20 martie 2017

ORIENTUL YOGA - PARTE A CULTURII DE PE VALEA INDUSULUI

VEDELE sunt cele mai vechi scripturi descoperite până acum. Ele au fost aduse de arieni din ţinuturile lor nordice şi sunt în număr de patru: Rig, Yajur, Soma şi Atharva. Toate patru au caracter liturgic. Rig Veda este cea mai importantă şi este alcătuită dintr-o serie de cântece.

Fiecare dintre cele patru Vede este formată din trei părţi: Mantra, Brahmana şi Upanishade.
Mantrele, care se mai numesc şi Samitha,  sunt culegeri de imnuri sacre. Brahmanele, în schimb, conţin normele şi obligaţiile religioase, în timp ce în Upanishadele se regăsesc bazele spirituale ale gândirii hinduse.


Zeul Shiva în poziţie ascetică. 

Mahayogi este creatorul şi protectorul disciplinei Yoga.

Yoga a apărut în jurul anului 2500 î.Hr. în zona Fluviului Indus, atestări fiind ruinele a două centre: Mohenjodaro şi Harappa, unde au fost descoperite numeroase amulete, sigilii şi tablete cu reprezentări ale poziţiilor de Yoga, cum ar fi Plugul sau Lotusul.


Civilizaţia ariană îşi are rădăcinile ascunse în legendă şi mister. Din limba arienilor au apărut limbile europene, latina şi greaca.

Arienii erau împărţiţi în clase sociale:
  • sacerdoţi (brahmani)
  • războinici (ksatryia) şi
  • agricultori, crescători de animale şi comercianţi (vaisya).
Încă de timpuriu, civilizaţia ariană de pe Valea Indusului a evoluat în domeniul cunoaşterii şi astfel în primul mileniu î.Hr. a apărut culegerea şi comunicarea învăţăturilor prin intermediul Vedelor - culegera de texte sanscrite care reprezintă esenţa înţelepciunii lor. Tradiţia spune că cele patru Vede au fost dictate arienilor direct de către Dumnezeu şi, datorită vechimii şi importanţei acestora, pot fi asemănate cu ceea ce înseamnă pentru creştini Vechiul Testament.
Prin Vede s-a făcut trecerea de la transmiterea cunoştinţelor de pe calea orală pe cea scrisă, înaintea acestora singura metodă fiind cuvântul maestrului către discipolii săi. Ei au învăţat să înţeleagă "sensul" cuvintelor lor rostite şi să asculte de energia conţinută în aceste cuvinte. 

Până în 1968, Yoga a fost practic necunoscută. 
Din momentul descoperirii sale, farmecul Indiei exercitat asupra Occidentului şi căutarea unei noi forme de spiritualitate au făcut ca Yoga să se extindă în Europa. 
De atunci numărul practicanţilor a crescut continuu, chiar şi printre oamenii reticenţi la început să practice o disciplină aparent iraţională. De exemplu, practicanţii din Italia au ajuns astăzi la 1.300.000, adică 2% din populaţie.

Termenul de Yoga îşi are rădăcina în cuvântul sanscrit Yuj, care înseamnă "a lega", "a pune sub jug". Fiinţa umană este văzută ca uniunea dintre corp, minte şi suflet, iar integrarea armonioasă a acestor aspecte se poate obţine şi menţine prin Yoga. În acest scop, omul trebuie să se forţeze (să se subjuge) prin autodisciplină să ajungă la o asemenea concentrare, încât să reducă la tăcere componenta raţională a personalităţii sale şi să înceapă astfel procesul de renaştere şi de eliberare (se naşte din nou).


În poemul antic Bhagavad Gita, Krishna îl învaţă pe Arjuna tehnici de Yoga. Scopul principal al acestei discipline este de a-i ajuta pe cei care o practică să înţeleagă esenţa dintre spirit şi materie. Cele două entităţi fac parte din aceeaşi realitate din care se conturează şi viaţa, datorită vibraţiilor emise de forţa de viaţă din care este compusă: prana. Cu cât este mai rapidă vibraţia, cu atât mai mult conştiinţa se manifestă ca o persoană fizică. Această căutare a adevărului este oarecum contracarată de egoul nostru, adică de atman, care este responsabil pentru sentimentul de nemulţumire, separare şi disconfort psihic.

Yoga ne învaţă că putem găsi un echilibru în fiecare domeniu al vieţii noastre, fie de natură fizică - munca, sportul  şi nutriţia, fie de natură psihică: relaţiile emoţionale şi de studiu. Prin practică, vom percepe un sentiment de unitate şi de interdependenţă cu sufletul universului.

Modurile de a face Yoga sunt multiple şi au anumite particularităţi fiecare. Maestrul Poojya Sri Maharishi Gitananda a redat plastic aceste particularităţi comparându-le cu un diamant bine tăiat cu multe faţete, fiecare dintre ele reflectând o culoare diferită în lumină, cu diferite nuanţe. Astfel este şi mulţimea şcolilor de Yoga, fiecare cu o nuanţă diferită din întreaga gamă a comportamentului uman pentru a obţine pacea şi fericirea interioară.

Disciplinele Yoga - conform tradiţiei, sunt şase:
  • Hatha Yoga (Yoga poziţiilor),
  • Mantra Yoga (Yoga sunetelor sacre),
  • Karma Yoga (Yoga acţiunii),
  • Jnana Yoga (Yoga cunoaşterii),
  • Bhakti Yoga (Yoga devoţiunii) şi
  • Raja Yoga (Yoga regală), ultima cuprinzându-le pe toate celelalte.
Patanjali a făcut cunoscute cele opt etape (sau ramuri) ale disciplinei Yoga, care conduc la unirea cu Paramatman - Sufletul Cosmic. 
Cele opt etape sunt:
  1. Yama - învăţarea celor cinci norme sau porunci morale universale, şi anume: nonviolenţa, renunţarea la lăcomie, onestitatea, puritatea morală, dragostea şi sinceritatea (mai ales cu noi înşine).
  2. Niyama -învăţarea celor cinci reguli de purificare de sine şi de curăţare, care sunt: fericirea spirituală (mulţumirea), dorinţa de evoluţie spirituală, căutarea interioară, dăruirea de sine lui Dumnezeu în toate acţiunile noastre.
  3. Asanele - poziţii de Yoga.
  4. Pranayama - controlul respiraţiei.
  5. Pratyahara - eliberarea minţii şi retragerea sa de la obiectele simţurilor.
  6. Dharana - abilităţile de concentrare.
  7. Dhyana - meditaţia.
  8. Samadhi - atingerea stării de conştiinţă înaltă; aceasta este unirea cu Paramatman sau Sufletul Cosmic.
Hatha Yoga recomandă 7 practici de purificare fizică:
  1. Neti - curăţarea căilor nazale,
  2. Dhauti - curăţarea organelor interne,
  3. Shank Prakshalana - evacuarea colonului,
  4. Bhasti - evacuarea intestinelor,
  5. Trataka - purificare ochiului şi a minţii,
  6. Nauli - pruficarea plexului solar,
  7. Kapaiabhati - purificarea Nadisurilor.
Scopul final al tuturor acestor practici este obţinerea realizării sinelui. Realizarea de sine nu este veşmântul purtat în exterior, ci rochia de lumină care se ţese în jurul inimii. 

Energia curge prin corp prin cele şapte centre numite şi chakre. Acestea se deschid când corpul tău primeşte energia vieţii (se presupune că între luna a doua şi a treia de sarcină) şi se închid ultimele în momentul morţii. Circulaţia energiei prin nadisuri şi aceste puncte de energie este vitală pentru buna fucţionare şi sănătatea corpurilor. Chakrele pot fi considerate puncte în care are loc întâlnirea dintre lumea fizică şi cea spirituală. Ele mai sunt numite şi padma (lotus) şi fiecare are un sens de rotaţie şi un grad de puritate.


Cele şapte chakre sunt, începând de la bază:
  1. Muladhara - simbolizată de o floare de lotus cu patru petale; este sediul energiei vitale numită Kundalini şi este situată în perineu. Este prima chakra alimentată cu energie vitală la naştere.
  2. Svadishtana - o floare de lotus cu zece petale situată în plexul nervos al zonei genitale (zona uterului la femei).
  3. Manipura - o floare de lotus cu zece petale; este centrul nervos al ombilicului.
  4. Anahata - o floare de lotus cu douăsprezece petale; este chakra inimii.
  5. Visuddha - un lotus cu şaisprezece petale; este chakra tiroidă. 
  6. Ajna - un lotus cu două petale; este situată în mijlocul frunţii, între sprâncene; este chakra celui de-al treilea ochi.
  7. Sahasrara - un lotus cu o mie de petale; este sediul lui Vishnu şi se află în afara corpului, deasupra capului.

Sufletul corpului material se află în inimă şi este un mic magnet care atrage sau emite unde electromagnetice în câmpul invizibil. Dar omul nu are doar un singur suflet şi nici un singur corp. Fiecărei chakre îi corespunde un corp energetic şi un suflet în câmpul invizibil. Aceste suflete nu le primim în totalitate la naştere ci pe parcursul vieţii. 

Ultimul este sufletul divin, de cea mai înaltă vibraţie şi puritate. Tocmai de aceea el nu ţi-e dat în viaţa pământească ci rămâne în astral, dar poţi conversa şi primi răspunsuri de la el prin Eul tău interior. Sufletul divin îţi va fi ghidul tău interior şi te va însoţi permanent, având rolul de înger păzitor. În foarte rare cazuri, cei care au reuşit întreaga transformare în viaţa pământească, au reuşit să se unească cu sufletul divin şi atunci s-au transformat în înţelepţii şi iluminaţii lumii. Se mai spune şi că "au primit duh". Unirea aceasta în spirit cu sufletul divin nu e obligatorie, poţi trăi ca un orb, ignorându-l. Dar dacă treci prin toate etapele şcolii Yoga cu sinceritate şi reuşeşti să-l accesezi, obţii iluminarea sau realizarea sinelui. Vei fi o fiinţă completă pe toate cele şapte planuri, corpuri şi suflete. Din acel moment nu mai ai nevoie de ghidare divină ci vei deveni tu însuţi un ghid pentru restul oamenilor şi câteodată al întregii lumi.


Cei care ating starea aceasta, de realizare de sine, se vor îmbogăţi cu toate cele 22 de chakre, faţă de doar 7 pe care le au toţi muritorii de rând. Aura lor s-ar putea să ajungă atât de mare încât să acopere un întreg oraş sau poate chiar şi o ţară. Atunci el va ghida prin energia inimii lui toate celelalte suflete din acea regiune, toţi oamenii şi toate vieţuitoarele, care se vor simţi în prezenţa lui extrem de confortabil şi de elevat, urmându-l automat. Pot fi date exemple cazurile rare ale marilor ghizi spirituali care au trăit pe pământ, dar au fost şi unele care au rămas în anonimat, lucrând pentru binele omenirii din umbră. Dar Dumnezeu oare cu câte chakre a reuşit să se îmbogăţească? Poate 5000, poate mai mult. Atunci 5000 de chakre şi corpuri energetice e greu să se blocheze şi prin urmare iată o posibilă explicaţie a vieţii veşnice. În acelaşi timp ce magnet puternic al Universului poate fi un corp cu un înveliş energetic de 5000 de corpuri de lumină şi cu o aură care cu siguranţă acoperă tot Universul ! De aceea noi şi toate vieţuitoarele trăim în câmpul auric al Domnului.

Yoga este aspectul cel mai practic al tantrismului indian şi tibetan. Acestea stimulează chakrele şi ajută la perceperea clară a minţii şi a funcţiilor sale. Yoga te învaţă cum să te purifici, cum să vorbeşti cu Eul tău interior, cum să te detaşezi de obiectele simţurilor tale, considerate a fi o adevărată otravă, cum să creezi starea de linişte necesară şi să te concentrezi la divinitate, etc. Astfel poţi reuşi să-ţi măreşti câmpul vital şi încet-încet să ajungi la realizarea sinelui, scopul suprem al unei fiinţe care nu vrea să trăiască degeaba în univers, doar pentru propriile sale plăceri, distrându-se şi ocupându-se cu tot felul de nimicuri şi prostii. Dumnezeu apreciază efortul tuturor celor care sunt devotaţi Creaţiei şi vor să o ajute să crească.

India este considerată astăzi o ţară 100% spirituală. Să nu uităm că şi Iisus a locuit ani buni pe acele tărâmuri, studiind şi însuşindu-şi tainele hinduismului.

Iată cum chakrele corespund unor centrii emoţionali ai corpului. În momentul în care o chakră este blocată şi energia nu circulă liber prin ea, apar tulburări şi probleme diverse şi chiar boli grave. 

Chakrele sunt afectate în fucţionarea lor în special de stresul zilnic. Stresul este cel care duce la contractarea muşchilor organelor, perturbându-le funcţionarea. Chiar şi respiraţia este afectată de aceste contracţii. De-a lungul anilor, aceste contracţii devin cronice şi duc treptat la scăderea controlului asupra corpului. Moartea apare când toate chakrele sunt blocate, nemaifiind alimentate suficient cu energie sau prana, moment în care se vor închide singure. Fără forţa vitală, fără acest electromagnetism, corpul devine o materie inertă.

Yoga îţi prezintă tehnici de detaşare, relaxare şi eliminare a stresului şi te învaţă autocontrolul, inclusiv controlul asupra funcţionării corpului fizic, astfel că cel puţin factorul principal al îmbolnăvirilor, stresul, va fi anihilat.

Niciun comentariu:

Postare prezentată

POPOARELE EUROPENE - GETO-DACII

Regiunea carpato-dunăreană, în care a evoluat comunitatea etnică românească, a fost ocupată inițial, în jurul anului 2000 î.e.n., de căt...