Evenimentul cel mai însemnat al istoriei lumii este schimbarea prin care cele mai nobile părţi ale omenirii au trecut de la vechile religii, cuprinse sub numele vag de păgânism, la o religie întemeiată pe unitatea divină, trinitatea, încarnarea trimisului lui Dumnezeu. Acestei conversiuni i-au trebuit aproape o mie de ani să se îndeplinească. Formarea noii religii a durat, ea însăşi, vreo trei sute de ani. Dar originea schimbării despre care vorbim e un fapt petrecut în timpul domniilor lui Cezar Flavius Augustus Vespasianus şi a lui Tiberiu. Atunci a trăit fiinţa superioară care, prin iniţiativa sa îndrăzneaţă şi prin iubirea pe care a ştiut să o inspire, a creat subiectul şi a fixat punctul de plecare al credinţei viitoare a omenirii.
Iisus s-a născut în Nazareth, un orăşel din Galileea, care nu era deloc vestit până atunci. Toată viaţa i s-a spus "Nazariteanul" şi numai printr-un subterfugiu destul de încurcat s-a putut crea legenda că s-a născut la Betleem. Acest subterfugiu a fost necesar ca urmare a rolului atribuit ulterior lui Iisus. Nu se cunoaşte data precisă a naşterii lui, dar cu siguranţă s-a întâmplat sub domnia lui Cezar Flavius Augustus Vespasianus, pe la anul 750 de la înfiinţarea Romei, probabil cu câţiva ani înainte de anul 1 al erei pe care toate popoarele civilizate o socotesc din ziua în care s-a născut.
Populaţia Galileei era foarte amestecată. Această provincie număra printre locuitorii ei, pe vremea lui Iisus, mulţi de alt neam decât evreii: fenicieni, sirieni, arabi şi chiar greci. Convertirile la iudaism nu erau rare în astfel de ţări mixte. Deci, e cu neputinţă să ridicăm chestiunea rasei şi să cercetăm ce fel de sânge curgea în venele celui care a contribuit, în cea mai mare măsură, la nesocotirea diferenţelor de rase şi sânge în omenire.
Iisus a provenit din popor. Tatăl său, Iosif, şi mama sa, Maria, erau de condiţie modestă, fiind lucrători şi trăind din munca lor, în acea stare atât de obişnuită în Orient, care nu e nici belşug, nici sărăcie.
Simplitatea vieţii în astfel de ţinuturi, înlăturând nevoia confortului, face privilegiul bogăţiei aproape inutil şi, din toţi oamenii, săraci de bună voie. Pe de altă parte, lipsa totală de interes faţă de artă şi pentru ceea ce înseamnă eleganţa vieţii materiale, imprimă casei aceluia căruia nu-i lipseşte nimic, înfăţişarea de sărăcie. Oraşul Nazareth de pe vremea lui Iisus nu era prea deosebit de cel de astăzi. Vedem şi astăzi în drumurile pietroase, sau în micile răscruci care despart locuinţele, străzile pe care Iisus s-a jucat în copilărie. Casa lui Iosif semăna mult, desigur, cu aceste dughene sărăcăcioase, luminate prin uşă, servind în acelaşi timp de tarabă, bucătărie, odaie de dormit, având drept mobilă o rogojină, câteva perne pe jos, un vas sau două de pământ şi un cufăr pictat.
Familia, provenită din una sau mai multe căsătorii, era destul de numeroasă. Iisus avea fraţi şi surori, între care se crede că el era cel mai mare. Toţi au rămas necunoscuţi căci, se pare, cei patru inşi care sunt daţi drept fraţii săi şi dintre care unul, Iacob, a ajuns vestit în primii ani de dezvoltare a creştinismului, îi erau veri primari. Într-adevăr, Maria avea o soră cu acelaşi nume, care se căsătorise cu un oarecare Alfeu sau Cleophas (se pare că aceste două nume aparţin aceleiaşi persoane) şi devenise mama mai multor fii, care au avut un rol important între primii discipoli ai lui Iisus. Aceşti veri primari, care se alăturară tânărului învăţător, pe câtă vreme fraţii săi îi stăteau împotrivă, luară numele de "fraţi întru Domnul". Adevăraţii fraţi ai lui Iisus, ca şi mama lor, n-au avut importanţă decât după moartea lui. Şi chiar şi atunci, nu au ajuns atât de respectaţi ca verii lor, a căror creştinare fusese spontană şi care, pare-se, au dovedit mai multă tărie de caracter în comportament.
La Nazareth s-au căsătorit surorile sale şi aici şi-a petrecut el primii ani ai tinereţii. Nazarethul era un orăşel aşezat într-o vale a munţilor cre închid, spre nord, Câmpia Esdrelonului. Populaţia e acum de vreo 4000 de suflete şi e posibil să nu se fi schimbat prea mult. Iarna, frigul e aspru şi clima sănătoasă. Oraşul, ca toate aşezările evreieşti din acel timp, era format dintr-o grămadă de colibe construite fără stil şi trebuie să fi avut acea înfăţişare uscată şi sărăcăcioasă a satelor din ţările orientale. Casele, pe cât se pare, nu se deosebeau mult de acele cuiburi de piatră, fără aspect, care acoperă astăzi părţile cele mai bogate ale Libanului şi care, ascunse între vii şi smochini, sunt totuşi foarte plăcute. De altfel, împrejurimile sunt minunate şi nici un loc pe lume nu ar fi fost atât de potrivit pentru visul fericirii absolute.
Locuitorii sunt politicoşi şi surâzători, grădinile verzi şi răcoroase.
Antoniu Martirul, la sfârşitul secolului al VI-lea, face un tablou încântător al fertilităţii împrejurimilor, pe care le compară cu raiul. Câteva văi dinspre apus îndreptăţesc din plin descrierea. Fântâna, unde se concentra altădată viaţa şi veselia orăşelului, e azi distrusă: jgheaburile sale crăpate nu mai au decât apă tulbure. Dar frumuseţea femeilor care se adună acolo seara, această frumuseţe remarcată încă din secolul al VI-lea şi în care se vedea un dar al Fecioarei Maria, s-a păstrat uimitor de bine. E tipul sirian în toată graţia sa plină de melancolie. Fără îndoială, Maria se afla acolo în fiecare zi şi îşi aştepta rândul, cu ulciorul pe umăr, în şirul tovarăşelor sale rămase în întuneric. Antoniu Martirul observa că femeile evreice, care în alte părţi îi dispreţuiesc pe creştini, sunt aici pline de blândeţe. Şi astăzi încă, ura religioasă e mai puţin puternică în Nazareth, decât în alte părţi.
Din oraş, priveliştea e restrânsă, dar, dacă urci puţin şi ajungi pe platforma biciuită necontenit de briză, care domină şi casele cele mai înalte, perspectiva e minunată.
La apus, se întind contururile cele mai frumoase ale Carmelului, terminate cu un vârf prăpăstios, care se cufundă parcă în mare. Apoi se desfăşoară dubla creastă care domneşte peste Mageddo, munţii Sichemului, cu locurile lor sfinte din vremea patriarhilor, munţii Gelboe, grupul mic şi pitoresc, de care se leagă amintirea atrăgătoare şi grozavă a lui Sulem şi Endor, Taborul, cu forma sa frumoasă şi rotunjită, pe care cei mai vechi o compară cu un sân.
Muntele Tabor
Printr-o depresiune dintre munţii Sulem şi Tabor, se zăresc valea Iordanului şi câmpiile înalte ale Pereului, care formează spre răsărit o linie neîntreruptă. Spre nord, munţii Safed, plecându-se spre mare, îl ascund pe Sfântul Ioan din Acra, dar lasă ochilor priveliştea golfului Haifa.
Marea Galileei
Grădinile Bahai - Haifa şi Golful omonim
Acesta a fost orizontul lui Iisus!
Acest loc fermecat, leagănul Împărăţiei lui Dumnezeu, a fost lumea sa ani întregi. Şi chiar în viaţa sa a trecut foarte puţin peste hotarele cunoscute în copilărie. Căci, dincolo, spre nord, se întrevede aproape, pe coastele Hermonului, Cesareea lui Filip, ţinta sa cea mai înaintată în lumea celor buni, iar spre sud se întrezăreşte, dincolo de munţii întunecaţi ai Samariei, trista Iudee, uscată ca de un vânt arzător al despărţirii şi al morţii.
Iudeea
Dacă vreodată lumea rămasă creştină, ajunsă la o concepţie mai bună asupra respectului datorat originilor, va dori să înlocuiască prin locuri sfinte veritabile, sanctuarele false şi meschine de care se leagă credinţa timpurilor străvechi, păgâne, pe această înălţime a Nazarethului îşi va zidi templele. Acolo, în punctul de apariţie a creştinismului şi în centrul de acţiune al creatorului său, ar trebui să se înalţe biserica în care s-ar putea ruga toţi creştinii.Toto acolo, pe acel pământ în care dorm tâmplarul Iosif şi miile de nazariteni uitaţi, care n-au trecut dincolo de orizontul văii lor, filosoful ar sta mai bine decât în orice alt loc de pe pământ, să privească mersul lucrurilor omeneşti, să se consoleze de nesiguranţa lor, să se încredinţeze asupra scopului divin, pe care lumea îl urmăreşte străbătând nesfârşitele piedici, cu toată vanitatea ei.
Contextul istoric si politic din timpul vietii lui Iisus
Educaţia lui Iisus şi ideile în care a fost crescut
Ideile lui Iisus despre Dumnezeu Tatăl şi drespre o religie curată
Sursa articolelor pe această temă: Ernest Renan, Viaţa lui Iisus.
