sec. 9 - 8 î.e.n. Apariţia civilizaţiei etrusce. Originea etruscilor, creatorii primei mari civilizaţii indigene din Peninsula Italică, a rămas din antichitate şi până în zilele noastre viu disputată în impresionanta bibliografie închinată acestui subiect. Cele aproape 10.000 de inscripţii etrusce, scrise într-un alfabet derivat din cel grec, sunt practic nedescifrate până în ziua de astăzi, limba etruscă neputând fi apropiată de niciunul din idiomurile cunoscute. Continuitatea culturilor materiale din Italia Centrală în milen. 2 - 1 î.e.n., ca şi absenţa unor vestigii care să ateste imigraţia compactă a unor populaţii orientale a întărit poziţia acelor istorici care înclină să vadă în civilizaţia etruscă rezultatul unei evoluţii locale, activizată de influenţe orientale în urma unor contacte comerciale şi culturale. Civilizaţia etruscă se cristalizează într-o regiune a Italiei Centrale limitată la N de fluviul Arno, la E şi S de Tibru, la V de Mediterană, ţinut care a primit din antichitate numele de Etruria (astăzi Toscana).
Etruria
Lumea etruscă este în primul rând una urbană, întreaga viaţă economică, socială, religioasă fiind polarizată de oraşul-cetate sau oraşul-stat. Relieful accidentat al Etruriei, dificultatea comunicaţiilor, interesele economice şi politice distincte ale fiecărui oraş-stat au împiedicat realizarea unei unităţi politice puternice a lumii etrusce; un stat etrusc teritorial nu a existat niciodată. Prin dezvoltarea tehnicii de drenare şi desecare a zonelor mlăştinoase, ca şi prin realizarea unor canale de irigaţii, etruscii au contribuit la progresul întregii agriculturi italice. Bogatele zăcăminte de aramă şi fier au permis de timpuriu dezvoltarea unei înfloritoare industrii a bronzului şi fierului, cea mai avansată din epocă. Planurile şi tehnica construcţiei oraşelor, monumentele arhitectonice civile şi religioase, obiectele de uz comun sau podoabele, obiectele de artă constituie toate mărturii ale măiestriei şi rafinamentului arhitecţilor, meşteşugarilor şi artiştilor etrusci. Mărfurile etrusce au depăşit nu numai graniţele Etruriei, ci şi pe ale Alpilor; nave etrusce duceau în insulele greceşti sau la Cartagina produse meşteşugăreşti sau roadele agriculturii, întorcându-se cu ceramică şi obiecte de lux greceşti. În vârful piramidei sociale a oraşului-stat se afla un rege sacerdot (Lucumo), sprijinit de o puternică şi bogată aristocraţie (înconjurată de un mare număr de clienţi şi de sclavi care munceau pe proprietăţile funciare). O numeroasă populaţie liberă - ţărani, meşteşugari, neguţători - se afla angajată într-o continuă luptă pentru lărgirea drepturilor social-politice. Femeia se bucura de o poziţie socială apropiată bărbatului. Criza societăţii etrusce, începută la sfârşitul sec. 6, are ca urmare înlocuirea regalităţii prin magistraţi şi aleşi anual, asistaţi de un senat. Oraşele dintre Arno şi Tibru erau grupate în Liga celor 12 cetăţi, amficţionie cu un sanctuar comun lângă Volsinii, hotărând acţiuni comune când interesele generale o cereau.
arta etruscă
Religia, politeistă (influenţată de elementele greceşti şi orientale), ocupă un loc foarte important în viaţa cotidiană a societăţii, fapt ilustrat de rolul reţinut de casta sacerdotală; divinităţi supreme par a fi fost Tinia (identificat de romani cu Zeus), Uni (Junona) şi Menerva (Minerva). Ritualul religios, extrem de complex şi complicat, urmărea atât obţinerea bunăvoinţei zeilor (grupaţi în triade) cât şi tălmăcirea, prin intermediul haruspicilor, a voinţei divine. Cultul morţilor, deosebit de dezvoltat (lăcaşurile mortuare erau impresionante construcţii subterane, camere cu picturi murale şi un bogat inventar), includea şi lupte de gladiatori. Topind într-o originală sinteză influenţele orientale şi greceşti, creaţia artistică etruscă excelează în plastica realizată în bronz şi teracotă, în artele minore. În sculptură şi pictură, scenele din mitologia greco-etruscă (animalele fantastice ocupă un loc predilect) sau din viaţa cotidiană se remarcă printr-un realism accentuat. Civilizaţia etruscă a avut o influenţă covârşitoare asupra aceleia a popoarelor italice, care datorează începuturile urbanizării într-o măsură mai mare etruscilor decât grecilor.
cultul morţilor la etrusci
sec. 6 î.e.n. Etruscii îşi extind autoritatea spre N, traversând Munţii Apenini şi înfiinţând în Câmpia Padului oraşe înfloritoare precum Felsina (= Bologna), Ravenna, Melpum (= Milano), Parma, Placentia, Modena, ş.a., grupate ulterior într-o ligă în frunte cu oraşul Mantua. Fenomene similare caracterizează înaintarea etruscă din acest secol spre S, în Campania, unde intră în contact direct cu civilizaţia coloniilor greceşti din Graecia Magna. Izvoarele antice menţionează şi aici constituirea unei Ligi de 12 oraşe etrusce grupând Nola, Nuceria, Herculaneum, Pompei, în frunte cu Capua. Expansiunea spre S declanşează conflicte cu lumea greacă sud-italică, etruscii apelând statornic în această confruntare la alianţa cartagineză.
sec. 6 (sfârşit). Menţionarea în tradiţia romană a trei regi de origine etruscă - Tarquinius Priscus, Servius Tullius şi Tarquinius Superbus - indică, potrivit istoricilor moderni, o dominaţie directă a etruscilor în Latium şi la Roma; Cetatea Eternă datorează acestora primii paşi în alcătuirea unor structuri urbane trainice.
c. 5400 î.e.n. Bătălia navală din dreptul coloniei greceşti Alalia (= Aleria, Corsica). Etruscii, aliaţi cu cartaginezii, încearcă să stopeze pătrunderea coloniştilor greci în Mediterana Occidentală. Corsica şi Sardinia rămân după această dată în sfera de influenţă etrusco-cartagineză.
Bătălia pentru Allia (Alalia)
524 î.e.n. Bătălia de la Cumae (Campania). Victoria forţelor greceşti comandate de Aristodemos Malacos, tiranul oraşului Cumae, stăvileşte expansiunea etruscă spre S Peninsulei; în 505 î.e.n. Aristodemos intervine în Latium, despresurând oraşul Aricia asediat de etrusci.
474 î.e.n. Înfrângerea flotei etrusce, în faţa oraşului Cumae, de către escadra lui Hieron I, tiranul Siracuzei, marchează începutul declinului puterii maritime etrusce şi, totodată, al influenţei politice a acestora în Campania şi Latium.
c. 400 î.e.n. Invazia celţilor în N Italiei. După ce traversează Alpii, celţii ocupă bazinul fluviului Pad, cucerind oraşele etrusce de la N de Apenini; celtizată, regiunea primeşte numele de Gallia Cisalpina.
călăreţ etruscan
c. 396 î.e.n. Data tradiţională a cuceririi oraşului etrusc Veii, vecin şi, din sec. 5 î.e.n., rival al Romei, de către generalul M. Furius Camillus, fără ca lumea etruscă să reacţioneze. Întărirea puterii Romei are loc paralel cu decăderea autorităţii oraşelor etrusce.
295 î.e.n. Bătălia de la Sentium (N Umbriei). Etruscii (care realizează pentru prima dată un front comun), aliaţi cu samniţii, umbrii şi galii, sunt înfrânţi într-o mare bătălie de către armata romană.
265 î.e.n. Cucerirea ultimului oraş etrusc liber, Volsinii, de către romani. Dependente de Roma, cetăţile etrusce cunosc o lentă, dar inexorabilă decădere.
pandantiv etrusc cu simbolul svastică
Traducerea textului din video:
Legendarul rege Eneas (Aeneas), părintele rasei latine, a fugit din Troya în Macedonia, apoi în Sicilia și a ajuns în final în Peninsula Italică. Odată ajuns în Peninsulă, a fondat un oraș numit Lavinium (astăzi Pratica di Mare) aflat la 18 mile sud de Roma, care a devenit principalul centru religios al poporului Latin.
Etruscii locuiau în orașe-state independente, conduse de elita aristocratică. Aceste orașe-stat erau autonome din punct de vedere politic și economic, dar aveau colaborări (alianțe) comerciale și de război unele cu altele. Pe parcurs s-au amestecat cu populația indigenă locală și au ajuns să interacționeze cu alte populații și culturi antice, cum ar fi cea greacă și cea feniciană.
Limba etruscă era o limbă non indo-europeană, diferită de alte limbi din lumea greco-romană. Etruscana nu a apărut sub formă scrisă până în sec. VII î.e.n. (î.Hr.), când au intrat în contact cu comercianții și coloniștii greci Euboeani, când au adoptat alfabetul grec al acestora. (Eubea modernă : EVIA, cunoscută și prin ortografia sa modernă, este a doua cea mai mare insulă grecească ca suprafață și populație, după Creta , și a șasea insulă ca mărime din Marea Mediterană).
Scrierea etruscană era de la dreapta la stânga și multe litere grecești aveau orientarea inversată. Etruscii au avut un impact decisiv asupra istoriei Romei, pe care dinastia etruscă Tarquins a condus-o în perioada 616 - 510 î.Hr. (B.C.). De asemenea, etruscii au avut un impact profund din punct de vedere economic și cultural asupra Romei. Ei au introdus o varietate de tehnici arhitecturale și artistice, cum ar fi arcul și sculpturile în teracotă. De asemenea, romanii au adoptat practicile religioase ale etruscilor, stilul lor de îmbrăcăminte și structura organizatorică a societății.
Câteva studii de ADN mitocondrial publicate în 2013, bazate pe mostre etruscane provenite din Toscana și Latium, au dus la concluzia că etruscanii au fost o populație indigenă al căror mtDNA arată foarte apropiat de cel al populației neolitice din Europa Centrală (Germania, Austria, Ungaria).
Extinderea teritorială a civilizației etrusce a atins maximul său în jurul anului 750 î.Hr. (B.C.)., pe durata întemeierii Regatului Roman.
Legendă: Leucothea era o zeiță a mării care venea în ajutorul marinarilor aflați în dificultate. Ea a fost odată o prințesă muritoare pe nume Ino, o fiică a regelui Kadmos al Tebei. Ea și soțul ei Atahamas au provocat mânia Herei pentru că l-au adoptat pe pruncul-zeu Dionysos. Drept pedeapsă, zeița l-a adus pe Athamas la o furie ucigașă și drept urmare acesta și-a ucis copilul cel mai mare. Ino apoi l-a apucat pe celălalt și, în zborul ei, a sărit de pe un vârf, în mare. Așa a ajuns această pereche în rândul zeilor mării.
Etruscii erau comercianți și navigatori foarte activi și au creat o rețea de rute comerciale care s-a extins de-a lungul Mediteranei, ajungând astfel în legătură cu alte civilizații cum ar fi grecii și fenicienii. Ei exportau mărfuri cum ar fi: ceramică, confecții metalice și produse agricole.
Religia etruscilor a avut un rol important în societatea lor. Ei credeau într-un panteon de zei și zeițe și practicau divinația pentru a interpreta voia zeilor. Zeitățile lor îi includeau pe:
Tinia (corespondentul lui Zeus/Jupiter), Uni (Juno/Hera), Menrva (Minerva/Athena) și mulți alții.
Etruscii erau artizani pricepuți și cunoscuți pentru măiestria lor în prelucrarea metalelor, a ceramicii și bijuteriilor. Arhitectura etruscă a prezentat elemente distinctive, cum ar fi utilizarea teracotei și integrarea arcadelor și bolților. Așezările etrusce erau adesea construite pe dealuri și înconjurate de ziduri groase.
Conform mitologiei romane, atunci când Romulus și Remus au întemeiat Roma, au făcut-o pe Dealul Palatin conform ritualului etrusc, adică au început cu un pomerium sau șanț sacru. Apoi au trecut la ziduri. Lui Romulus i s-a cerut să-l omoare pe Remus, când acesta din urmă a sărit peste zid, rupându-i vraja magică.
Reducerea teritoriului etrusc a fost treptată, dar după 500 î.Hr., echilibrul politic de putere din peninsula italiană a scăzut pentru etrusci, în favoarea Republicii Romane în ascensiune.
Cunoștințele noastre despre etrusci provin din descoperiri arheologice, deoarece înregistrările lor scrise au fost limitate și în mare parte s-au pierdut în timp. Drept urmare, există multe aspecte ale civilizației etrusce care rămân învăluite în mister.
(Video și tex: Panagiotu Constantinou)
Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.
Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT
