Roma antică s-a format prin unirea unui grup de sate care erau situate în jurul râului Tiber (în italiană Tevere), pe teritoriul Italiei de astăzi. Aceste sate s-au unit formând orașul Roma în jurul anului 750 î.Hr.
<<Râul Tiber, (italianul Fiume Tevere), râul istoric al Europei și al doilea cel mai lung râu italian după Po, care se ridică pe versantul Monte Fumaiolo, un afluent major al lui Appennino Tosco-Emiliano. Are o lungime de 405 km. Curgând într-o direcție în general sudică, trecând printr-o serie de chei pitorești și văi largi, Tiberul curge prin orașul Roma și intră în Marea Tireniană a Mediteranei lângă Ostia Antica. Principalii afluenți sunt: Chiascio, Nestore, Paglia, Nera și Aniene. Sub Roma, Tiberia se întinde într-o deltă, principalul canal fiind Fiumara, Fiumicino funcționând ca o ramură distributivă în partea de nord. Unii scriitori străvechi susțin că era cunoscută inițial ca Albula - o referire la albitatea apelor sale - dar a fost redenumită Tiberis după Tiberin, un rege al Albei Longa (o zonă cu centrul Lago Albano, la sud de Roma), care s-a înecat în apa acestuia.>>
Tipurile de guvernare cunoscute:
- monarhie 753 - 509 BC (î.Hr);
- republică 509 - 27 BC (î.Hr.);
- imperiu 27 BC - 476 AD (d.Hr.).
1. Puterea executivă
- 2 lideri ai ramurii executive - consulii aleși de clasa superioară (elita) în fiecare an; îndatoriri: să supervizeze senatul și să comande armata în timpul războaielor;
- alți membri ai puterii executive: colectori de taxe, primari, poliția orașului, alte poziții de putere în cadrul orașului.
- un grup de aproximativ 300 de cetățeni onorabili ai orașului;
- cea mai mare parte a puterii legislative era aceea că decidea pe ce pot fi cheltuiți banii și în ce sumă;
- erau aleși prin alegeri libere.
- formată din 6 judecători;
- decid pedepsele pentru infractori și criminali;
- munca și atribuțiile lor erau similare celor ale judecătorilor de astăzi din India.
- la început, toți cetățenii aleși în senat erau patricieni;
- ei controlau legea până când au ajuns să fie singurii cetățeni admiși ca judecători;
- plebeii erau oamenii de rând, care aveau drept de vot liber dar nu puteau ocupa funcții publice, asta până în anul 287 î.Hr., an în care și-au obținut drepturi egale cu patricienii.
Formarea Republicii Romane
Pentru mai mult de 200 de ani, regii au condus Roma. În anul 509 BC (î.Hr.), Roma a devenit republică. Senatul roman era un grup de reprezentanți ai cetățenilor aleși democratic. Senatul era singurul cel mai puternic organism de conducere al Republicii Romane. Sub conducerea unor generali foarte ambițioși, soldații din armată au fost antrenați foarte bine pentru a putea cuceri, în prima etapă, teritoriile din jurul Mării Mediterane. Romanii antici numeau Marea Mediterană ”mare nostrum” (”marea noastră”).
Sfârșitul Republicii Romane
Un general roman de succes și un orator de primă clasă, Julius Caesar a fost guvernatorul teritoriului Galiei, ca și a celor mai multe teritorii învecinate.
Caesar se temea că Senatul îi va cere să demisioneze și el avea alte idei. Astfel, pe baza planurilor lui, luptând pentru a obține controlul asupra tuturor acestor teritorii, a câștigat și a ajuns un dictator al lumii romane, în perioada de sfârșit a Republicii Romane. Dar, în mai puțin de un an, un grup de senatori furioși au organizat un complot, înjunghiindu-l pe Julius Caesar. Așa a murit Julius Caesar, pe pardoseala Senatului Roman în anul 44 BC (î.Hr.) Moartea lui Julius Caesar a declanșat un război civil care a durat mai mulți ani.
În anul 27 BC (î.Hr.), fiul adoptiv al lui Caesar, Octavian, a devenit primul împărat al Romei. (Imperiul este o națiune sau un grup de națiuni, ale căror teritorii au o conducere unică, un împărat.) Augustus a condus Imperiul Roman pentru mai mult de 40 de ani, perioadă numită ”era augustană”.
Perioada augustană
În această perioadă, imperiul a continuat să se extindă. Augustus a distribuit soldații de-a lungul tuturor frontierelor pentru a apăra pacea în toată lumea romană. În această perioadă, a înflorit comerțul, în special cel cu ulei de măsline, vin, ceramică, marmură și cereale care erau transportate de-a lungul întregii Mări Mediterane. De asemenea, literatura a cunoscut o perioadă de înflorire.
Prima dată fiind monarhie, apoi republică și în final imperiu, toate drumurile au dus la Roma pentru mai mult de 1200 de ani. Roma a avut câțiva generali sclipitori, dar a și suferit din cauza unor generali răi, corupți, cu adevărat nebuni.
Când imperiul a ajuns prea mare pentru a putea fi guvernat efectiv și eficient, armata nu mai era ce trebuia să fie din cauza dezonoarei și corupției unor generali, și a încorporării multor soldați care nu erau romani, ci străini, civilii erau dezbinați de prea multele grupări politice apărute, lipsa de obiectivitate în selectarea generalilor conducători, aceștia începând să fie aleși după data nașterii (astrograme) sau nivelul de violență potențială, nemaiavând lideri competenți, Imperiul Roman a decăzut.
Începerea folosirii din ce în ce mai mult a sclavilor pentru realizarea diferitelor munci a lăsat mulți romani pe drumuri, fără obiect de activitate și resurse de trai. Bogații au devenit leneși, fiind prea bogați ca să-i intereseze să rezolve problemele Romei. Oamenii săraci erau supuși unor taxe exagerate și unor munci suprasolicitante, devenind nemulțumiți în masă. Taxele au crescut, în timp ce economia (în special comerțul) a scăzut. Populația era în continuă scădere datorită foametei și bolilor.
Începerea folosirii din ce în ce mai mult a sclavilor pentru realizarea diferitelor munci a lăsat mulți romani pe drumuri, fără obiect de activitate și resurse de trai. Bogații au devenit leneși, fiind prea bogați ca să-i intereseze să rezolve problemele Romei. Oamenii săraci erau supuși unor taxe exagerate și unor munci suprasolicitante, devenind nemulțumiți în masă. Taxele au crescut, în timp ce economia (în special comerțul) a scăzut. Populația era în continuă scădere datorită foametei și bolilor.
Aceste lucruri au făcut tot mai dificilă guvernarea.
Partea estică a Imperiului Roman s-a desprins, primind numele de Imperiul Bizantin care a dăinuit pentru încă 1000 de ani.
Familia romană
Familia romană era o familie paternală, fiind condusă de paterfamilias (capul familiei sau stâlpul casei, de obicei bărbatul cel mai în vârstă din familie). Paterfamilias conducea întreaga gospodărie, ce includea nevestele, copiii și sclavii. Romanii își creșteau copiii în casă. Sclavii angajați erau în aproape toate cazurile foarte educați, și de obicei erau greci angajați pentru a se ocupa de copii și a-i învăța.
Băieții erau învățați cum să administreze gospodăria și veniturile familiei, să știe să citească și să scrie, să cunoască principiile morale, valorile familiale, legea, retorica, și în plus cum să se antreneze fizic pentru ca la nevoie să devină soldați în armata imperiului. Fetele erau învățate să citească și să scrie, să țină gospodăria și să administreze veniturile și bunurile acesteia.
Băieții, absolvenți la vârsta de 16 ani, erau considerați adulți și li se permitea să poarte toga.
Capul familiei aranja căsătoria fiicelor. Căsătoria era legală la 12 ani pentru fete și 14 ani pentru băieți, deși căsătoria la aceste vârste fragede nu era un lucru obușnuit. Femeile erau adeseori însoțite de bărbați care le păzeau când mergeau în locuri publice. Căsătoria era menită să fie pe viață, dar erau permise și divorțurile. Femeile singure aveau dreptul să aibă proprietăți, să le administreze sau să le vândă, să aibă propriile venituri, dar nu erau admise în politică și nu aveau voie să dețină funcții publice.
Începând cu secolul II d.Hr., autoritatea capului familiei scade, el nemaiputând să-și vândă copiii ca sclavi sau să-i pedepsească cu moartea, iar femeile nu mai erau obligate să umble păzite de gardieni în locurile publice.
Sclavia era foarte răspândiă în perioada antică și esențială pentru societatea romană. În perioada 200 î.Hr. - 200 d.Hr., numărul sclavilor crescuse atât de mult încât reprezentau 1/3 din populația Romei. Romanii erau dependenți de munca sclavilor, cei mai mulți dintre sclavi fiind foști prizonieri străini de război. Sclavii greci erau căutați ca tutori, doctori, muzicieni și artiști. Ceilalți sclavi erau folosiți pentru a construi drumuri, apeducte și alte proiecte de dezvoltare și înfrumusețare a localităților. Unii sclavi erau tratați bine ani de zile, dar alții erau brutalizați și tratați inuman, în special lucrătorii din mine și cei care făceau agricultură pe scară largă. Unii puteau ajunge sclavi dacă împrumutau bani și nu-i mai puteau restitui, dar majoritatea proveneau din raidurile pentru jafuri și cuceriri ale altor teritorii. Ei erau considerați importanți pentru confortul locuitorilor Romei și ca resursă de forță de muncă.
Bogații Romei locuiau în case mari gen vile (vilas - un grup de mai multe case). Săracii locuiau în clădiri cu apartamente numite insule (insulae), care aveau cel mult 6 etaje, făcute din beton și care adesea se prăbușeau, pentru că erau construite prost, din materiale slabe. Ele erau amenințate mereu de incendii din cauza folosirii flăcării deschise pentru gătit, torțe și candele pentru iluminat, etc. Chiriile mari obligau familii întregi de săraci să locuiască în insulae de 1 cameră. Fără instalații sanitare sau încălzire centrală, aceste ”insulae” erau inconfortabile și neigienice.
Împărații romani au construit în cadrul imperiului, băi, teatre, stadioane, piețe, temple, care erau destinate uzului public.
De asemenea, împărații obișnuiau să împartă alimente săracilor, în mod gratuit. Peste 200.000 de cetățeni primeau cereale gratis. Spectacolele și sărbătorile erau frecvente în tot imperiul, pentru că porneau de la ideea că dacă dai poporului mâncare destulă și distracții, nu se va mai revolta împotriva clasei superioare. Sintagma ”pâine și circ” datează din acea vreme. Stadioanele mari cum ar fi Colosseum și Circus Maximus erau folosite pentru spectacole cu gladiatori, cai și care de curse și alte distracții. Împăratul Titus a deschis Colosseum-ul în anul 80 AD (d.Hr.), cu 100 de zile de jocuri, timp în care au murit peste 9000 de animale. Circus Maximum era folosit mai mult pentru întreceri la curse de care. Acolo încăpeau pe puțin 250.000 de oameni odată. Erau încă multe alte circuri în Roma antică.
Religia romană
Religia romană căzuse în dizgrație spre sfârșitul perioadei republicane. Augustus a readus în atenție festivalurile și ceremoniile tradiționale pentru a reînvia religia romană. Religia romană era politeistă și se baza pe credința în mai mulți zei, în special zeii greci. Romanii credeau că, practicând ritualurile potrivite, te puteai apropia de zei, ajungând în relații bune cu aceștia. Romanii erau foarte toleranți cu religiile popoarelor cucerite de ei. Religiile estice (orientale) au devenit populare printre romani după cucerirea teritoriilor grecești. Viziunea asupra lui Dumnezeu, a oamenilor și a lumii, era total diferită față de cea greco-romană. Inițial, apărut ca o sectă iudaică, creștinismul a fost promovat în tot imperiul de împăratul Constantin I (sec. al IV-lea d.Hr.), între anii 378 - 395 devenind religia oficială a imperiului. Încă din timpul Imperiului Roman, creștinismul a devenit cea mai practicată religie în comparație cu restul religiilor.
Economia și transporturile
Balanța economică a fost bine ținută între bogatul și prosperul est, și relativ săracul și înapoiatul vest. Astfel, taxele cele mai mari erau în est, iar banii colectați erau folosiți pentru a cumpăra mărfuri din est și a le trimite în vest. Comerțul a fost puternic stimulat de adoptarea monedei unice pe întreg teritoriul imperiului, dar și de construirea unei rețele de drumuri care ofereau securitate și permiteau transporturi rapide. Cel mai mare trafic de mărfuri se făcea la Mediterană și se făcea în siguranță.
Italia importa din provinciile imperiului cereale, carne, materii prime. Comercianții aduceau mătăsuri, lenjerii de pat, sticlărie, bijuterii, mobilă din Asia. Roma și Alexandria au devenit puternice centre comerciale. Activitatea comercială s-a dezvoltat datorită teritoriilor din jurul Mării Mediterane, drumurile care o înconjurau și legau localitățile imperiului între ele însuma 50.000 de mile. Cele mai multe drumuri au fost modernizate în scopuri militare, dar transportul maritim fiind mai ieftin decât cel pe uscat, majoritatea mărfurilor erau transportate pe mare. Economia Romei nu era nici pe departe atât de complexă ca cea de astăzi. Romanii antici erau în marea majoritate agricultori și sclavi. Senatul a fost reținut pentru că a acorda prea mult prestigiu noului regim.
Declinul Romei și implicit al imperiului, s-a datorat unor factori ca:
- anii lungi de războaie purtate au costat mult și au sărăcit vistieria;
- agricultura era în colaps datorită cultivării în regim intensiv și agresiv a terenurilor agricole;
- taxele au fost mărite în exces pentru a acoperi lipsa de argint și aur;
- Bolile și foametea s-au răspândit în tot imperiul.
Sfârșitul imperiului a fost inevitabil.
Să o luăm pe rând...
Perioada principatului
Domnia lui Augustus (27 î.Hr.-14 d.Hr.) reprezintă, prin instaurarea unei noi forme de stat, o placă turnantă în istoria Romei. Augustus și-a ales pentru sine termenul de princeps, astfel încât primele trei secole ale imperiului au primit din antichitate numele de principat. Rod al violentei crize a societății romane din sec.1, principatul constituie transformarea statului dintr-un organ al aristocrației romane (din capitală și Italia) într-un organ al clasei proprietarilor de sclavi din întregul imperiu. Timp de aproape 200 de ani, în perioada așa-numitei pax-romana, înscrisă între domniile împăraților Augustus și Antonius Pius, statul roman atinge apogeul expansiunii sale teritoriale, al puterii și al înfloririi civilizației sale.
La sfârșitul războaielor civile, Caius Octavianus, fostul triumvir, din punct de vedere juridic doar primul cetățean al republicii, concentrează de fapt în mâinile sale aproape întreaga putere în stat. În următoarele decenii, prin cumularea treptată a principalelor magistraturi republicane, Octavian își creează un suport legal, constituțional, al puterii sale. După ce la 13 ianuarie renunță la puterile excepționale deținute, la 16 ianuarie Senatul îi acordă numele sacral de Augustus, imperiul preconsular pe 10 ani și administrația provinciilor considerate nespecificate. Anul 27 este considerat data tradițională a începutului principatului. În anul 23, Augustus primește puterea tribuniciană pe viață, imperiumul consular nelimitat și asupra provinciilor senatoriale, în 11 î.Hr. i se acordă puterea consulară pe viață iar în 12 î.Hr. preia titlul de pontifex maximus.
Anii domniei lui Augustus rămân și anii de aur ai epocii latine. Ideologia augustană proclamă superioritatea Romei, conștiința misiunii ei divine, reînvierea religiei și moralei strămoșești; este întreprinsă o vastă acțiune de înfrumusețare a orașelor (pe primul plan fiind Roma), se construiesc noi temple, teatre, amfiteatre, terme, etc. Plenitudinea dezvoltării sale o cunoaște în această perioadă literatura, care se bucură de patronajul împăratului însuși și al altor personalități de vază, precum Maecena. Vergiliu (Eneida) și Horațiu (Satire și Ode) în poezie, Titus Livius (Ab urbe conditia) în proză conturează imaginea ideală a vechii Rome, exaltă virtuțile strămoșești sau bucuria unei vieți pașnice, austere, topind într-o splendidă unitate mitul, istoria și actualitatea. Dreptul, filologia, filosofia, arhitectura (Vitruviu), geografia (Strabon) își găsesc acum reprezentanți de prestigiu.
26 - 19 î.Hr. Supunerea triburilor iberice din NV Spaniei. Peninsula Iberică se află acum în întregime sub stăpânire romană.
25. Galatia este transformată în provincie romană.
15 - 13 î.Hr. Ocuparea ținuturilor dintre Alpi și cursul superior al Dunării, organizate în vremea lui Claudius ca provincia Raetia et Vindelicia.
12 - 9. Cucerirea regiunii dintre Alpii răsăriteni și Dunărea Mijlocie (viitoarea Pannonie) și alipirea ei provinciei Illyricum.
2.î.Hr. Augustus creează garda pretoriană ca sprijin militar al împăratului la Roma.
6 - 9 d.Hr. Puternică răscoală antiromană a triburilor din Pannonia și Dalmația.
8 - 17. Relegat la Tomis din ordinul lui Augustus, poetul Ovidiu își trăiește ultimii ani ai vieții printre geți (greci), perioadă în care scrie Tristele scrisori din Pont.
9. Răscoală antiromană a triburilor germanice. P.Quinctilius Varus este înfrânt în marea bătălie din pădurea Teutoburg de către principele cherusc Arminius.
14. Censul înregistrează 4.937.000 de cetățeni romani, din care c.4.000.000 în Italia.
14 - 68. Dinastia iulio-claudică. Instituționalizarea noului regim politic, cristalizarea nucleului administrației centrale a princepsului, în care liberții familiei imperiale dețin un rol important. Pentru provincii, în care se intensifică procesul de romanizare, începe o perioadă de prosperitate.
Literatura, intrată în așa numita perioadă ”de argint”, își pierde măreția și își creează un nou stil, căruia îi sunt caracteristice teatralitatea, gustul pentru ornamentul excesiv, pentru formularea scânteietoare și imprevizibilă. Operele autorilor reprezentativi (Seneca - filosofie și tragedie, Persius - satira, Lucanus - epopeea istorică) aduc o înnoire estetică prin interesul pentru conflictul pasiunilor și aprofundarea psihologică.
14 - 37. Domnia lui Tiberius. Fiu vitreg al lui Augustus, Tiberius a beneficiat înainte de ocuparea tronului de o strălucită educație, a acumulat o bogată experiență pe câmpul de luptă și în administrarea statului. Spirit energic și cumpătat, el a continuat politica lui Augustus de întărire a autorității principelui, a îmbunătățit starea finanțelor statului și administrația provinciilor.
15. Constituirea provinciei romane Moesia.
16. Tiberius renunță definitiv la o politică ofensivă în Germania, retrăgând trupele pe linia Rinului, care rămâne pentru patru secole granița imperiului cu lumea germanică liberă.
17. Transformarea regatelor clientelare Cappadocia și Commagene din Asia Mică în provincii romane.
17 - 24. Răscoală antiromană în Africa de Nord, condusă de numidul Tacfarinas.
21. Răscoală antiromană în Gallia de NE - a treverilor în frunte cu Florus și a haedurilor conduși de Sacrovir.
31 octombrie 18. Denunțat lui Tiberius, ambițiosul prefect al pretoriului, Seian, este arestat, judecat și executat în aceeași zi, împreună cu familia, sub acuzația de conspirație împotriva împăratului.
Caligula
37 - 41. Domnia lui Caligula (fiul generalului Germanicus), caracterizată printr-o politică despotică, de inspirație orientalo-elenistică, marcată de arbitrariul, extravaganțele și cruzimile împăratului, de risipa tezaurului și măsuri fiscale opresive.
41 ianuarie 24. Caligula este asasinat în palatul său din Roma de o conspirație a pretorienilor. Claudius, fratele generalului Germanicus, este proclamat împărat de garda pretoriană și recunoscut, după unele ezitări, de către Senat.
43. Începutul cuceririi Britanniei. SE Angliei este transformat în provincie romană.
Licia, regiune muntoasă din SE Asiei Mici este transformată în provincie romană, căreia îi este anexat și ținutul învecinat, Pamfilia.
44. Iudeea și Samaria redevin provincie romană la moartea regelui clientelar Irod Agrippa.
Regatul lui Agrippa
54 octombrie 13. Moartea lui Claudius, otrăvit de Agrippina, soția sa. Nero, fiul Agrippinei, este proclamat împărat, grație sprijinului gărzii pretoriene. După moartea lui Burrus și îndepărtarea lui Seneca, dascălul tânărului împărat, regimul lui Nero evoluează pe linia unui despotism orientalo-elenistic.
Bustul lui Nero
61. Răscoala antiromană a populației autohtone din Britannia, condusă de regina icenilor, Boudicca, provocată de jaful și brutalitatea administrației imperiale.
Teritoriul icenilor
64 iulie 18/19. Izbucnește un uriaș incendiu care, în 9 zile, distruge două treimi din Roma. Pentru a curma zvonurile care-l învinuiau că ar fi provocat incendiul, Nero declanșează prima persecuție împotriva creștinilor, pe seama cărora este pus această calamitate.
65. Conspirație eșuată a lui C. Calpunius Piso împotriva lui Nero. Filosoful Seneca, poetul Lucanus, senatorul Caius Petronius, prezumtivul autor al ”Satiriconului”, sunt obligați să se sinucidă.
66. Pace de compromis între Imperiul Roman și Regatul Part. Armenia se recunoaște stat vasal Romei, condus însă de o dinastie partă. Tiridates I este încoronat rege al Armeniei în forumul din Roma de către Nero.
68 martie. C. Iulius Vindex, guvernatorul Galliei Lugdunensis, se revoltă împotriva lui Nero. Lui i se raliază guvernatorul Hispaniei Tarraconensis, S. Sulpicius Galba.
68 iunie 8. Galba este recunoscut ca împărat la Roma, de către Senat.
iunie 9. Decretat hostis publicus și condamnat la moarte de către Senat, Nero se sinucide în apropiere de Roma.
Sfârșitul dinastiei iulio-claudice.
68 - 69. Anul celor patru împărați. Prima criză a principatului.
69 ianuarie 1. Aulus Vitellius este proclamat împărat de către legiunile Germaniei Inferior.
ianuarie 15. Galba este ucis în for de către pretorienii răzvrătiți. M. Salvius Otho este proclamat împărat de către garda pretoriană.
69 aprilie 14. În N Italiei, la Bedriacum, are loc bătălia decisivă dintre armatele lui Otho și cele ale lui Vitellius. Înfrânt, Otho se sinucide două zile mai târziu.
69 (primăvara) - 70 (toamna). Răscoala antiromană a triburilor celtice și germanice din regiunea Rinului Inferior, condusă de batavul Iulius Civilis, sprijinit de galii treveri și lingoni.
69 iulie 1. Vespasian, comandantul legiunilor din Iudeea, este proclamat împărat la Alexandria, de trupele din Orient.
octombrie 24. Bătălia de la Cremona (în apropiere de Bedriacum); victoria legiunilor lui Vespasian asupra forțelor lui Vitellius.
Vespasian
Capul lui Vespasianus, Palatul Massimo, Roma
69 - 79. Domnia lui Vespasianus, primul împărat de origine nesenatorială. Personalitate energică și lucidă, administrator talentat, Vespasian a reorganizat finanțele și armata, a completat Senatul cu elemente provenite din rândul aristocrației municipale din Italia și din provinciile occidentale, a acordat cetățenia romană orașelor din Spania.
70 august. Titus, fiul lui Vespasian, cucerește la capătul unui îndelungat asediu, Ierusalimul. Ultimele fortărețe ocupate de răsculați, Herodeium, Macherus și Masada, sunt ocupate în anii 72 - 73.
70. Armenia de la V de Eufrat (Armenia Minor) este alipită provinciei Cappadocia.
74. Ocuparea regiunii dintre Rin, Main și Neckar (cunoscută sub numele de decumates agri) și alipirea ei la Germania Superior.
78 - 84. Ch. Iulius Agricola, guvernator al Britanniei, extinde stăpânirea romană până în podișul Scoției.
79 - 81. Domnia lui Titus. General talentat, practic coregent al imperiului alături de tatăl său, Titus se impune ca un om de stat ponderat și echilibrat.
79 august 24 - 26. O puternică erupție a Vezuviului acoperă sub un strat de lavă și cenușă trei orașe din Campania: Pompei, Herculaneum și Stabiae; victimele sunt estimate la circa 15.000 de persoane (între care și Plinius Secundus, autorul monumentalei Naturalis Historia - Istoria naturală, lucrare enciclopedică cuprinsă din 37 de cărți.
Construcția Colosseum-ului a fost începută de Vespasian și terminată de fiul său, Titus
81 - 96. Domnia lui Domițian, fratele lui Titus, se înscrie în tradiția autocratică inaugurată de Caligula și Nero. Bilanțul administrației sale interne este însă în general pozitiv, iar măsurile militare pe care le-a inițiat vor facilita politica ofensivă a imperiului urmată de Traian în regiunile carpato-dunărene.
85 iarna. Invazie a dacilor, aliați cu sarmații și bastarnii, la S Dunării, în provincia Moesia.
86. Intervenție personală a împăratului Domițian pe frontul din Moesia, împărțit cu această ocazie în două provincii de rang consular - Moesia Superior și Moesia Inferior (în componența căreia intră și Dobrogea).
87 - 106. Domnia lui Decebal, în timpul căruia statul dac atinge apogeul puterii sale. Timp de două decenii, confruntarea cu Dacia va constitui principala problemă a politicii externe romane.
87. Generalul roman Cornelius Fuscus este înfrânt și ucis de Decebal. În anul 88, Tettius Iulianus obține la Tapae o importantă victorie asupra lui Decebal, dar încheie o pace de compromis cu regele dac.
96 septembrie 18. Domițian cade victimă unei conjurații de palat.
96 - 192. Epoca Antoninilor, ”secolul de aur” al imperiului.
Statul roman atinge acum apogeul puterii și expansiunii sale teritoriale. Înflorirea economică a provinciilor favorizează dezvoltarea fără precedent a orașelor pe întregul cuprins al imperiului. Legată inseparabil de apogeul civilizației urbane și de progresele procesului de romanizare, are loc maxima răspândire și înflorire a culturii greco-romane clasice. Economia este marcată de declinul muncii sclavilor și progresul colonatului, care devine principala formă de exploatare a muncii umane în agricultura imperiului.
În legiuni încep să fie înrolați provinciali; alături de unitățile auxiliare, alcătuite din populații războinice puțin romanizate, își fac apariția, din vremea lui Marcus Aurelius, unități recrutate printre barbarii din afara granițelor imperiului.
Pe plan extern, toate forțele sunt concentrate în vederea desăvârșirii sistemului defensiv a limesului care separă lumea romană de cea barbară.
În cultură, străvechiul spirit italic este prezent în opera lui Tacit, cel mai de seamă istoric al Romei, în satirele lui Juvenal, ultimul mare reprezentant al genului. După ei, literatura latină cedează întâietatea celei grecești, care reînvie cu o extraordinară forță; filosofia (stoicul Epictet, sofistul Aelius Aristide), istoria (Appian din Alexandria), proza (Plutarh și Pausanias), satira (Lucian din Samosata), știința (medicul Galenus, geograful și astronomul Ptolemeu) își găsesc acum o fericită expresie în limba greacă, în care însuși Marc Aureliu își scrie ”Cugetările” sale.
96 - 98. Domnia lui M. Cocceius Nerva. La 27 octombrie 97 el adoptă pe unul dintre cei mai talentați generali, M. Ulpius Traianus, guvernatorul Germaniei Superior, desemnându-l coregent și succesor la tron.
98 ianuarie 27. Traian, originar din municipiul Italica din S Spaniei, este primul provincial care ocupă tronul. În egală măsură administrator eficient și excelent militar, Traian este cel mai însemnat cuceritor roman după Caesar. În vremea sa, principatul realizează ultimul mare efort ofensiv la Dunăre și Eufrat.
Traian
101 - 102. Primul război dacic. În primăvara anului 101, Traian traversează Dunărea pe două poduri de vase și pătrunde în Dacia. Încercarea lui Decebal de a stăvili înaintarea romană în bătălia de la Tapae, din toamna anului 101, eșuează. La începutul anului 102, importante forțe dacice, aliate cu contingente sarmate și bastarne, atacă prin Dobrogea provinciile sud-dunărene. Bătălia decisivă de pe platoul de la Adamclisi se încheie cu victoria legiunilor romane. După reluarea ofensivei de către Traian, Decebal solicită pacea, care se încheie în condiții dificile pentru regele dac.
103 - 105. Arhitectul Apollodor din Damasc construiește, din ordinul împăratului Traian, un pod de piatră peste Dunăre lung de 1.135 metri, între Drobeta și Pontes, capodoperă a tehnicii romane.
105. Transformarea părții de NV a regatului clientelar al nabateilor în provincie romană (Arabia).
105 - 106. Al doilea război dacic. Traian poartă războiul ”mai mult cu cumpătare decât cu înfocare”. După un prelungit asediu, Sarmizegetusa, capitala regatului dac, este cucerită în vara anului 106, iar Decebal, urmărit de cavaleria romană, se sinucide. Statul dac este desființat, cea mai mare parte a lui fiind transformată în provincie romană.
Europa la anul 117 AD
106 - 271. Dacia - provincie romană. Populația dacă suferă de la început de influența civilizației romane superioare și își însușește treptat cultura materială, limba, obiceiurile și credințele învingătorilor, ceea ce aduce cu sine, treptat, romanizarea autohtonilor. Prin fuziunea elementului dac cu cel roman se constituie populația daco-romană de limbă română, element determinant în procesul formării poporului român.
Una dintre cele mai evidente căi prin care Roma a format lumea modernă sunt limbile pe care le vorbesc astăzi oamenii. Această hartă arată unde vorbesc limbi romane (latine), cum ar fi spaniolă, franceză, italiană și română, care sunt descendente din latină. Observați că, linia dintre părțile vorbitoare de limbă franceză și germană ale Europei, arată foarte mult ca linia dintre acele porțiuni ale Europei cucerite de romani și cele care au rămas dincolo de frontiera romană. Celălalt lucru notabil despre hartă este că majoritatea oamenilor din jumătatea estică a Imperiului Roman nu vorbeau limbi romane înainte de cucerire.
Asta pentru că atunci când Roma a cucerit Estul, acolo era deja o civilizație sofisticată bazată pe limba greacă. În timp ce limba latină a devenit limba guvernării, oamenii de rând au continuat să vorbească în limba greacă. Și, pe măsură ce Imperiul Roman de Vest s-a prăbușit, limba greacă a redevenit limba dominantă a majorității provinciilor răsăritene din est... cu excepția României, deoarece pe teritoriul Transilvaniei se vorbea deja limba latină încă din sec.1 î.Hr., când triburi din sudul actualei Italii au fost colonizate în această regiune.
Decebalus per Scorilo
Continuarea în partea a II-a (va urma).
Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu