milen. 1 î.e.n. Constituirea, în regiunile Europei Răsăritene, între Vistula Mijlocie şi Nipru, a comunităţii triburilor vechi-slave, popor de neam indo-european; etapele, ca şi zona geografică a etnogenezei, componentele indo şi neindo-europene angrenate în acest proces suscită şi astăzi discuţii.
Principalii vecini ai vechilor slavi sunt: în V triburile germanice, celţii şi geto-dacii, în SE seminţii iraniene, caucaziene şi turcice, iar în N şi NE triburi baltice şi fino-ugrice. Izvoarele antice şi medievale timpurii sunt extrem de sărace în informaţii asupra vieţii vechilor slavi. Agricultura şi creşterea vitelor constituiau principalele îndeletniciri, descoperirile arheologice semnalând cursul ascendent al meşteşugurilor şi rolul sporit al comerţului la începutul erei noastre. Cele câteva ştiri despre credinţele religioase provin din aria slavilor orientali, ca şi numele unor divinităţi - Svarog (personificarea focului), Daşbog (stăpânul soarelui), Perun (o divinitate a furtunii) sau Valos (stăpânul lumii morţilor).
sec. 1 - 2 e.n. În izvoarele antice (Pliniu cel Bătrân, Tacit, Ptolemeu) sunt menţionate pentru prima dată, sub numele de veneţi, triburile slave din regiunea Vistulei, vecine răsăritene ale populaţiilor germanice. Denumirea de slavi apare abia din sec. 6, în izvoarele bizantine.
sec. 2 - 4 e.n. Accelerarea, în contact cu civilizaţia clasică şi cu popoarele care exercită hegemonia în ţinuturile nord-pontice (sarmaţi, goţi), a evoluţiei economice şi sociale a triburilor slave din Europa Răsăriteană. Epoca finală a unităţii lingvistice a slavei comune.
sec. 4 - 6 e.n. Cristalizarea celor trei mari ramuri ale limbilor slave. Grupul slav occidental include limbile: cehă, slovacă, poloneză şi sârbă, cel slav oriental limbile: rusă, ucraineană şi bielorusă, iar cel slav meridional: slovena, sârbo-croata, bulgara şi macedoneana.
Prin adoptarea în sec. 8 - 10 (epoca maximei expansiuni teritoriale), de către slavii apuseni şi o parte a celor meridionali, a creştinismului în haină catolică, iar de cei răsăriteni şi parţial de meridionali a ortodoxismului şi a scrierii chirilice, are loc şi o divizare religios-culturală a lumii slave.
Notă:
Bătălia de la Nedao s-a dat între forțele hunilor conduse de regele Ellac, fiul lui Attila, și cele ale unei uniuni de triburi germanice în anul 454 în Panonia. Însuși conducătorul hunilor moare în timpul luptei, ce se soldează cu victoria uniunii.
sec. 6 (deceniile 2 - 3). În alianţă cu cutrigurii şi bulgarii, slavii fac primele incursiuni în provinciile balcanice ale Imperiului Romano - Bizantin (Moesia, Tracia, Illirya), ajungând până în apropierea zidurilor Constantinopolului. Stabiliţi în deceniile următoare în regiunea Dunării de Jos, ei transformă aceste ţinuturi într-o adevărată bază de atac împotriva imperiului; în 550 / 555, triburi slave iernează pentru prima dată pe teritoriul romano-bizantin. Trei confederaţii de triburi apar menţionate în izvoarele bizantine în această epocă: sclavinii, anţii şi veneţii.
602 e.n. După eşecul războiului ofensiv al Împăratului Mauriciu împotriva slavilor şi avarilor, purtat la N de Dunăre (592 - 602), străvechea frontieră danubiană se prăbuşeşte sub presiunea slavilor care, în valuri succesive, invadează întreaga Peninsulă Balcanică, ajungând până la Marea Adriatică, în Macedonia şi în Pelopones. Stabilirea lor durabilă în partea de V şi N a Peninsulei Balcanice schimbă decisiv şi pentru totdeauna configuraţia etnică a acestor regiuni. Spre apus, slavii ating în migraţia lor (greu sesizabilă în izvoarele istorice) regiunile fluviilor Elba şi Saale, Boemia, Moravia şi Ungaria. Dacă înaintarea spre S, SE şi SV este lentă, datorită puterii militare a elementului hegemon din stepele nord-pontice (avari, bulgari, maghiari, pecenegi), spre N, urmând cursul Volgăi şi al Niprului, ea este mai rapidă, triburi slave făcându-şi apariţia în ţinutul lacului Ladoga.
Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.
sec. 6 (deceniile 2 - 3). În alianţă cu cutrigurii şi bulgarii, slavii fac primele incursiuni în provinciile balcanice ale Imperiului Romano - Bizantin (Moesia, Tracia, Illirya), ajungând până în apropierea zidurilor Constantinopolului. Stabiliţi în deceniile următoare în regiunea Dunării de Jos, ei transformă aceste ţinuturi într-o adevărată bază de atac împotriva imperiului; în 550 / 555, triburi slave iernează pentru prima dată pe teritoriul romano-bizantin. Trei confederaţii de triburi apar menţionate în izvoarele bizantine în această epocă: sclavinii, anţii şi veneţii.
602 e.n. După eşecul războiului ofensiv al Împăratului Mauriciu împotriva slavilor şi avarilor, purtat la N de Dunăre (592 - 602), străvechea frontieră danubiană se prăbuşeşte sub presiunea slavilor care, în valuri succesive, invadează întreaga Peninsulă Balcanică, ajungând până la Marea Adriatică, în Macedonia şi în Pelopones. Stabilirea lor durabilă în partea de V şi N a Peninsulei Balcanice schimbă decisiv şi pentru totdeauna configuraţia etnică a acestor regiuni. Spre apus, slavii ating în migraţia lor (greu sesizabilă în izvoarele istorice) regiunile fluviilor Elba şi Saale, Boemia, Moravia şi Ungaria. Dacă înaintarea spre S, SE şi SV este lentă, datorită puterii militare a elementului hegemon din stepele nord-pontice (avari, bulgari, maghiari, pecenegi), spre N, urmând cursul Volgăi şi al Niprului, ea este mai rapidă, triburi slave făcându-şi apariţia în ţinutul lacului Ladoga.
Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.
Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT
