Goţii
Goth - membru al unui popor german ale cărui două ramuri, ostrogotii și vizigoții, au hărțuit timp de secole Imperiul Roman. Potrivit propriei lor legende, relatată de istoricul gotic Jordanes de la mijlocul secolului al VI-lea, gotii își au originea în sudul Scandinaviei și au traversat în trei nave, sub conducerea regelui lor - Berig, ajungând până la malul sudic al Mării Baltice, unde s-au stabilit după ce au învins vandalii și alte popoare germanice din acea zonă. Tacit afirmă că gotii din această perioadă se distingeau prin scuturile lor rotunde, săbiile lor scurte și ascultarea față de regii lor. Jordanes a relatat că ei au continuat să migreze spre sudul regiunii Vistulei sub conducerea lui Filimer, al cincilea rege după Berig și, după diverse aventuri, au ajuns la Marea Neagră.
Această mișcare a avut loc în a doua jumătate a secolului al II-lea d.Hr. și poate că atacurile goților au determinat alte popoare germane să exercite o presiune puternică asupra frontierei dunărene a Imperiului Roman în timpul domniei lui Marcus Aurelius. De-a lungul secolului al III-lea, raidurile gotice asupra provinciilor romane din Asia Mică și peninsula Balcanică au fost numeroase, iar în timpul domniei lui Aurelian (270-275) au obligat romanii să evacueze provincia trans-dunăreană Dacia. Acei goți care trăiau între Dunăre și râurile Nistru au devenit cunoscuți ca vizigoți, iar cei din ceea ce este acum Ucraina, sub denumirea de ostrogoți.
Vizigoții - sunt o ramură a goților. Unul dintre cele mai importante dintre popoarele germanice, vizigoții s-au separat de ostrogoți în secolul al IV-lea d.Hr.; ei au atacat în mod repetat teritoriile romane și au format mari regate în Galia și Spania.
Vizigoții erau la un moment dat agricultori stabiliți în Dacia (acum România), dar ei au fost atacați de huni în anul 376 e.n. și conduși spre sud, peste Dunăre, în Imperiul Roman. Li s-a permis să intre în Imperiu, dar acțiunile ulterioare ale oficialilor romani i-au determinat în scurt timp să se revolte și să treacă la jefuirea provinciile balcanice, ajutați și de unii dintre ostrogoți. La 9 august 378, ei au învins cu totul armata împăratului roman Valens pe câmpiile din afara Adrianopolului, ucigând însuși împăratul. Încă timp de patru ani au continuat să rătăcească în căutarea unui loc unde să se stabilească. În octombrie 382, succesorul lui Valens, Teodosie I, i-a stabilit în Moesia (în Balcani) ca federați, dându-le pământ acolo și impunându-le datoria de a apăra frontiera. Se pare că în această perioadă vizigoții au fost convertiți la creștinismul arian. Au rămas în Moesia până în anul 395 când, sub conducerea lui Alaric, au părăsit Moesia și s-au mutat mai întâi spre sud, în Grecia, și apoi în Italia, pe care au invadat-o în mod repetat începând cu anul 401. Prădăciunile lor au culminat cu ocuparea prin forță a Romei în anul 410. În același an, Alaric a murit și a fost urmat de Ataulphus, care a condus vizigoții spre Vest, determinându-i să se stabilească mai întâi în sudul Galiei, apoi în Spania (415).
În anul 418 au fost înlăturați din Spania de către patricianul Constantius (care mai târziu a devenit împăratul Constanțiu al III-lea) și au fost stabiliți de el ca federați în provincia Aquitania Secunda, între cursurile inferioare ale râurilor Garonne și Loire. Căpitanul lor - Wallia - a murit la scurt timp după ce s-a realizat așezarea în Aquitania, iar el a fost succedat de Teodoric I, care i-a condus până a fost ucis în anul 451, luptând împotriva lui Atila, în bătălia Câmpiilor Catalauniene. Theodoric I este primul lider vizigot care poate fi descris în mod corespunzător ca un monarh.
În timp ce încercau să-și extindă teritoriul, adesea pe cheltuiala Imperiului, vizigoții au continuat să fie federați, asta până în anul 475 când, Euric - fiul lui Teodoric, s-a declarat rege independent. Euric a aplicat, de asemenea, legile emise de el și de predecesorii săi și fragmente din codul său, scrise în latină, au reușit să supraviețuiască. Sub el, Regatul Galilor - a cărui capitala se afla la Toulouse, a atins cea mai mare întindere: s-a întins de la Loire până la Pirinei și până la capătul inferior al râului Rhône și a inclus partea cea mai mare a Spaniei. Euric - un arian fervent, a fost succedat de fiul său (tolerant) Alaric al II-lea care, în 507, a fost învins și ucis de Clovis și de franci la bătălia decisivă de la Vouillé, lângă Poitiers.
Ca rezultat al înfrângerii lor în lupta de la Vouillé, vizigoții și-au pierdut toate posesiunile în Galia, în afară de Septimania - o fâșie de pământ care se întindea de-a lungul coastei, de la Pirinei până la Rhône, cu capitala la Narbonnei, pe care francii nu au putut niciodată să o smulgă. De acum înainte, până când au fost în cele din urmă distruși de musulmani în anul 711, vizigoții au condus Septimania și o mare parte din Spania, cu Toledo ca și capitală.
În detaliu, pe perioade istorice:
150 / 180. Migrarea goţilor din ţinutul Vistulei Inferioare în stepele nord-pontice.
238. Începutul incursiunilor gotice în provinciile balcanice ale Imperiului Roman.
269. Data separării, potrivit tradiţiei, a neamului goţilor în două mari ramuri de sine stătătoare: vizigoţi (sau tervingi) şi ostrogoţi (sau greutungi).
332. Foedus (tratat) între vizigoţii din nordul Dunării şi Imperiul Roman, după campaniile victorioase ale cezarului Constantin II, fiul împăratului Constantin cel Mare. Contingente vizigote sunt angajate în calitate de trupe federate în armata imperială.
341. Episcopul arian got Wulfila începe să predice în rândul populaţiei romanice şi gote din N Dunării. Răspândirea creştinismului, în forma sa ariană, întâmpină opoziţia nobilimii vizigote conduse de Antaric, care-l constrânge pe Wulfila să se refugieze în 348 în Imperiul Roman.
367 - 369. Lupte la Dunărea de Jos între împăratul Valens şi Atanaric, conducătorul vizigoţilor, încheiate cu o pace de compromis.
376. Sub presiunea hunilor, care, după ce au nimicit Regatul Ostrogot din N Mării Negre condus de Ermanaric, înfrâng forţele vizigote la Nistru, o grupare vizigotă condusă de Fritigern solicită admiterea în S Dunării, pe teritoriul Imperiului Roman. Prin urmare, 200.000 de vizigoţi, urmaţi de ostrogoţii conduşi de Saphrax şi Alatheus, sunt cantonaţi în dioceza Tracia.
377. Jaful la care vizigoţii refugiaţi în imperiu sunt supuşi din partea autorităţilor locale declanşează o mare răscoală antiromană.
378 august 9. Fără a mai aştepta întăririle trimise din Apus de împăratul Graţian, Valens angajează la Adrianopol (= Edirne, Turcia) confruntarea decisivă cu răsculaţii germanici. Înfrânt, moare pe câmpul de luptă, iar provinciile balcanice, lipsite de apărare, cad pradă pustiirilor vizigoţilor.
382. Tratat (foedus) între Imperiul Roman şi vizigoţi, care obţin dreptul de a se stabili ca federaţi între Dunăre şi Balcani.
401. Vizigoţii, conduşi de regele Alaric (395 - 410), răsculaţi împotriva autorităţii imperiale, părăsesc Illyricum şi pătrund în Italia. Victoriile generalului Stilicon la Verona îi obligă în 403 să se retragă temporar în regiunea Savei.
408. După moartea lui Stilicon, Alaric invadează din nou Italia.
410 august 14. Vizigoţii conduşi de Alaric cuceresc Roma şi jefuiesc oraşul timp de trei zile. Pentru prima dată după opt secole, Cetatea Eternă este ocupată prin forţa armelor de un cuceritor străin. La scurt timp de la părăsirea Romei, Alaric, una dintre figurile importante ale migraţiei germanice, dar cu un rol istoric eminamente distructiv, moare la Cosenza, în S Italiei.
411. Conduşi de Ataulf (410 - 415), succesorul lui Alaric, vizigoţii părăsesc Italia, invadează Gallia meridională, apoi pătrund, în 415, în Hispania.
418. Reveniţi din Peninsula Iberică, vizigoţii se stabilesc ca federaţi ai Imperiului Roman de Apus în SV Galliei (provincia Aquitania), punând bazele unui regat germanic cu capitala la Tolosa (= Toulouse). Regatul vizigot este primul stat barbar constituit pe teritoriul Imperiului Roman.
439. Regatul Vizigot denunţă foedus-ul cu Roma, proclamându-şi independenţa.
451. Regele vizigot Teodoric I (418 - 451), succesorul lui Valia, se alătură lui Aetius luptând împreună cu romanii în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice împotriva lui Attila; cade în luptă chiar în momentul victoriei.
462. Regatul Vizigot cucereşte oraşul Narbonne, atingând ţărmul Mării Mediterane.
466 - 484. Domnia regelui Euric. Apogeul expansiunii teritoriale şi al puterii politice a statului vizigot, care devine cel mai puternic regat germanic al epocii, incluzând o mare parte a Galliei şi a Spaniei. Codificarea dreptului vizigot, cu ajutorul juriştilor romani din Gallia, Codex Euricianus (c. 475) devenind prima culegere de legi a dreptului germanic.
507. Înfrânt în bătălia de la Vouille de francii conduşi de Clovis, statul vizigot pierde posesiunile din Gallia, cu excepţia litoralului mediteranean (Provenţa şi Septimania). Centrul de gavitate al puterii vizigote se strămută în Peninsula Iberică, capitala fiind spabilită iniţial la Narbonne (507), apoi la Barcelona (531), Merida (551) şi Toledo (554) - care devine centrul politic şi spiritual al regatului.
585. Anexarea Regatului Suebilor din NV Peninsulei Iberice.
589. Renunţarea la arianism şi adoptarea catolicismului.
sec. 7. Cucerirea regiunilor din S Spaniei ocupate de bizantini în timpul domniei lui Iustinian (554).
711. Regatul Vizigot se prăbuşeşte sub loviturile arabilor.
Despre ostrogoți puteți citi aici:
238. Începutul incursiunilor gotice în provinciile balcanice ale Imperiului Roman.
Traseele de deplasare a barbarilor în timpul migraţiilor
269. Data separării, potrivit tradiţiei, a neamului goţilor în două mari ramuri de sine stătătoare: vizigoţi (sau tervingi) şi ostrogoţi (sau greutungi).
332. Foedus (tratat) între vizigoţii din nordul Dunării şi Imperiul Roman, după campaniile victorioase ale cezarului Constantin II, fiul împăratului Constantin cel Mare. Contingente vizigote sunt angajate în calitate de trupe federate în armata imperială.
341. Episcopul arian got Wulfila începe să predice în rândul populaţiei romanice şi gote din N Dunării. Răspândirea creştinismului, în forma sa ariană, întâmpină opoziţia nobilimii vizigote conduse de Antaric, care-l constrânge pe Wulfila să se refugieze în 348 în Imperiul Roman.
Wulfila traducând Biblia în limba goţilor - sec. IV e.n.
367 - 369. Lupte la Dunărea de Jos între împăratul Valens şi Atanaric, conducătorul vizigoţilor, încheiate cu o pace de compromis.
376. Sub presiunea hunilor, care, după ce au nimicit Regatul Ostrogot din N Mării Negre condus de Ermanaric, înfrâng forţele vizigote la Nistru, o grupare vizigotă condusă de Fritigern solicită admiterea în S Dunării, pe teritoriul Imperiului Roman. Prin urmare, 200.000 de vizigoţi, urmaţi de ostrogoţii conduşi de Saphrax şi Alatheus, sunt cantonaţi în dioceza Tracia.
377. Jaful la care vizigoţii refugiaţi în imperiu sunt supuşi din partea autorităţilor locale declanşează o mare răscoală antiromană.
378 august 9. Fără a mai aştepta întăririle trimise din Apus de împăratul Graţian, Valens angajează la Adrianopol (= Edirne, Turcia) confruntarea decisivă cu răsculaţii germanici. Înfrânt, moare pe câmpul de luptă, iar provinciile balcanice, lipsite de apărare, cad pradă pustiirilor vizigoţilor.
Bătălia de la Adrianopole
382. Tratat (foedus) între Imperiul Roman şi vizigoţi, care obţin dreptul de a se stabili ca federaţi între Dunăre şi Balcani.
401. Vizigoţii, conduşi de regele Alaric (395 - 410), răsculaţi împotriva autorităţii imperiale, părăsesc Illyricum şi pătrund în Italia. Victoriile generalului Stilicon la Verona îi obligă în 403 să se retragă temporar în regiunea Savei.
Regatul Visigoţilor 405 - 711 e.n.
408. După moartea lui Stilicon, Alaric invadează din nou Italia.
410 august 14. Vizigoţii conduşi de Alaric cuceresc Roma şi jefuiesc oraşul timp de trei zile. Pentru prima dată după opt secole, Cetatea Eternă este ocupată prin forţa armelor de un cuceritor străin. La scurt timp de la părăsirea Romei, Alaric, una dintre figurile importante ale migraţiei germanice, dar cu un rol istoric eminamente distructiv, moare la Cosenza, în S Italiei.
411. Conduşi de Ataulf (410 - 415), succesorul lui Alaric, vizigoţii părăsesc Italia, invadează Gallia meridională, apoi pătrund, în 415, în Hispania.
418. Reveniţi din Peninsula Iberică, vizigoţii se stabilesc ca federaţi ai Imperiului Roman de Apus în SV Galliei (provincia Aquitania), punând bazele unui regat germanic cu capitala la Tolosa (= Toulouse). Regatul vizigot este primul stat barbar constituit pe teritoriul Imperiului Roman.
439. Regatul Vizigot denunţă foedus-ul cu Roma, proclamându-şi independenţa.
451. Regele vizigot Teodoric I (418 - 451), succesorul lui Valia, se alătură lui Aetius luptând împreună cu romanii în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice împotriva lui Attila; cade în luptă chiar în momentul victoriei.
462. Regatul Vizigot cucereşte oraşul Narbonne, atingând ţărmul Mării Mediterane.
466 - 484. Domnia regelui Euric. Apogeul expansiunii teritoriale şi al puterii politice a statului vizigot, care devine cel mai puternic regat germanic al epocii, incluzând o mare parte a Galliei şi a Spaniei. Codificarea dreptului vizigot, cu ajutorul juriştilor romani din Gallia, Codex Euricianus (c. 475) devenind prima culegere de legi a dreptului germanic.
507. Înfrânt în bătălia de la Vouille de francii conduşi de Clovis, statul vizigot pierde posesiunile din Gallia, cu excepţia litoralului mediteranean (Provenţa şi Septimania). Centrul de gavitate al puterii vizigote se strămută în Peninsula Iberică, capitala fiind spabilită iniţial la Narbonne (507), apoi la Barcelona (531), Merida (551) şi Toledo (554) - care devine centrul politic şi spiritual al regatului.
585. Anexarea Regatului Suebilor din NV Peninsulei Iberice.
589. Renunţarea la arianism şi adoptarea catolicismului.
sec. 7. Cucerirea regiunilor din S Spaniei ocupate de bizantini în timpul domniei lui Iustinian (554).
711. Regatul Vizigot se prăbuşeşte sub loviturile arabilor.
Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală; Enciclopedia Britanică.
Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu