ORIENTUL - SIRIA

Femei siriene

milen. 3 - 1 î.e.n. Numele de Siria este folosit - în sens larg - pentru a desemna regiunea Orientului Apropiat cuprinsă între Marea Mediterană și fluviul Eufrat, limitată la nord de munții Taurus și la sud de Peninsula Sinai. Siria nu a constituit o regiune geografico-istorică distinctă, cum a fost de exemplu Mesopotamia, și nici nu a format în antichitate o entitate politică de sine-stătătoare, unificarea ei realizându-se numai în  cadrul unor imperii străine (asirian, persan, roman). 
Numele de Siria apare pentru prima dată la Herodot, desemnând ulterior entități diferite: Alexandru cel Mare împarte întreaga regiune în două satrapii - Siria și Coilesiria, iar romanii dau numele de Siria provinciei organizate de partea septentrională a ținutului. 
De la sfârșitul milen. 2 î.e.n. aceasta se separă în trei zone: Palestina, Fenicia și Siria propriu-zisă.

Templul fenician din Amrit

milen. 3 î.e.n. (început) Imigrarea unor triburi vest-semitice. Civilizația bronzului de pe teritoriul Siriei suferă în milen.3 influențe egiptene, sumeriene, apoi egeene. Nod al drumurilor caravaniere care duc la Mediterană prin Mesopotamia spre Asia Centrală și din Anatolia spre Arabia și Egipt, pe teritoriul Siriei se constituie orașe-state sau principate precum Biblos, Ugarit, Ebla, Mari, Damasc, Alep, Karkemiș, etc.

sec. 27-22 Egiptul faraonilor Regatului vechi întreține relații comerciale strânse cu Biblos și Ugarit, interesat îndeosebi de lemnul de cedru din munții Libanului.

milen. 3 (a doua jumătate). Săpăturile arheologice întreprinse din 1964 în N Siriei au dat la iveală ruinele unui înfloritor oraș de c.250.000 de locuitori - Ebla, centrul comercial, religios și politic al unui important principat sirian. 
Arhiva de 16.000 de tăblițe de lut redactate în limbile sumeriană, akadiană și eblaită (cele mai vechi documente în care este folosit un dialect vest-semitic) oferă bogate informații asupra societății epocii. Orașul este distrus la sfârșitul mileniului 3 de Naram Sin sau de amoriți.

Palatul monahic din Ebla c.2400 B.C.

2371 - 2315. Domnia lui Sargon I. Hotarele apusene ale Imperiului Akadian ating în această perioadă litoralul Mării Mediterane în zona siriană.

sec. 21 î.e.n. În timpul domniei celei de-a treia dinastii din Ur, în Siria pătrund influențe culturare sumeriene.

milen. 2 (început). Imigrarea, în mai multe valuri, dinspre răsărit, a unor triburi vest-semitice (amoriți, cananeeni). 
Începutul afirmării unor principate semite în Siria septentrională și centrală - Jamchad (cu capitala la Alep), Qatna, Karkemiș, ș.a.

sec. 19. Orașul Mari, centrul unui stat de pe Eufratul Superior, condus de o dinastie amorită, cunoaște, până la cucerirea de către Hammurabi, o remarcabilă înflorire. Arhivele sale oferă prețioase informații despre principatele siriene contemporane.

Orașul antic Palmyra

1600 - 1200. Siria devine un teritoriu în care se ciocnesc interesele marilor puteri ale Orientului Apropiat: Egiptul dinastiilor 18-20, Regatul Hitit și pentru scurt timp, în sec.15, Regatul Mitanni. Formațiunile statale locale încearcă, printr-un abil joc diplomatic, să-și mențină o autonomie cât mai largă. Hatușilis I (c.1650 - c.1620) este primul suveran hitit care traversează Munții Taurus intervenind în Siria, Tutmes III - cel dintâi faraon (1504-1450) care depășește fluviul Eufrat. Tratatul egipteano-hitit încheiat după bătălia de la Kadeș, în 1283, între Ramses II și Hattușilis III delimita sferele de influență ale celor două puteri în Siria (linia trecea de la N de Ugarit).

sec. 14 - 11. Pătrunderea a noi valuri de populații semitice, triburile arameilor, care împing în regiunile de litoral populația cananeeană.

1200. După marea migrație egeică, care afectează întregul bazin al Mediteranei, în Siria se conturează trei zone etnico-politice distincte: Palestina în S, Fenicia, în regiunea centrală de coastă și Siria arameică, în N.

1180. Stabilirea filistenilor pe coasta Palestinei, între Gaza și Muntele Carmel.

1200 - 800. La S de Munții Taurus supraviețuiesc, între dispariția Regatului Hitit și cucerirea asiriană, o serie de principate neo-hitite, puternic influențate din sec.10 de elementul arameic. Mai la sud, elementul arameic, devenit hegemon, constituie formațiuni statale proprii: Bit-Adini, Bit-Bahyan, Bit-Halupe, Halab, Arpad, Damasc.

Egiptul antic la c.1500 î.Hr.

950 - 800. Afirmarea regatului arameic Damasc ca entitate politică hegemonă în regiune. În timpul domniei suveranilor Ben Hadad I (880 -842) și Hazael (842 - 806), Damascul este victorios în confruntările cu Regatul Israel și opune o dârză rezistență campaniilor lui Așurnasirpal II (884 - 859) și Șalmanasar II (859 - 824). În bătălia de la Qarqar (853), o coaliție condusă de regele Damascului stăvilește pentru un deceniu ofensiva asiriană în Siria.

sec. 8 (prima jumătate). Damascul cedează hegemonia în Siria regatului arameic al Hamathului. Principatele arameice se aliază cu Urartu împotriva Asiriei.

732. Tiglatpalasar II cucerește Damascul.

720. Cucerirea Hamathului. Siria devine provincie asiriană.

612. După prăbușirea Asiriei, Regatul Noului Babilon își extinde autoritatea asupra Siriei. Proiectele Egiptului de a-și impune hegemonia în această regiune sunt spulberate de victoria lui Nabucodonosor, viitorul rege caldeu, în bătălia de la Karkemiș (605).

539 - 332. Inclusă ca satrapie în Imperiul Persan, rolul Siriei pe plan economic sau politic rămâne neînsemnat.

Imperiul Persan la anul 490 î.Hr.

333 - 332. Cucerirea Siriei de către Alexandru cel Mare.

301 - 64. În epoca elenistică, Siria cunoaște o remarcabilă înflorire economică și culturală. Sunt înființate noi orașe, altele vechi renasc: Antiohia, Apameia, Dura Europos, Seleucia, Laodiceia. Nordul Siriei aparține Regatului Seleucid - așa-numita Coilesiria este, timp de 150 de ani, obiect de dispută între Lagizi și Seleucizi. Elementul etnic hegemon este cel macedonean, cultura și religia elenă impunându-se pretutindeni. Odată cu decăderea statului seleucid (sec.2 î.e.n.) apar o serie de mici principate arabe indepedente - Regatul Nabateilor, Itureea, Idumeea, Iudeea elenistică și Commagene.

64. Siria este transformată de Cnaeus Pompeius în provincie romană. Confruntată cu politica agresivă a Arsacizilor, și ulterior a Sasanizilor, Roma face din Siria o bază militară pentru frontul oriental. 

Epoca stăpânirii romane și romano-bizantine constituie o nouă perioadă de dezvoltare economică și culturală.

Siria - provincie a Imperiului Roman

Siria a fost o provincie romană de la 64 a.C. la 636.

Antiohia

Antiohia - drum pavat roman

În perioada dominației romane, marele oraș al Antiohiei, (numit ”Atena din Est”) a fost capitala provinciei. A fost unul dintre cele mai mari orașe ale lumii antice, cu o populație estimată la 500.000 de locuitori, fiind un centru prosper de comerț și industrie. Era considerat ca fiind unul dintre cele mai bogate și cele mai populate orașe din provinciile Imperiului Roman.

Cnaeus Pompeius Magnus (106 - 48)

Harta Antiohiei din perioada romană și bizantină timpurie

Notă:
Denumirea românească „Siria” era altădată sinonimă cu Levant (cunoscut în arabă ca al-Sham), deși statul modern cuprinde teritorii ale mai multor regate și imperii vechi, inclusiv civilizația eblană a mileniului 3 î.Hr. Capitala sa, Damasc, este printre cele mai vechi orașe locuite continuu (peste 9000 de ani).

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT