sec. 1 e.n. Istoricul latin Tacit menţionează în lucrarea sa "Germania" prezenţa triburilor anglilor, aparţinând ramurii germanice apusene, în S Peninsulei Iutlanda, în provincia Schleswig.
sec. 2 e.n. Triburile saxonilor, aparţinând aceluiaşi trunchi germanic, sunt amintite pentru prima dată în istorie de geograful Claudiu Ptolemeu ca fiind stabilite între vărsarea Weserului, Elbei şi S Peninsulei Iutlanda; în cursul sec. 3, saxonii se deplasează pe litoralul Mării Nordului în direcţia gurilor Rinului.
Imperiul Roman şi locul ocupat de saxoni la anul 125 e.n.
sec. 3 (a doua jumătate). Saxonii şi anglii întreprind raiduri de jaf pe calea mării împotriva coastelor Galliei, apoi, după consolidarea graniţelor romane, prin crearea sistemului defensiv cunoscut sub numele de litus saxonicum, împotriva Britanniei, mai slab apărate. Spre deosebire de alte seminţii germanice, anglii şi saxonii nu vor intra ca federaţi în armata romană.
c. 300. Triburile iuţilor (din ramura germanilor de apus), care populau părţile centrale şi apusene ale Peninsulei Iutlanda, sunt supuse de danezi; o parte dintre iuţi migrează pe teritoriul Belgiei actuale, de unde, în sec. 5, vor porni, alături de saxoni şi anglii, la invadarea Britanniei.
Teritoriile locuite de angli, saxoni şi iuţi înainte de invadarea Britaniei
sec. 4. Atacuri ale saxonilor, deveniţi piraţi temuţi ai Mării Nordului, aliaţi cu francii, împotriva coastelor răsăritene ale Britanniei; generalul roman Teodosiu (tatăl viitorului împărat) poartă lupte grele împotriva lor în 368 / 369.
407. După proclamarea generalului Flavius Claudius Constantinus ca împărat de către trupele din Britannia şi trecerea în Gallia cu întreaga armată din insulă, Britannia încetează, trei ani mai târziu, de a mai face parte din Imperiul Roman, devenind astfel o ţintă preferată a invadatorilor de pe continent.
430 - 440. Valuri succesive germanice încep să se stabilească durabil în regiunea de litoral, având ca zone de debarcare gurile Tamisei, golful Wash şi estuarul Humber (situaţie atestată arheologic prin descoperirea aici a primelor cimitire germanice de pe teritoriul britanic).
c. 446. Populaţia romanică din Britannia solicită sprijinul generalului roman Aetius împotriva năvălirilor saxone.
sec. 5 (a doua jumătate). Sub presiunea francilor, saxonii din zona Rinului Inferior sunt dislocaţi spre E. Teritoriul locuit de ei la răsărit de Elba va fi cucerit între 772 - 804 de Carol cel Mare şi înglobat în Imperiul Carolingian.
c. 500. Victoria autohtonilor (care, începând cu jumătatea sec. 5, cunosc un rapid proces de celtizare) asupra saxonilor, la Muntele Badon, de care se leagă numele legendarului rege Arthur, are drept consecinţă câteva decenii liniştite.
Zidurile romane ale Castelului Portchester (British Caer Peris), care a rămas în picioare când această fortăreață a fost capturată de o căpetenie saxonă în anul 501 d.Hr.
sec. 6 (a doua jumătate). Noi valuri germanice pătrund în Britannia; anglii (care vor da numele întregii insule) în regiunile centrale, saxonii în SE, iar iuţii în zonele meridionale reuşesc până la sfârşitul secolului să-i împingă pe autohtonii celtizaţi în câteva ţinuturi izolate din V (Peninsula Cornwall, Ţara Galilor şi Ţinutul Strathclyde).
Constituirea celor 7 regate anglo-saxone.
Iuţii din insulele Wight și Hampshire par să fi menținut legături comerciale cu bizantinii, aşa cum au atestat constatările din ambele ţinuturi. Aceste monede bizantine fac parte dintr-o colecţie de 35 de exemplare găsite pe insula Wight.
Teritoriul anglo-saxonilor şi cel al celţilor la 650 e.n.
Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.
Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT
