Se afișează postările cu eticheta HUNII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HUNII. Afișați toate postările

sâmbătă, martie 31

HUNII


sec. 3 î.e.n. Izvoarele chineze menţionează apariţia, în stepele din N Chinei, a unor triburi nomade de crescători de vite (vorbind o limbă altaică şi originare poate din Manciuria), pe care le desmnează sub numele generic de Xiongnu.

140 - 87 î.e.n. În vremea împăratului Wudi, Imperiul Chinez trece la o politică ofensivă împoriva triburilor Xiongnu.

c. 48 e.n. Scindarea Xiongnu: grupul meridional recunoaşte autoritatea dinastiei chineze Han orientale, jucând un important rol politic până în sec. 7; triburile septentrionale, considerate strămoşii hunilor, migrează spre apus, în Asia Centrală.

c. 350 e.n. Triburile hunilor ies victorioase din confruntarea cu alanii stabiliţi în regiunea lacului Aral. O mică parte a lor rămâne în această regiune, restul se îndreaptă spre V, către hotarele Europei.

370 / 375 e.n. Înaintând spre apus, hunii nimicesc Regatul Ostrogot al lui Emanaric din N. Mării Negre, dintre Don şi Nistru. O parte dintre ostrogoţii supuşi îi vor urma pe drumurile Europei până pe Câmpiile Catalaunice (451), iar o altă grupare se refugiază în 376 în Imperiul Roman. După înfrângerea ostrogoţilor, hunii îi atacă pe vizigoţii stabiliţi la V. de Nistru, conduşi de Fritigern şi Atanaric, obligându-i să se refugieze în 376 la S. Dunării. Pătrunderea violentă a hunilor în regiunile nord-pontice este considerată data tradiţională a începutului marii migraţii a popoarelor.



395 - 398 e.n. Primele atacuri ale hunilor, temuţi călăreţi şi neîntrecuţi arcaşi, la hotarele Imperiului Roman - la Dunăre, în dioceza Tracia, şi în E. Asiei Mici, la frontiera Caucazului.

c. 400. Noua înaintare hunică în direcţia Pannoniei provoacă, se pare, dislocarea din Europa Centrală a unor seminţii germanice, care pătrund în Imperiul Roman: în 406 vandalii, suebii şi alanii traversează Rinul înaintând în Gallia, iar ostrogoţii conduşi de Radagais năvălesc în 405 - 406 în N Italiei. Centrul puterii hunice se strămută în Câmpia Panonică.

400 - 409 e.n. O căpetenie hună din regiunile Dunării Inferioare, Uldis, participă ca federat la victoria romană asupra Gainas (400) şi Radagais (406).


408 - 409 e.n. Prin raidurile pustiitoare întreprinse în provinciile dunărene şi balcanice, confederaţia hunică devine, pentru aproape 4 decenii, cel mai periculos duşman al Imperiului Roman de Răsărit, constrâns a-i plăti un tribut anual în aur pentru a-şi asigura pacea la Dunăre. 

425 / 430 e.n. Constituirea unui regat hun sub conducerea lui Rua (Rugila), cu centrul în Câmpia Panonică.

434 e.n. Lui Rua îi succed nepoţii săi: Bleda şi Attila. După asasinarea lui Bleda (445), Attila rămâne singurul stăpânitor al unui imens imperiu, cuprins între Rin, Dunăre, Volga şi Munţii Caucaz, în care pe lângă elementul hun - ostrogoţii, herulii, scirii, gepizii, alanii - sunt incluse şi populaţiile romanice din fostele provincii ale Imperiului Roman. 


Attila - biciul lui Dumnezeu

Personalitate cu reale calităţi de comandant şi diplomat, dar spirit eminamente distructiv, Attila a ridicat în campaniile sale cruzimea şi teroarea ca arme psihologice la o adevărată perfecţiune, apărând în ochii lumii romane ca o personificare a brutalităţii şi barbariei înseşi. Istoriografia creştină l-a numit flagellum Dei ("biciul lui Dumnezeu"), iar epopeea germanică a făcut din el, sub numele de Etzel, un personaj de prim plan. Conduşi de Attila, hunii iniţiază devastatoare incursiuni în Imperiul Roman de Răsărit, unde ajung până la Thermopyle (441 şi 447), şi în cel de Apus (451 şi 452). Prin intermediul lor, se vor răspândi în Europa motive proprii artei stepelor asiatice.



451 e.n. În frunte cu Attila, hunii invadează N Galiei. Pe câmpiile Catalaunice (20 iunie), în una dintre cele mai mari bătălii ale antichităţii, armata romană, cu contingente vizigote, france, burgunde, alane, comandată de Aetius, îi obligă să se retragă.

453 e.n. Moartea lui Attila, urmată de lupte pentru putere între fiii săi. Destrămarea Imperiului Hun. Gepizii, ostrogoţii, herulii îşi dobândesc neatârnarea după bătălia de la Nedao (454), în care înfrâng armata fiilor lui Attila, Ellac şi Ernac. Resturile hunilor se refugiază în N Mării Negre, fiind treptat asimilaţi de popoarele care vor exercita hegemonia politică în aceste ţinuturi (avari, cazari, ş.a.). În sec. 5 - 6, se mai întâlnesc cete hune ca unităţi mercenare de cavalerie în armata bizantină.





Sursa acestei serii de articole despre istoria antică: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.