Se afișează postările cu eticheta LUMEA ROMANĂ. DOMINATUL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LUMEA ROMANĂ. DOMINATUL. Afișați toate postările

marți, iulie 3

LUMEA ROMANĂ. DOMINATUL

Dioclețian -


Împărat roman din 20 noiembrie 284, până la 1 mai 305


Domniile lui Dioclețian și Constantin cel Mare marchează stabilirea păcii și depășirea gravei crize a sec. 3, dar, în același timp, profunda metamorfoză a statului roman, devenit o monarhie absolută de drept divin. Senatul, toate magistraturile de rezonanță republicană care se păstraseră în arhitectura principatului au dispărut sau au fost reduse la simple elemente de decor.
Locul lor este luat de atotputernicul și atotcuprinzătorul aparat birocratic ierarhizat și militarizat, care dirijează și controlează toate sectoarele vieții sociale. Armata este supusă și ea unor profunde modificări, se compune acum din limitanei și comitatensen (armata de graniță și cea operativă), infanteria a cedat primatul cavaleriei. În unitățile, tot mai numeroase, recrutate din barbarii de pe ambele părți ale limesului, care devin principala forță de șoc, cu greu mai poate fi înțeleasă o comandă în limba latină. Barierele clare dintre diferitele categorii sociale ale principatului dispar în statul autocrat, societatea polarizându-se în două mari tabere, honestiores și numiliores; reprezentanții colegiilor profesionale sunt legați de meseriile lor, colonii își pierd și ei libertatea de deplasare. Latifundiarii își consolidează puterea creându-și un aparat de constrângere propriu, își extind domeniile și influența luând sub ocrotirea lor, în pofida numeroaselor interdicții ale împăratului, țăranii din împrejurimi care caută o apărare împotriva funcționarilor imperiali și a impozitelor tot mai apăsătoare ale statului. În multe dintre provincii, viața urbană, în declin, cedează treptat primatul cele rurale, așa cum balanța se înclină încet, dar inexorabil, în favoarea economiei naturale și în dauna celei monetare. Multe procese, al căror început poate fi decelat în anii crizei sec. 3, se conturează pregnant în cursul sec. 4: deplasarea centrului de greutate comercial, militar și politic al imperiului spre limes, spre axa Rin-Dunăre, coborârea Italiei la nivelul unei provincii obișnuite, abandonarea Cetății Eterne - considerată până atunci centrul universului - de către împărat și curte, stabilirea tot mai durabilă a unor populații ”barbare” pe pământul imperiului. 

Nici viața spirituală nu mai seamănă cu cea a secolelor anterioare. Panteonul vechii religii romane, care în vremea principatului tolera sau asimila zei, culte și credințe ale populațiilor supuse din Orient și Occident, este abandonat în sec. 4 în favoarea unei religii noi, totalitare și exclusiviste, o religie triumfătoare care, cu numai un secol în urmă, era ignorată sau disprețuită: creștinismul.

284 - 305 e.n. Domnia lui Dioclețian, cel mai important dintre împărații iliri. Amplul program de reforme vizând consolidarea autorității imperiale, întărirea coeziunii interne și sporirea rezistenței imperiului în fața pericolului extern reprezintă continuarea, sistematizarea și instituționalizarea măsurilor inițiate de dinastia Severilor și a celor adoptate sub impulsul necesității în vremea ”Anarhiei militare”. Puterea militară este separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ și militar rămânând apanajul împăratului. Suprafața provinciilor este redusă, numărul lor ajungând la c.100, grupate în 12 dioceze (fiecare în frunte cu un vicar). Efectivele militare sporesc la c.500.000 de soldați, numărul legiunilor la c.60 (mai mici și mai mobile).

286 aprilie 1. Dioclețian îi acordă lui Maximianus titlul de august și implicit rangul de co-împărat, încredințându-i administrarea și apărarea provinciilor occidentale. 

286 - 288. Maximian reprimă mișcarea bagauzilor din Gallia (amplă acțiune socială care unea țărani liberi, coloni și sclavi împotriva marilor proprietari funciari și a autorităților provinciale romane) și luptă cu succes la Rin împotriva atacurilor burgunzilor, francilor, alamanilor și herulilor.

Palatul lui Dioclețian

293 martie 1. Instituirea sistemului de guvernare al tetrarhiei. Sub presiunea uzurpărilor interne și a atacurilor continue ale ”barbarilor” la hotare, Dioclețian inițiază o originală reformă constituțională, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, grupați acum într-un colegiu. Celor doi auguști (Dioclețian, Maximian) li se adaugă doi cezari, subordonați acestora (Galerius, Constantius Chlorus).

296. Allectus (succesorul lui Carausius, care se proclamă în 286 împărat în Britannia) este înfrânt în bătălia de la Londinium (= Londra) de către Constantius Chlorus. Regatul separatist insular este lichidat, iar provincia reîncorporată imperiului.

297 - 298. Război victorios împotriva Imperiului Sasanid, purtat de Dioclețian și Galerius în Mesopotamia. La încheierea păcii, granița răsăriteană a Imperiului Roman este fixată pe fluviul Tigru, iar sasanizii recunosc suzeranitatea romană asupra Armeniei. Maximă expansiune teritorială a Romei în Orient.

299 - 306. Construcția termelor lui Dioclețian, unul din cele mai importante edificii ale Romei antice.

303 februarie 23. Emiterea primului dintre cele 4 edicte, care condamnă creștinismul, inaugurează cea mai amplă și sângeroasă persecuție anticreștină din istoria imperiului.

305 mai 1. În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian, la Nicomedia, și Maximian, la Mediolanum, abdică în aceeași zi. Sfârșitul primei tetrarhii. Galeriu (în răsărit) și Constantin Chlorus (în apus) sunt proclamați, în cadrul celei de-a doua tetrarhii, auguști, asociindu-și drept cezari pe Maximin Daia și Valerius Severus ca august al Occidentului și, silit de împrejurări, îl acceptă cezar pe Constantin.

306 octombrie 28. Maxențiu, fiul lui Maximian, proftând de nemulțumirile din Italia, se proclamă princeps la Roma și reușește să-și impună autoritatea în Spania și Africa. Războiul civil început se soldează cu moartea lui Valerius Severus (307), înfrânt de Maxențiu.

308 noiembrie. În condițiile destrămării tetrarhiei, Dioclețian, Galeriu și Maximian se întâlnesc într-o conferință la Carnuntum. Liciniu, un ofițer al lui Galeriu, este numit august al Occidentului, Galeriu rămâne august al Orientului, iar Constantin (în apus) și Maximin Daia (în răsărit) sunt confirmați cezari. Maxențiu este declarat uzurpator.

311 mai 5. Moartea lui Galeriu la Nicomedia. Imperiul este împărțit de facto între 4 auguști. Liciniu devine stăpânul provinciilor europene răsăritene, Maximin Daia ocupă, după moartea lui Galeriu, Asia Mică până la Hellenspont, Maxențiu se menține în Italia și reușește să reocupe și Africa, iar Constantin administrează Gallia, Spania și Britannia.

312. Constantin înfrânge forțele lui Maxențiu în bătălia de la podul Milvius, la nord de Roma, și unifică toate provinciile occidentale sub autoritatea sa.

313 februarie - martie. Întrevedere la Mediolanum între Constantin și Liciniu, încheiată cu adoptarea ”Edictului de la Milano”. Creștinismul devine o religie egală în drepturi cu celelalte culte din imperiu.


313 primăvara. Război între Liciniu și Maximin Daia. Victorios, Liciniu rămâne unic împărat al Orientului, iar Constantin al Occidentului.

324. Războiul civil dintre Liciniu și Constantin. Liciniu se sprijină pe cercurile păgâne ale populației, iar Constantin cel Mare pe cele creștine. Înfrânt, Liciniu este capturat și executat în anul următor la Tesalonic. Imperiul este reunificat și supus autorității unui singur împărat (situație nemaiîntâlnită din 285). Constantin continuă și desăvârșește toate reformele inițiate de Dioclețian. Numărul provinciilor este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze și 4 prefecturi.

325. La Niceea, în Asia Mică, este convocat din inițiativa lui Constantin primul Conciliul ecumenic al bisericii creștine, vizând restabilirea unității bisericii. Tezele presbiteriului Arius (arianismul) sunt repudiate ca erezie, iar acesta exilat. Conciliul pune bazele dogmatice și canonice ale bisericii creștine.

328 iulie 5. Inaugurarea oficială a podului peste Dunăre, construit de arhitectul roman Theophilus Patricius, între Sucidava și Oescus, reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu.

330 mai 11. Inaugurarea oficială a Constantinopolului (astăzi Istanbul) ca nouă capitală a Imperiului Roman, mărturie grăitoare a preponderenței dobândite de provinciile orientale față de cele apusene.

337 mai 22. Moartea lui Constantin cel Mare. Pe patul de moarte, împăratul este botezat în religia creștină de către episcopul Eusebios. Imperiul este împărțit între fiii săi: Constantin II domnește în Occident (337 - 340), Constant în Italia (337 - 350), iar Constanțiu II în Orient (337 - 361).

Rămășițele statuii uriașe a împăratului Constantin cel Mare

337 - 361. Război împotriva Persiei Sasanide, prilej de uzură a forțelor imperiului.

340. Război civil în Occident. Constantin II pătrunde cu armata în Italia cu intenția eliminării fratelui său Constant, dar e ucis în apropiere de Aquileia. Constant devine împărat al întregii părți occidentale a imperiului.

350 ianuarie 18. Severitatea atitudinii față de armată și austeritatea politicii fiscale a lui Constant declanșează conjurația lui Magnentius, primul uzurpator de origine barbară, care este proclamat împărat în Gallia, fiind recunoscut în scurt timp în întregul Occident. Izbucnirea unui război civil, de care profită alamanii și francii pentru a invada Gallia.

351 septembrie 28. Magnentiu este înfrânt de Constanțiu II la Mursa (Pannonia), în cea mai sângeroasă bătălie a secolului; învins din nou în Gallia, la Mons Seleuci (353), se sinucide. Constanțiu II devine unic stăpânitor al Imperiului Roman.

360 februarie. Trupele din Occident în proclamă la Luteția (= Paris) împărat pe cezarul Iulian, care este recunoscut în noiembrie 361, după moartea lui Constanțiu II, în întregul imperiu.

361 - 363. Scurta domnie a lui Iulian Apostatul este marcată de o puternică reacție anticreștină și de încercare de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor vechi romane.

363 martie. Începutul unei mari campanii în Mesopotamia, împotriva imperiului Sasanid. Rănit în lupta de la Maranga, Iulian Apostatul moare câteva zile mai târziu (26 iunie). Sfârșitul dinastiei constantiniene.

363 iunie 27. Flavius Iovianus, proclamat împărat de către armată, încheie cu Șapur II o ”pace de 30 de ani”, renunțând la cea mai mare parte a Mesopotamiei romane și la suzeranitatea romană asupra Armeniei. Iovian revocă edictele anticreștine ale predecesorului său, acordând bisericii toate vechile privilegii.

364 februarie 25. Ofițerul Flavius Valentinianus este proclamat împărat la Niceea de către armată după moartea lui Iovian, numindu-l co-împărat pe fratele său, Flavius Valens, căruia îi încredințează guvernarea Orientului. Cele două părți ale imperiului sunt administrate separat (împărțirea curții și armatei).

364 - 375. Domnia lui Valentinian I, ultima perioadă în care Occidentul își menține ascendența asupra Orientului. Consolidarea frontierelor renane și dunărene.

364 - 378. Domnia lui Flavius Valens în Orient.

367 - 369. Luptele de la Dunărea de Jos ale lui Valens împotriva vizigoților, care amenințau provinciile romane și-l sprijiniseră pe uzurpatorul Procopius (365 - 366), se încheie cu o pace de compromis între Valens și Atanaric.

370 / 375. În înaintarea lor spre Vest, hunii nimicesc regatul ostrogoților din N Mării Negre condus de Ermanaric și atacă apoi, în anii următori, triburile vizigote. Pătrunderea violentă a hunilor în regiunile nord-pontice, care declanșează mișcări succesive de populații, este considerată data tradițională a începutului marii migrații a popoarelor.

375 noiembrie 17. Moartea lui Valentinian I la Brigetio, în Pannonia. Fiul său Grațian devine împărat al Occidentului.

376. Sub presiunea hunilor, numeroși vizigoți solicită admiterea lor în sudul Dunării, pe teritoriul imperiului, stabilindu-se în dioceza Tracia. Jaful la care sunt supuși de către autoritățile imperiale locale declanșează în anul următor o mare răscoală antiromană. Împreună cu sclavii și colonii care li se raliază, vizigoții pustiesc Peninsula Balcanică.

378 august 9. În bătălia de la Adrianopol (= Edirne), armata romană este înfrântă de vizigoții răsculați. Valens moare pe câmpul de luptă. Prima afirmare a cavaleriei ca forță hotărâtoare în marile bătălii.

379 ianuarie 19. Generalul Flavius Theodosius este numit co-împărat de către Grațian, care îi încredințează provinciile dunărene și orientale.

379 - 395. Domnia lui Theodosius I, preocupat permanent de întărirea capacității de rezistență a imperiului (reforme în domeniul dreptului, fiscalității și finanțelor). În vremea sa se accentuează fenomenul de ”barbarizare” a armatei , generalilor germanici revenindu-le un rol tot mai însemnat în stat.

c.380. Ammianus Marcellinus, ultimul mare istoric roman, se stabilește la Roma, unde va elabora Resgestae, istoria împăraților de la Nerva (96) la Valens (378).

381 mai - iulie. Are loc la Constantinopol al doilea conciliu ecumenic al bisericii creștine. Condamnarea arianismului și fixarea definitivă a Credo-ului.

382 octombrie 3. Tratat (foedus) între imperiu și vizigoți. Aceștia sunt primii ”barbari” care primesc oficial dreptul de a se stabili în calitate de foederati, cu propria lor organizare social-politică, pe teritoriu roman, în schimbul serviciului prestat în armata romană.

383 (primăvara). Magnus Maximus, comandantul forțelor militare din Britannia, este proclamat împărat de trupele din această provincie și recunoscut, după uciderea lui Grațian, în Gallia și Spania.

391 februarie 24. Edict imperial prin care se interzice frecventarea templelor și efectuarea jertfelor; este completat de cel din 8 noiembrie 392 care interzice toate cultele păgâne pe cuprinsul statului. Creștinismul este decretat ca unică religie a Imperiului Roman.

392 mai 15. Asasinarea lui Valentinian II de către generalul franc Arbogast, care-l proclamă împărat pe retorul Flavius Eugenius. Ultima tentativă de restaurare a cultelor păgâne în Imperiul Roman.

394 septembrie 6. Victoria lui Theodosius I asupra lui Eugenius și Arbogast în bătălia de pe râul Frigidus (în apropiere de Aquileia). Imperiul este reunificat, pentru ultima dată în istorie, sub o singură autoritate.

395 ianuarie 17. Moartea lui Theodosius I la Mediolanum. Imperiul Roman este divizat între cei doi fii ai săi. Flavius Arcadius devine împărat al provinciilor din răsărit, cu capitala la Constantinopol, iar Flavius Honorius al celor din apus, cu capitala la Ravenna. Unitatea teritorială a imperiului este astfel definitiv destrămată.



Theodosius I - 
ultimul împărat al Imperiului Roman reunificat

Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.