Se afișează postările cu eticheta POPOARELE EUROPENE - CELŢII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta POPOARELE EUROPENE - CELŢII. Afișați toate postările

03 aprilie 2018

POPOARELE EUROPENE - CELŢII


milen. 2 - milen. 1 î.e.n. (prima jumătate). Etnogeneza, în ţinuturile Europei Centrale (Boemia, S Germaniei, E Galliei), a triburilor indo-europene ale celţilor. 
Migraţiile de triburi protoceltice şi celtice din a doua jumătate a milen. 2 şi de la începutul milen. 1 î.e.n. în Gallia, Britannia şi Peninsula Iberică rămân greu de conturat şi datat.

sec. 8 - 5 î.e.n. "Trezirea lumii celtice", care evoluează, în această primă epocă a fierului, de la o mare fragmentare şi varietate a aspectelor culturale, spre o cultură proprie de o remarcabilă unitate, graţie căreia va deveni promotoarea celei de-a doua epoci a fierului 
-La Tene- în Europa "barbară". Progresele locale în domeniul dezvoltării economice, al metalurgiei fierului, asimilarea creatoare a influenţelor etrusce, villanoviene, ilire şi greceşti, pătrunse peste Alpi, pe Valea Dunării, pe Rhone şi Saone, au ca urmare restructurări sociale, apariţia unei caste aristocratice, războinice, stăpână a unor impresionante bogăţii.


celţii războinici antici

c. 600 î.e.n. Fondarea, de către colonişti greci originari din Foceea, 
a oraşului Massalia (= Marsilia). Prin intermediul coloniilor greceşti de pe litoralul Galliei vor pătrunde în teritoriile locuite de celţi elemente ale civilizaţiei mediteraneene, care vor accelera ritmul de dezvoltare autohton. Hecateu din Milet şi Herodot sunt primii autori antici în a căror operă sunt menţionaţi celţii.

sec. 5 - 1 î.e.n. Epoca maximei dezvoltări a civilizaţiei celtice. Creatori ai culturii La Tene, celţii răspândesc în cursul migraţiilor elementele proprii celei de-a doua civilizaţii a fierului (o metalurgie mai avansată şi un inventar variat de unelte şi arme, roata olarului 
cu turaţie rapidă, procedeul de ardere a ceramicii în cuptoare cu reverberaţie, morile circulare de măcinat cereale, etc.). Caesar, cel mai bun cunoscător al ei, descrie societatea celtică a sec. 1 î.e.n. ca fiind divizată în druizi, casta preoţimii cu un însemnat rol politic, equites (cavalerii) - aristocraţia războinică prin excelenţă, şi poporul a cărui libertate este îngrădită de sistemul clientelatului. 
Întreaga viaţă a comunităţilor oscila în jurul reşedinţelor tribale fortificate (aşa-numitele oppida), în acelaşi timp reşedinţe princiare, citadele, centre meşteşugăreşti şi comerciale. Mitologia şi panteonul celtic sunt greu de reconstituit. Cele 400 de nume de divinităţi transmise indică o mare diversitate regională, fiecare trib având propriile locuri de cult şi zeităţi. Acestea din urmă erau adesea împărţite în categorii: divinităţi ale focului, ale meseriilor, zeităţi chtoniene sau ale reîncarnării. Divinităţi mai importante erau 
Taranis (zeul tunetului), Teutates (patronul războinicilor), Lug 
(zeu al luminii, protectorul meşteşugarilor), Esus, ş.a. Druizilor le revenea, în afara practicilor magico-religioase, şi educarea tinerilor, în calitate de unici depozitari ai tezaurului spiritual al neamului. 


Celţii sunt creatorii celei mai bogate şi originale arte a popoarelor Europei barbare, o artă nesubordonată cultului sau ocaziilor excepţionale, ci legată nemijlocit de viaţă. Mărturie în acest sens 
stau cele mai variate obiecte casnice, vase de metal sau ceramică, arme (săbii, pumnale, scuturi, căşti, aplice pe carele de luptă), podoabe (torquesul sau collierul gros de metal -simbolul celtităţii, brăţări, pandantive, catarame, fibule, etc.); materiale preferate - metalele (bronzul, aurul, mai rar argintul), mai puţin piatra sau lutul. Artiştii celţi au prelucrat motivele stilistice ale ornamenticii mediteraneene (animale, vegetale), sau cele geometrice; iubitori de policromie, ei au excelat în încrustările cu coral, sticlă, ambră, mai târziu cu email.



ancient celtic people

În sec. 3 - 2 î.e.n., epocă de apogeu a artei celtice în S Galliei, 
sub influenţă greacă apar şi sculpturi monumentale în piatră reprezentând portrete de războinici. Arta celtică din Irlanda, în absenţa contactelor cu civilizaţia romană, va urma o evoluţie 
proprie, care cunoaşte apogeul în sec. 7 - 9. La începutul epocii 
La Tene, centrul de greutate al puterii celtice se mută spre NV, 
de pe cursul superior al Dunării pe cel al Rinului Mijlociu, al Moselei şi Saarului. Gallia rămâne până la cucerirea romană 
nucleul celtităţii.


Teritoriul celţilor antici

sec. 5 î.e.n. Începutul migraţiei celtice. Accelerarea dezvoltării economice, stratificarea socială, creşterea demografică (apariţia probabil a unei suprapopulaţii), instalarea unor tensiuni interne 
cât şi accentuarea presiunii lumii germanice din N, contribuie la declanşarea marilor mişcări de populaţii care vor frământa câteva secole lumea celtică. Direcţiile de expansiune vor fi V, S şi E, 
iniţial în ţinuturile învecinate, apoi, prin expediţii războinice, în regiuni tot mai îndepărtate. În migraţia lor spre apus, celţii ocupă întreaga Gallie, reduc teritoriile locuite de liguri în regiunile mediteraneene; începând din sec. 8 pătrund în valuri succesive în Peninsula Iberică în ale cărei regiuni central-estice va lua naştere 
o populaţie mixtă celtiberă. Tot acum, noi valuri celtice traversează Canalul Mânecii, făcând din Britannia şi Irlanda extremitatea apuseană a lumii celtice.

sec. 5 î.e.n. (sfârşit) - sec. 4 (început). Expansiunea celţilor în regiunea Dunării Mijlocii şi în ţinuturile locuite de geto-daci. În Noricum şi Dalmaţia va lua naştere o populaţie celto-iliră.


Triburile celtice (în zona marcată cu portocaliu)


c. 400 î.e.n. Traversând Alpii, celţii repezintă ultimul val de 
populaţii indo-europene care pătrunde în peninsula Italică.
Ei ocupă bazinul fluviului Pad, cucerind prosperele oraşe etrusce 
de la N de Apenini, întreaga regiune primind numele de Gallia Cisalpina (Melpum se transformă în Mediolanum, Felsina devine Bononia). La N de fluviu se stabilesc triburile insubriilor şi cenomanilor, la S lingonii şi boii, iar pe coasta Adriaticii senonii.

387 î.e.n. Celţii invadează Latiumul şi îi înfrâng pe romani în 
bătălia de pe râul Allia (la 15 km N de Roma). Cu excepţia Capitoliului, întreaga Romă este cucerită de Brennus, jefuită şi incendiată.



c. 360 î.e.n. Pătrunderea unui nou val celtic în Italia centrală. 
Raiduri celtice în această regiune se repetă în 351, 350, 338, 
atingând uneori Apulia, Calabria şi Sicilia.

sec. 3 - 2 î.e.n. Remarcabila înflorire economică şi culturală a 
lumii celtice, în teritoriile ei originare. Centrele meşteşugăreşti 
locale produc acum mărfuri destinate comerţului în regiuni îndepărtate. Celţii sunt primul popor european barbar care bate monedă de aur (sec. 2 î.e.n.), iniţial prin imitarea tetradrahmelor macedonene din vremea lui Filip II şi Alexandru cel Mare, apoi 
cu motive proprii.

280 / 279 î.e.n. Pornind din bazinul Dunării Mijlocii, al Dravei şi Savei, cete celtice în frunte cu Lautarios, Leonnorios şi Brennus invadează Peninsula Balcanică, îl înfrâng pe Ptolemeu Keraunos, regele Macedoniei, şi străbat Grecia până la sanctuarul de la Delfi, pe care-l jefuiesc. O parte dintre celţi (tribul scordiscilor) se retrage spre N, stabilindu-se în NV Peninsulei Balcanice, unde fondează oraşul Singindunum (astăzi Belgrad); altă grupare întemeiază în Tracia, la S de Munţii Balcani, regatul de la Tilis (care va dispărea 
la sfârşitul sec. 3 î.e.n.), iar un ultim grup va continua migraţia spre răsărit, trecând în Asia Mică.




278 / 277 î.e.n. La chemarea lui Nicomede, regele Bitiniei, aflat în conflict pentru tron cu Zipoites, triburile celtice ale tolistoagilor, tectosagilor şi trocmerilor traversează Bosforul şi pătrund în Asia Mică. În anul următor vor jefui sanctuarul lui Apolo de la Didyma, din vecinătatea Miletului.

275 î.e.n. Antioh I, suveranul regatului Seleucid, îi înfrânge pe celţi în "Bătălia elefanţilor". Celţii din Asia Mică se stabilesc acum în centrul ei, între cursurile mijlocii ale fluviilor Sangarios şi Halys, într-o regiune care primeşte numele de Galatia. De aici vor întreprinde frecvente raiduri în statele elenistice vecine, în ale căror armate vor sluji deseori ca mercenari.

233 - 218 î.e.n. Pătrunderea unor noi valuri celtice la S de Alpi declanşează o altă contraofensivă romană în N Italiei, încheiată 
prin cucerirea ţinuturilor celtice dintre Alpi şi Pad. După victoriile 
de la Telamon (225) şi Clastidium (222), romanii ocupă importantele centre Acerrae şi Mediolanum.

189 î.e.n. Armata romană angajată în războiul împotriva Regatului Seleucid, comandată de consulul Manlius Vulso, întreprinde o campanie împotriva galatilor din centrul Asiei Mici.



c. 120 î.e.n. Crearea provinciei Gallia Narbonensis, prin care se asigură legătura dintre Hispania şi Peninsula Italică.

sec. 1 î.e.n. Lumea celtică, devenită "omul bolnav" al Europei "barbare", este tot mai ameninţată de expansiunea romană la Rhone, Rin şi Dunăre, de deplasarea spre sud a triburilor germanice şi de consolidarea puterii geto-dacilor.

c. 60 î.e.n. Campaniile victorioase ale lui Burebista împotriva 
celţilor din V Daciei şi din Câmpia Pannoniei.

58 - 51 î.e.n. Cucerirea Galliei de către Caesar. După ce îngenunchează rezistenţa helvetilor, venetilor, moriniilor, Caesar înfrânge la Alesia ultima rezistenţă galică organizată de Vercingetorix. În anul 51 Caesar încheie redactarea celor 7 cărţi 
din De bello Gallico, cea mai importantă sursă antică referitoare la civilizaţia celtică. Întreaga Gallie, intrată în stăpânirea Romei, va 
fi rapid şi ireversibil romanizată.


Vercingetorix

55 - 54 î.e.n. Expediţiile lui Caesar în Brittania - primul contact dintre Roma şi lumea celtică insulară.

25 î.e.n. La moartea suveranului Amyntas, împăratul Augustus transformă regatul clientelar al Galatiei în provincie romană.

12 - 9 î.e.n. Cucerirea de către romani a ţinuturilor dintre Alpii răsăriteni şi Dunărea Mijlocie, populate de triburi celtice şi ilire (viitoarea Pannonia) şi alipirea lor provinciei Illyricum.


Întâlnirea lui Caesar cu barbarii

10 î.e.n. Includerea în cadrul Imperiului Roman a regatului celtic Noricum (Austria de astăzi); sub împăratul Claudius va fi transformat în provincie.

sec. 1 (început). În teritoriile din E Angliei locuite de tribul catuvelaunilor se constituie un regat celtic cu reşedinţa la Camulodunum (= Colchester) în frunte cu regele Cunobelinus - numit de Suetonius "rex Britanniarum".

43. Începutul cuceririi romane a Britanniei. Aulus Plautius transformă SE Angliei în provincia Britannia (cu reşedinţa la Camulodunum) al cărei hotar nordic va fi împins, la capătul a 4 decenii de lupte, până în S Scoţiei.


Simbol celtic - trei câini gemeni încolăciţi


celţii antici 


Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" -compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT

Postare prezentată

POPOARELE EUROPENE - GETO-DACII

Regiunea carpato-dunăreană, în care a evoluat comunitatea etnică românească, a fost ocupată inițial, în jurul anului 2000 î.e.n., de căt...