Mică unde Farnance II, fiul lui Mitradate VI, încearcă să recucerească Pontul, Caesar îl înfrânge la Zela (”veni, vidi, vici” - raportează Senatului învingătorul).

46 aprilie. Reorganizați în Africa de N de Cato, optimații sunt învinși de Caesar în bătălia de la Thapsus.

45 ianuarie 1. Intră în vigoare calendarul iulian, creat de astronomul Sosigene din Alexandria.

45 martie 17. Ultimii partizani ai lui Pompei sunt înfrânți în bătălia de la Munda (Spania).

44 martie 15 (Idele lui Marte). Asasinarea lui Caesar la Roma, de către o conjurație a senatorilor republicani în frunte cu C. Cassius Longinus și M. Iunius Brutus. Testamentul lui Caesar, publicat de Marcus Antonius, îl desemnează moștenitor pe nepotul său, Caius Octavianus.

43 noiembrie. C. Octavianus, M. Antonius și M. Aemilius Lepidus încheie al doilea triumvirat, în vederea ”reorganizării statului”. În timpul proscripțiilor decise de triumviri își găsesc moartea 2000 de cavaleri și 300 de senatori (printre care și Cicero).

42. Cassius și Brutus sunt înfrânți în bătălia de la Philippi (Macedonia) de armatele triumvirilor.

40. Reînnoirea triumviratului la Brundisium. M. Antonius primește administrația provinciilor orientale, C. Octavianus a celor occidentale, iar Lepidus a Africii. Prin acordul de la Tarent (37) triumviratul este prelungit cu cinci ani.

36. Căsătoria lui M. Antonius cu Cleopatra, regina Egiptului Lagid. Lepidus este obligat de Octavianus să părăsească triumviratul. Întregul Occident este unificat sub autoritatea lui Octavianus.

32. Antagonismul dintre M. Antonius și C. Octavianus declanșează un nou război civil.

31 septembrie. Bătălia navală de la Actium (V Greciei), soldată cu înfrângerea lui M. Antonius și a Cleopatrei.

30 august. Cucerirea Alexandriei de către Octavianus. Sinuciderea lui M. Antonius și a Cleopatrei. Sfârșitul războaielor civile. Egiptul, ultimul stat elenistic independent, devine o provincie romană. Octavianus rămâne unicul stăpân al statului roman.

Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT