Critica textelor şi filologia au stabilit că multe concepte din imensa literatură antică a Indiei sunt cu totul străine de tradiţiile indo-europene ale hinduismului.
Aşa este cazul zeului Şiva, a cărui imagine a fost găsită pe un sigiliu de la Mohendjo-Daro. Şiva era redat în postură de meditaţie şi înconjurat de animale. El mai este numit şi Şiva Pasupati, "stăpânul animalelor", pe care îl putem regăsi şi în literatura brahmanică. Originea sa pre-ariană nu poate fi negată deoarece în textele vedice nu era cunoscut. El a pătruns mult mai târziu în pantheonul indian ca reîncarnare a zeului Rudra. Din păcate, se pare că Şiva nu a fost unanim acceptat şi adorat.
Cea mai veche menţiune literară a lui Şiva este Şiva yoghin, Mahyogin, "marele Yoghin", Yogicvara, "stăpânul yoghinilor" sau Dhurjati, "cel ce poartă povara cocului", reprezentat peste tot pe jumătate gol şi încins cu cranii de om. Pe cap semiluna în chip de diademă. Coada părului său strâns în formă de corn simbolizează Gangele. La gât poartă un colier de şerpi. Foarte des este reprezentat în civilizaţia Indiei "linge" (phalusul), simbol al forţei vitale a lui Şiva.
Zeiţele au în general un rol şters în Vedele. Ele erau reprezentate în picturi în mărime mică atunci când erau însoţite de soţii lor pentru a li se arăta inferioritatea faţă de aceştia. Marea Zeiţă, numită şi Mahadevi sau Zeiţa Kali - marea zeiţă a hinduismului, face parte din divinităţile ne-indo-europene.
Cele mai multe similitudini există însă cu divinităţile tamile, ale locuitorilor din sudul Indiei, de origine dravidiană, care au culoarea pielii mult mai închisă decât cea a indo-arienilor din nord. Astfel, Mahadevi (Marea Zeiţă) are ca ipostază zeiţa Durga, numită şi "inaccesibila", reprezentată ca o tânără frumoasă cu carnaţie albastră, călare pe un tigru.
DEVI (Mahadevi) este văzută ca un simbol al fertilității, bogăției materne, fidelităţii conjugale, protector al religiei și al artelor. In formele ei terifiante ea este considerată un protector care ocroteşte și menține ordinea cosmică.
Zeiţa mamă,identificată deci cu Zeiţa Durga , Kali și Lakshmi, este o forţă motrice a creaţiei.
In Vedele zeițele reprezintă elemente naturale , cum ar fi zorii și noaptea și, de asemenea, ele sunt simbolul fertilității. Există şi o serie de zeițe, care sunt privite ca forțe independente. În Puranas indian principiul divin feminin are o poziție importantă.
Tantrele au acordat o mare importanță divinităţii feminine: pe de o parte, puterea de sex feminin este considerată sursa întregii vieți și, pe de altă parte, ea reprezintă şi forţa de distrugerii vieții.
Pe nenumăratele sigilii descoperite la Mohendjo-Daro şi Harappa se poate distinge o zeitate urcată într-un pom, către care se uită un tigru şi care este considertă a fi Devi.
Zeul Şiva este figurat călare pe taurul Nandi, obiect al unei mari veneraţii. Prototipul se recunoaşte lesne pe numeroase sigilii de pe Valea Indusului.
Se pare că civilizaţia de pe valea acestui mare fluviu acordă multă însemnătate dansului, fiind descoperite multe statuete reprezentând dansatoare.
Dravidienii din India îl adoră pe Şiva Naturaja sau Şiva "regele dansului". În această parte a Indiei, unde se află tamilii, sunt cele mai bune şcoli de dans clasic.
În ceea ce priveşte dansatoarele sacre, aşa-numitele baiadere (termen portughez), sau devadasi ("roabele zeului" în sanscrită), ele se întâlnesc în toate templele indiene.
Leon Baskt, 1911 "Le Dieu bleu - Baiadere"
Tradiţiile tamile istorisesc despre academii literare numite Sangam, din care prima ar fi existat cu 3700 de ani în urmă, adică pe vremea înfloririi oraşelor de pe Valea Indusului.
Despre istoria Indiei în perioada antică puteți citi și:
ORIENTUL - INDIA
