Fresca unui vechi soldat macedonean (torakiți) purtând armură de tip zale din metal și scut thureos, secolul III î.Hr., Muzeul de arheologie İstanbul
Așezările grecești ale Anatoliei la anul 500 î.Hr. (cele scrise cu litere italice)
Templul lui Apollo din Corinth
495 - 454. Domnia lui Alexandru I Filelenul. Vasal temporar Persiei Ahemenide, Alexandru I se remarcă totuși ca un mare admirator al culturii grecești (la curtea lui poposesc Pindar, Bachilide, Simonide, ș.a.). Macedonenii, trecuți de greci în rândul ”barbarilor”, sunt admiși acum pentru prima dată la jocurile olimpice. Începe procesul de centralizare a statului macedonean, care-și extinde hotarele răsăritene până la fluviul Strymon. Cucerirea orașului Pydna.
Alexandru I bate primele monede macedonene.
Imperiul Ahemenid - aprox. 500 î.Hr
431 - 404. În timpul războiului peloponesiac, Macedonia intervine alternativ în favoarea Spartei și a Atenei, urmărind cu multă abilitate să împiedice întărirea uneia dintre aceste puteri în spațiul traco-macedonean.
429. Perdiccas II (454 - 414) respinge o expediție a regelui trac Sitalces care, sprijinit de Atena, viza înlăturarea sa de la tron.
414 - 399. Domnia lui Arhelau, fiu nelegitim al lui Perdiccas II; reorganizează armata, construiește drumuri și cetăți, mută reședința regală de la Aigai la Pella, mai aproape de Marea Egee. Receptiv în fața civilizației grecești, la curtea sa sunt găzduiți Euripide, Agathon, Zeuxis. Potrivit afirmației lui Tucidide, Arhelau ar fi făcut mai mult pentru Macedonia decât toți ceilalți 8 predecesori ai lui.
393 - 370. Amyntas III, rege al Macedoniei (tatăl lui Filip II). Consolidarea autorității regale, slăbită de luptele dinastice de la începutul sec.4. Diplomat abil, Amyntas III sprijină Sparta în războiul împotriva Ligii orașelor calcidice și a Olynthului (382 - 379); obținând desființarea acestei ligi, intervine în conflictele din Tesalia ca aliat al lui Iason din Ferai.
359. Perdiccas III (365 - 359) cade într-o luptă împotriva ilirilor, după ce realizase alipirea orașului Amphipolis. Invazii ale tracilor și paionilor, încurajate de luptele interne pentru tron, ce va fi ocupat de Filip II, un frate mai tânăr al lui Perdiccas III.
359 - 336. Domnia lui Filip II. În 20 de ani de domnie, fiul lui Amnytas III a transformat Macedonia dintr-o țară ”semibarbară”, situată la periferia lumii elene, în cea mai de seamă forță militară și politică a Peninsulei Balcanice.
Filip II își consolidează puterea personală înlăturând diferiți pretendenți la tron, reorganizează după modelul teban armata punând accentul pe falanga macedoneană (între 368 - 365 fusese ostatec la Teba, în epoca de glorie a lui Epaminondas), redresează finanțele, accelerează urbanizarea, încurajează comerțul și consolidează (învingând triburile vecine din V și N) hotarele statului. Conștient de superioritatea culturii grecești, el stimulează puternic pătrunderea ei în Macedonia.
Ca om politic, organizator, comandant militar și diplomat, Filip II și-a depășit net toți contemporanii. El a speculat lucid contradicțiile dintre orașele-state ale Eladei pentru a-și atinge țelurile, devenind, pentru cercurile democrate, funciar antimacedonene, un dușman al independenței polisului, un despot perfid, iar pentru partida filomacedoneană un ocrotitor al păcii sociale și conducătorul ideal al proiectatei campanii împotriva Imperiului Persan.
356. Nașterea lui Alexandru cel Mare, fiul lui Filip II și al OIimpiei, fiica regelui Epirului, Neoptolemos I. Filosoful Aristotel din Stageira va deveni în 343 dascălul tânărului moștenitor al tronului.
356 - 346. Al treilea ”război sacru” îi oferă lui Filip II ocazia intervenției în conflictele intergrecești. Regele Macedoniei se alătură Tebei în conflictul cu Focida (sprijinită de Atena și Sparta). Victorios asupra forțelor foceene, Filip devine stăpânul Tesaliei, apoi al pasului Thermopyle, poarta spre Grecia Centrală.
352. Campanii în Epir și Illyria; începutul cuceririi Traciei.
351. Filip II începe cucerirea coloniilor grecești din Peninsula Calcidică. Demostene, neînduplecatul conducător al partidei antimacedonene la Atena, rostește prima sa Filipică, dar modestul ajutor atenian nu-l împiedică pe Filip II să cucerească întreaga peninsulă.
346. ”Pacea lui Filocrate”, semnată la Pella, încheie ”războiul sacru” confirmând toate cuceririle lui Filip din Tracia și de la Marea Egee; Macedonia ia locul Foceei învinsă în Amficționia de la Delfi, moment care marchează intrarea oficială a Macedoniei în comunitatea cetăților elene. Sub impresia acestor victorii, oratorul Isocrate îi adresează lui Filip II celebra chemare de a lua, în numele grecilor, conducerea războiului împotriva Persiei.
343/342. Cucerirea întregii Tracii. Fixarea hotarelor macedonene la Dunăre și Marea Neagră; amenințarea ocupării strâmtorilor, vitale pentru aprovizionarea Atenei, declanșează un nou război ateniano-macedonean.
339. Campanie a lui Filip II în Dobrogea împotriva regelui scit Ateas.
Filip II macedon
338. Bătălia de la Cheroneea se încheie cu victoria categorică a falangei macedonene asupra hopliților atenieni și tebani. Instaurarea hegemoniei macedonene în Grecia. La inițiativa lui Filip II, statele grecești (cu excepția Spartei), reunite la Corint, încheie o pace generală și constituie o ligă panelenică cu regele Macedoniei ca hegemon (strateg autocrator).
336. O armată macedoneană de 10.000 de oameni, condusă de generalul Parmenion, este trimisă îna Asia Mică.
336. Asasinarea lui Filip II în fosta capitală Aigai de către oponenți politici, sprijiniți probabil și de fosta soție Olimpia, îndepărtată de la curte în 337.
Soarele verginei, steaua cu 16 raze care acoperă larnaxul mormântului regal al lui Filip al II-lea al Macedoniei (r. 359-336 î.Hr.), descoperit în mormântul Verginei, fostul vechi Aigai
Macedonia în timpul regelui Filip al II-lea
334. Generalul Antipatros, unul dintre foștii sfetnici ai lui Filip II, este desemnat de Alexandru cel Mare, înaintea plecării în marea expediție, regent al Macedoniei și strateg al Europei. El reprimă în anul 330 revolta antimacedoneană a Spartei, apoi respinge, în războiul lamiac (323 - 322), tentativa Atenei și a altor cetăți grecești de a scutura dominația Macedoniei.
319. Moartea lui Antipatros în timpul războaielor diadohilor. Legitimare indirectă a pretențiilor la conducerea vastului imperiu al lui Alexandru cel Mare, stăpânirea Macedoniei fiind foarte disputată. La conducerea statului se succed Polyperchon, Ptolemeu Keraunos, Sosthenes. Cu asasinarea lui Filip III Arridaios și a lui Alexandru IV, se stinge în 310 / 309 vechea dinastie a Argeazilor.
305. Asemenea altor diadohi, Casandru adoptă titlul de rege. În timpul domniei sale sunt fondate orașele Casandreia și Tesalonic și se inițiază construcția Tebei.
294. Demetrios Poliorcetul, fiul lui Antigonos Monophthalmos, este proclamat rege al Macedoniei, întemeind dinastia Antigonizilor.
287. Izgonirea lui Demetrios de către Lisimah și Pirus, care împart între ei Macedonia; în 284 Lisimah rămâne unic monah al statului.
279. Invazia celților în Peninsula Balcanică. Pustiirea Macedoniei, Traciei, Tesaliei; Ptolemeu Keraunos (proclamat rege la moartea lui Lisimah - 281) cade într-o luptă cu năvălitorii.
277. Bătălia de la Lysimachea, pe Hellespont, încheiată cu victoria asupra celților a guvernatorului posesiunilor macedonene din Grecia, Antigonos II Gonatas, fiul lui Demetrios Poliorcetul; în anul următor acesta este recunoscut ca rege al Macedoniei.
276 - 239. În timpul domniei lui Antigonos II Gonatas, Macedonia elenistică atinge maxima sa expansiune teritorială. Om de stat echilibrat și tenace (fost elev al lui Zenon din Cition, ale cărui principii a încercat să le aplice în viață), Antigonos II adoptă măsuri pentru consolidarea statului macedonean, ruinat în cele 4 decenii de pustiitoare războaie civile, și pentru restabilirea hegemoniei lui, amenințată de ascensiunea ligilor Etoliană și Aheeană, în Grecia.
267 - 261. Război de eliberare a cetăților grecești de sub dominația macedoneană (războiul chremonidiac), în care Sparta și Atena sunt sprijinite de Egiptul Lagid (rivalul Macedoniei în lupta pentru hegemonie din Mediterana Orientală). Armata elenă este înfrântă în bătălia de la Corint (265), iar Atena este cucerită la capătul unui asediu de doi ani; războiul provoacă mari pustiiri și depopulări în Elada.
260 - 253. Macedonia se raliază Regatului Seleucid în cursul celui de-al doilea război sirian împotriva Egiptului Ptolemeic. În urma victoriei macedonene în bătălia navală de lângă insula Cos, Liga Nesiotă se raliază Macedoniei.
243. Aratos din Sikyon, strategul Ligii Aheene, principalul oponent al Macedoniei în Elada, cucerește Corintul, importantă poziție strategică.
239 - 229. Domnia lui Demetrios II, fiul lui Antigonos II Gonatas, este marcată de lunga confruntare cu Ligile Aheeană și Etoliană (”războiul demetriac”, 238 - 229). Invazii ale bastarnilor și dardanilor la hotarele de N ale Macedoniei.
227 - 221. Antigonos III Doson, regent (229 - 227), apoi rege (227 - 221), inițiază măsuri energice de stabilizare a statului.
226. Liga Aheeană , în conflict cu Cleomene III, regele reformator al Spartei, solicită ajutorul macedonean.
224. Reorganizarea Ligii Elenice sub autoritatea Macedoniei, care obține comanda militară supremă în războiul împotriva Spartei.
222. După victoria de la Sellasia, Antigonos III ocupă Sparta.
221 - 179. Domnia lui Filip V, om de stat energic și dinamic, militar dotat, dar personalitate crudă și versatilă.
215. Alianța lui Filip V cu Hannibal, învingătorul de la Cannae, declanșează prima confruntare dintre Macedonia și Roma. În cursul primului război macedonean (215 - 205), Roma câștigă de partea ei Liga Etoliană (212), Elida, Sparta, Messenia și Regatul Pergamului, obligându-l pe Filip V să rămână pe teatrele de război din Grecia și Marea Egee, incapabil să-și ajute aliatul pe solul italic.
205. Pacea de la Phoinike încheie primul război macedonean pe bazele statu-quo-ului. Filip V renunță la alianța cu Cartagina.
203. Tratat secret între Regatul Seleucid și Macedonia, stipulând împărțirea Egiptului Lagid între cele două state. Politica expansionistă inițiată de Filip V în următorii 2 ani în Tracia, Marea Egee și Asia Mică, determină Pergamul și Rhodosul să solicite ajutorul Romei. Îngrijorată de modificarea raportului de forțe din lumea elenistică, de eventualitatea unei alianțe între Macedonia și Regatul Seleucid, Roma transmite sub formă ultimativă cererile sale: abandonarea cuceririlor făcute și rezolvarea diferendului cu Pergamul pe baza unui arbitraj.
200 - 197. Respingerea acestor cereri declanșează cel de-al doilea război macedonean. Roma își asigură alianța Pergamului, Rhodosului, a Ligii Etoliene (199) și a celei Aheene (198), precum și neutralitatea Regatului Seleucid.
În bătălia de la Kynoskephalai, în Tesalia, legiunea romană iese triumfătoare din confruntarea cu falanga macedoneană. Filip V renunță la cuceririle din Grecia, Tracia și Asia Mică, cedează flota de război și se angajează să plătească o despăgubire de 1000 de talanți. În ultimii ani ai vieții lui, Filip V inițiază un ample reforme economice și militare vizând întărirea statului în vederea unei revanșe.
179 - 168. Perseu continuă politica de consolidare a puterii macedonene inițiată de tatăl său, încercând totodată să scoată regatul din izolarea diplomatică survenită după bătălia de la Kynoskephalai.
171 - 168. Al treilea război macedonean. La instigația Pergamului, Roma declară război Macedoniei, care este constrânsă să lupte pe 3 fronturi: împotriva armatelor romane, a Pergamului și a triburilor dardanilor. Armata macedoneană este înfrântă zdrobitor în bătălia de la Pydna (22 iunie 168), de către legiunile comandate de L. Aemilius Paullus. Perseu este capturat și purtat în cortegiul triumfal al învingătorului prin Roma. Sfârșitul independenței Macedoniei elenistice (împărțită acum în 4 regiuni tributare Romei) și al dinastiei Antigonizilor.
149. Izbucnirea unei răscoale antiromane a Macedoniei. Andriscos, care pretinde a fi unul din fiii lui Perseu, se proclamă rege la Pella, dar este înfrânt de trupele romane în anul următor. Macedonia este transformată în provincie romană, înglobând Epirul și Illyria.
Limba principală: limba macedoneană veche.
După adoptarea ei ca limbă oficială în timpul regimului lui Filip al II-lea al Macedoniei, autorii din Macedonia antică au scris lucrările în limba greacă Koine, lingua franca a Greciei clasice și elenistice. Dovezile textuale rare indică faptul că limba macedoneană nativă era fie un dialect de limbă greacă asemănătoare celei grecești din ținutul nord-vestic al Greciei, sau o limbă strâns legată de limba greacă. Marea majoritate a inscripțiilor supraviețuitoare din Macedonia antică au fost scrise în limba greacă attică și succesoarea ei Koine. Limba greacă attică (și mai târziu Koine) a fost limba preferată a armatei macedonene vechi, deși se știe că Alexandru cel Mare a strigat o dată o comandă rapidă în limba macedoneană către gardienii săi regali în timpul petrecerii unde l-a ucis pe Cleitus Negrul. Limba macedoneană a dispărut fie în perioada elenistică, fie în cea romană, și a fost în întregime înlocuită de Koine - greacă.
Alexandru Macedon reprezentat ca zeul Helios (muzeul Capitolini)
Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.
Macedonian kingdom
334. Generalul Antipatros, unul dintre foștii sfetnici ai lui Filip II, este desemnat de Alexandru cel Mare, înaintea plecării în marea expediție, regent al Macedoniei și strateg al Europei. El reprimă în anul 330 revolta antimacedoneană a Spartei, apoi respinge, în războiul lamiac (323 - 322), tentativa Atenei și a altor cetăți grecești de a scutura dominația Macedoniei.
305. Asemenea altor diadohi, Casandru adoptă titlul de rege. În timpul domniei sale sunt fondate orașele Casandreia și Tesalonic și se inițiază construcția Tebei.
294. Demetrios Poliorcetul, fiul lui Antigonos Monophthalmos, este proclamat rege al Macedoniei, întemeind dinastia Antigonizilor.
287. Izgonirea lui Demetrios de către Lisimah și Pirus, care împart între ei Macedonia; în 284 Lisimah rămâne unic monah al statului.
279. Invazia celților în Peninsula Balcanică. Pustiirea Macedoniei, Traciei, Tesaliei; Ptolemeu Keraunos (proclamat rege la moartea lui Lisimah - 281) cade într-o luptă cu năvălitorii.
277. Bătălia de la Lysimachea, pe Hellespont, încheiată cu victoria asupra celților a guvernatorului posesiunilor macedonene din Grecia, Antigonos II Gonatas, fiul lui Demetrios Poliorcetul; în anul următor acesta este recunoscut ca rege al Macedoniei.
276 - 239. În timpul domniei lui Antigonos II Gonatas, Macedonia elenistică atinge maxima sa expansiune teritorială. Om de stat echilibrat și tenace (fost elev al lui Zenon din Cition, ale cărui principii a încercat să le aplice în viață), Antigonos II adoptă măsuri pentru consolidarea statului macedonean, ruinat în cele 4 decenii de pustiitoare războaie civile, și pentru restabilirea hegemoniei lui, amenințată de ascensiunea ligilor Etoliană și Aheeană, în Grecia.
267 - 261. Război de eliberare a cetăților grecești de sub dominația macedoneană (războiul chremonidiac), în care Sparta și Atena sunt sprijinite de Egiptul Lagid (rivalul Macedoniei în lupta pentru hegemonie din Mediterana Orientală). Armata elenă este înfrântă în bătălia de la Corint (265), iar Atena este cucerită la capătul unui asediu de doi ani; războiul provoacă mari pustiiri și depopulări în Elada.
260 - 253. Macedonia se raliază Regatului Seleucid în cursul celui de-al doilea război sirian împotriva Egiptului Ptolemeic. În urma victoriei macedonene în bătălia navală de lângă insula Cos, Liga Nesiotă se raliază Macedoniei.
243. Aratos din Sikyon, strategul Ligii Aheene, principalul oponent al Macedoniei în Elada, cucerește Corintul, importantă poziție strategică.
239 - 229. Domnia lui Demetrios II, fiul lui Antigonos II Gonatas, este marcată de lunga confruntare cu Ligile Aheeană și Etoliană (”războiul demetriac”, 238 - 229). Invazii ale bastarnilor și dardanilor la hotarele de N ale Macedoniei.
227 - 221. Antigonos III Doson, regent (229 - 227), apoi rege (227 - 221), inițiază măsuri energice de stabilizare a statului.
226. Liga Aheeană , în conflict cu Cleomene III, regele reformator al Spartei, solicită ajutorul macedonean.
224. Reorganizarea Ligii Elenice sub autoritatea Macedoniei, care obține comanda militară supremă în războiul împotriva Spartei.
222. După victoria de la Sellasia, Antigonos III ocupă Sparta.
221 - 179. Domnia lui Filip V, om de stat energic și dinamic, militar dotat, dar personalitate crudă și versatilă.
215. Alianța lui Filip V cu Hannibal, învingătorul de la Cannae, declanșează prima confruntare dintre Macedonia și Roma. În cursul primului război macedonean (215 - 205), Roma câștigă de partea ei Liga Etoliană (212), Elida, Sparta, Messenia și Regatul Pergamului, obligându-l pe Filip V să rămână pe teatrele de război din Grecia și Marea Egee, incapabil să-și ajute aliatul pe solul italic.
205. Pacea de la Phoinike încheie primul război macedonean pe bazele statu-quo-ului. Filip V renunță la alianța cu Cartagina.
203. Tratat secret între Regatul Seleucid și Macedonia, stipulând împărțirea Egiptului Lagid între cele două state. Politica expansionistă inițiată de Filip V în următorii 2 ani în Tracia, Marea Egee și Asia Mică, determină Pergamul și Rhodosul să solicite ajutorul Romei. Îngrijorată de modificarea raportului de forțe din lumea elenistică, de eventualitatea unei alianțe între Macedonia și Regatul Seleucid, Roma transmite sub formă ultimativă cererile sale: abandonarea cuceririlor făcute și rezolvarea diferendului cu Pergamul pe baza unui arbitraj.
200 - 197. Respingerea acestor cereri declanșează cel de-al doilea război macedonean. Roma își asigură alianța Pergamului, Rhodosului, a Ligii Etoliene (199) și a celei Aheene (198), precum și neutralitatea Regatului Seleucid.
În bătălia de la Kynoskephalai, în Tesalia, legiunea romană iese triumfătoare din confruntarea cu falanga macedoneană. Filip V renunță la cuceririle din Grecia, Tracia și Asia Mică, cedează flota de război și se angajează să plătească o despăgubire de 1000 de talanți. În ultimii ani ai vieții lui, Filip V inițiază un ample reforme economice și militare vizând întărirea statului în vederea unei revanșe.
179 - 168. Perseu continuă politica de consolidare a puterii macedonene inițiată de tatăl său, încercând totodată să scoată regatul din izolarea diplomatică survenită după bătălia de la Kynoskephalai.
Tetradrahmă reprezentându-l pe Perseus al Macedoniei
(British Museum)
171 - 168. Al treilea război macedonean. La instigația Pergamului, Roma declară război Macedoniei, care este constrânsă să lupte pe 3 fronturi: împotriva armatelor romane, a Pergamului și a triburilor dardanilor. Armata macedoneană este înfrântă zdrobitor în bătălia de la Pydna (22 iunie 168), de către legiunile comandate de L. Aemilius Paullus. Perseu este capturat și purtat în cortegiul triumfal al învingătorului prin Roma. Sfârșitul independenței Macedoniei elenistice (împărțită acum în 4 regiuni tributare Romei) și al dinastiei Antigonizilor.
149. Izbucnirea unei răscoale antiromane a Macedoniei. Andriscos, care pretinde a fi unul din fiii lui Perseu, se proclamă rege la Pella, dar este înfrânt de trupele romane în anul următor. Macedonia este transformată în provincie romană, înglobând Epirul și Illyria.
Vechi scut macedonean de bronz având pe el simbolul soarelui (stea cu 16 raze) excavat din situl arheologic de la Bonče din Republica Macedonia, datând din secolul IV î.Hr.
Limba și dialectele folosite în Macedonia
Magna Graecia - coloniile grecești și dialectele vorbite în sudul Italiei antice
Limba principală: limba macedoneană veche.
După adoptarea ei ca limbă oficială în timpul regimului lui Filip al II-lea al Macedoniei, autorii din Macedonia antică au scris lucrările în limba greacă Koine, lingua franca a Greciei clasice și elenistice. Dovezile textuale rare indică faptul că limba macedoneană nativă era fie un dialect de limbă greacă asemănătoare celei grecești din ținutul nord-vestic al Greciei, sau o limbă strâns legată de limba greacă. Marea majoritate a inscripțiilor supraviețuitoare din Macedonia antică au fost scrise în limba greacă attică și succesoarea ei Koine. Limba greacă attică (și mai târziu Koine) a fost limba preferată a armatei macedonene vechi, deși se știe că Alexandru cel Mare a strigat o dată o comandă rapidă în limba macedoneană către gardienii săi regali în timpul petrecerii unde l-a ucis pe Cleitus Negrul. Limba macedoneană a dispărut fie în perioada elenistică, fie în cea romană, și a fost în întregime înlocuită de Koine - greacă.
Vergina Sun (Soarele Verginei) - unul dintre cele 3 tipuri de simboluri naționale pe care Grecia le-a înregistrat la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale
Pe această temă mai puteți citi și:
Creștinism. DESPRE RELIGIILE GRECO-ROMANE ȘI ÎNCEPUTUL CIVILIZAȚIEI ÎN EUROPA
Creștinism. DESPRE RELIGIILE GRECO-ROMANE ȘI ÎNCEPUTUL CIVILIZAȚIEI ÎN EUROPA
Max's concept.
© Copyright 2019 MAX'S CONCEPT
