Creștinism - CRĂCIUNUL CA MOMENT AL DĂRUIRII

Crăciunul nu a fost întotdeauna aşa cum îl vedem acum.
De altfel, el a devenit sărbătoare legală abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat nici brazi şi nici Moş Crăciun dintotdeauna. Şi nici măcar colinde... 

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun - colindatul - era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele. 

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410. În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era "Silent night, Holy Night", care astăzi este cântată în peste 180 de limbi, de milioane de persoane. Cea mai vândută piesă de Crăciun din toate timpurile este "White Christmas" a lui Bing Crosby, din filmul clasic "Holiday Inn". Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost vândute în întreaga lume.

O altă poveste, mai puţin cunoscută, legată de Crăciun este faptul că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime.
În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar.

În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii. Încă nu este clară originea acestui gest.
Astăzi ştim că Iisus nu s-a născut la 25 decembrie, ci cândva în martie. Decembrie a fost ales pentru această sărbătoare pentru a coincide cu sărbătorile romane păgâne dedicate zeului Saturn (Saturnalii) şi Mithra (vechiul zeu al luminii), o formă de venerare a Soarelui.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sărbătoarea naşterii era considerată în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoarea din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată "Natalis Solis Invicti" - festivalul naşterii invincibilului Soare. 

În anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima dată oficial, data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. 
În anul 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.
De asemenea, el a decis ca duminica să fie "zi sfântă" într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât începând cu secolul al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836.
Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907. 

Pe vremuri, nici spiriduşii nu erau ce sunt acum. Ei furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Conceptul de spiriduşi de Crăciun provine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în nişte fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei erau după cum era şi persoana cu care aveau de-a face, răutăcioşi sau drăguţi. În Evul Mediu, ei mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Ca orice sărbătoare, Crăciunul nu poate fi celebrat, pe lângă minunatele colinde şi pomul în aşteptarea lui Moş Crăciun, fără savuroasele bucate tradiţionale, specifice fiecărui popor în parte.

În România, nu lipsesc de pe masa de Crăciun preparate tradiţionale, cum sunt: sarmale în foi de varză, friptură de porc, tobă şi cârnaţi, toate preparate în casă de fiecare gospodină. La desert, se serveşte cozonacul cu nucă sau mac. Vinul este băutura preferată de toţi românii în seara de Crăciun.

La români, de regulă, sărbătoarea Naşterii Domnului se petrece în familie. Este aşadar momentul în care se pune în valoarea talentul culinar şi capacitatea de a fi gazda perfectă a fiecărei gospodine.

S î n z i a n a

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT

Creștinism - PAŞTELE CA PRINCIPALĂ SĂRBĂTOARE ÎN CALENDARUL CREŞTIN

Paştele, principala sărbătoare a calendarului creştin, celebrează învierea lui Iisus în ziua a treia după răstignire.
Originile sărbătorii Paştelui ne duc la începutul creştinismului în lume, dar se consideră că această sărbătoare este un amestec de elemente creştine, evreieşti şi păgâne. Un istoric al secolului al VIII-lea considera că Paştele îşi are începuturile în mitologia teutonă, însuşi numele sărbătorii derivând din cuvântul Eostre (Easter în limba engleză şi Ostern în germană), zeiţa anglo-saxonă a primăverii, căreia îi era dedicată luna aprilie. Zilele zeiţei Eostre erau sărbătorite la Echinocţiu, când ziua şi noaptea deveneau egale. 

În engleză, denumirea de Paşte (Easter) e mult mai recentă. Când creştinii britanici timpurii plecau în misiune, în scopul de a convinge şi pe alţii să se alăture religiei lor, se hotărâse deja folosirea acestei denumiri pentru sărbătoarea creştină. Elementele de origine ebraică apar în sensul că sărbătoarea Pascală este legată de tradiţia evreilor de a sărbători în această perioadă eliberarea lor de către Moise, după 300 de ani de robie în Egipt. 

Sărbătoarea Paştelui a atins forma pe care o ştim astăzi abia prin secolul al II-lea. Dar bisericile au discutat mult timp în mod contradictoriu data exactă la care să fie celebrat Paştele, existând dilema dacă să fie o zi a săptămânii sau duminica. Pentru a rezolva această problemă, Împăratul Constantin a convocat Consiliul de la Nicaea în anul 325, data în care să fie sărbătorit Paştele fiind principala temă. Consiliul a hotărât ca Paştele să fie celebrat în prima duminică care urmează lunii pline de după Echinocţiu.

Datarea Paştelui în zilele noastre urmează acelaşi model: biserica observă prima lună plină de după 21 martie, iar sărbătoarea are de obicei loc între 21 martie şi 25 aprilie.

Cea mai importantă sărbătoare a anului, Paştele, este sărbătorită în lume, potrivit tradiţiilor fiecărei ţări. Mâncarea de miel servită în perioada Paştelui este specifică ţărilor europene. Ouă, pască, pâine, miel, sunt pe mesele credincioşilor. În România, de Paşte sunt nelipsite ouăle roşii, pasca, cozonacul şi preparatele din carne de miel: ciorbă de miel, stufat, drob, friptura de miel, etc. După o lungă perioadă de post, toată lumea aşteaptă Paştele, pentru a servi preparate gustoase şi a se bucura alături de cei dragi de această sărbătoare.

Max's concept.

© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT