Se afișează postările cu eticheta SUEBII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SUEBII. Afișați toate postările

joi, aprilie 12

SUEBII


sec. 1 î.e.n. - 1 e.n. Izvoarele greceşti şi latine (Poseidonios, Tacitus, ş.a.) desemnează sub numele generic de suebi (suevi) o importantă grupare de triburi vest-germanice având vatra originară pe cursul inferior al Fuviilor Weser, Elba, Oder: hermionii, semnonii, marcomanii, quazii, hermundurii, vangionii, nemeterii, ş.a. O grupare a suebilor, în frunte cu Ariovist, pătrunde în 71 î.e.n. în Gallia, dar este înfrântă de Caesar în 58 şi respinsă la răsărit de Rin.

Suevii, alanii şi vandalii trecând Rhinul (406 e.n.), provocând panică şi haos în Imperiul Roman.

406 decembrie 31. Izvoarele latine menţionează, alături de vandali şi alani, printre popoarele care traversează Rinul şi pătrund în Gallia, şi pe suebi.


409 - 411. Conduşi de regele Hermenric, suebii traversează, împreună cu vandalii şi alanii, Munţii Pirinei, stabilindu-se durabil în colţul de NV al Peninsulei Iberice (în actuala Galicie).

În Galicia, suebii s-au regăsit într-un ţinut pietros, unde erau case din piatră celtică, în Santa Tegra, la graniţa Portugaliei.

sec. 5 (prima jumătate). Profitând de migrarea vandalilor şi alanilor în Africa de N (429) şi de stabilirea centrului de greutate al Regatului Vizigot în Gallia, suebii îşi extind autoritatea spre E (provinciile Asturias, Leon) şi spre S (Portugalia de N), punând bazele unui regat independent, care adoptă ca religie arianismul. Capitala este stabilită în oraşul Bracara (= Braga, Portugalia).

Oraşul roman Bracara Augusta devine capitala Regatuli Suebilor, nesuferind nicio stricăciune în timpul ocupării sale; astăzi a devenit un oraş modern al Portugaliei.


În cursul următoarei sute de ani, Regatul Sueb nu reuşeşte să se impună, rămânând o putere locală, în umbra celei vizigote.


Regatul suebilor (suevilor) - 469 / 470 e.n. - cu Nantes la nord şi Cadiz la sud

c. 560. Adoptarea catolicismului ca religie oficială.

585. Statul sueb este cucerit şi anexat de Regatul Vizigot.

Nodul specific suebilor (suevilor)


Despre alani puteţi citit aici: ALANII

Despre vandali puteţi citi aici: VANDALII

Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.