POPOARELE EUROPENE - CIMERIENII, ULTIMUL DINTRE POPOARELE MARELUI POTOP

Chiar şi unele grupuri identificate de către autorii antici ca popoare distincte se dovedesc a fi frustrant de greu de găsit în consemnările istorice, apărând şi dispărând fără a lăsa prea multe urme ale culturii şi obiceiurilor lor. Este şi cazul unuia dintre grupurile atestate cel mai de timpuriu în bazinul Mării Negre, cimerienii. Unii susţin că ar fi fost parte din popoarele potopului biblic.

sec.12 - 9 î.e.n. Cimerienii, conglomerat de triburi nomade (sau seminomade), populează vaste regiuni din stepele nord-pontice (la nord de Marea Neagră), constituind elementul politic hegemon între Munţii Caucaz, Marea Azov, Munţii Carpaţi. Originea etnică, limba, organizarea socio-politică, datarea, indentificarea arheologică a vestigiilor civilizaţiei lor materiale, ca şi rolul lor istoric, au rămas până astăzi aprig controversate. Originea lor indo-europeană (iraniană, tracă sau protoceltică), existenţa numai a unei pături indo-europene stăpâne peste un conglomerat etnic variat, autohtonitatea lor în zonă începând cu jumătatea milen. 2 î.e.n., rolul lor determinant în răspândirea metalurgiei fierului şi a calului până în Europa Centrală (Bavaria), sunt ipoteze încă insuficient argumentate ştiinţific.

sec. 8 î.e.n. Presiunea sciţilor iranieni, pătrunşi din stepele central-asiatice, obligă cea mai mare parte a cimerienilor să-şi abandoneze teritoriile. O parte, numeric majoritară, migrează către SE traversând Munţii Caucaz şi pătrunde în Asia Mică, alta se îndreaptă spre Europa Centrală şi Peninsula Balcanică (unde este treptat asimilată de mediul local). Posibilitatea persistenţei unor elemente cimeriene în regiunea Crimeei rămâne o ipoteză care ar explica numele de Bosforul Cimerian dat în antichitate strâmtorii Kerci.

c. 714 î.e.n. Sub presiunea sciţilor, cimerienii năvălesc în regatul Urartru şi pustiesc întreaga ţară. Respinşi de asirieni (texte cuneiforme îi consemnează sub numele de qimirri), se îndreaptă spre Anatolia şi litoralul egean, unde, în alianţă cu triburi trace (şi cu alte elemente cimeriene trecute din Peninsula Balcanică peste Bosfor), ameninţă coloniile greceşti.

c. 969 î.e.n. Invazia cimeriană în centrul Asiei Mici are ca urmare desfiinţarea statului frigian (al cărui rege, Midas, se sinucide).

c. 677 î.e.n. Regele asirian Aşarhaddon (681 - 668) repurtează (posibil cu ajutor scit) o victorie decisivă asupra cimerienilor, care, conduşi de regele Teuşpa, invadaseră Asiria. 

c. 652 î.e.n. Gyges, regele Lidiei, cade într-o luptă cu cimerienii, care cuceresc şi jefuiesc capitala Sardes. Aliaţi cu triburi trace, invadatorii pustiesc oraşe greceşti de pe litoralul Mării Egee (Efes, Magnesia, ş.a.).

c. 600 î.e.n. Victoriile regelui lidian Alyattes (618 - 562 î.e.n.) înlătură pericolul cimerian din Asia Mică. Stabilirea rămăşiţelor acestora în Cappadocia, în regiunea litoralului pontic sau în Armenia, ca şi dispariţia lor ulterioară în masa populaţiei autohtone rămân tot ipoteze. După această dată, ei nu mai sunt menţionaţi de izvoarele antice. Cu toate aceastea, se poate vedea că formarea Daciei s-a făcut pe teritoriul unde locuiau cimerienii. Cimerienii ca atare (sub acest nume) nu mai apar consemnați nicăieri după anul 497 î.Hr. (BCE).

Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT