19 decembrie 2018

ORIENTUL - FENICIA


milen.3 î.e.n. (început). În regiunea de pe coasta Mediteranei cuprinsă între Nahar el-Kelb (la N) și Muntele Carmel (la S), separată spre est de Deșertul Sirian prin lanțurile abrupte, dar bogat împădurite, ale Munților Liban și Antiliban, se stabilesc triburi vest-semitice.
După 1200 î.e.n.,această regiune va fi cunoscută sub numele de Fenicia (”Țara purpurei”); locuitorii, numiți de greci fenicieni (poinikes), își spuneau cananeeni. Limba lor, feniciana, aparține grupului nord-vest-semitic al limbii cananeene. Religia feniciană nu se deosebește nici ea de cea a triburilor cananeene. În cursul antichității, Fenicia nu a format niciodată un stat unitar sau o entitate politică distinctă. Orașele-state de pe litoral, care-și extind influența asupra unui teritoriu limitrof limitat, sunt menționate în milen.3-2 ca înfloritoare centre comerciale și meșteșugărești ale Orientului Apropiat.

sec.28 - 23. În vremea Regatului vechi, izvoarele egiptene indică legături strânse cu orașul-stat Biblos, asupra căruia se exercită un adevărat protectorat comercial egiptean (nu însă și politic).

milen.2 î.e.n. (început). În epoca bronzului mijlociu, în Fenicia pătrund noi valuri semitice. Consolidarea și afirmarea orașelor-state feniciene: Arados, Sidon, Tir, Beritos, Tripolis.

sec.16 - 14. În epoca Regatului Mijlociu, în timpul dinastiei a 18-a, orașele feniciene recunosc suzeranitatea egipteană. Relații permanente cu lumea cretană, apoi cu cea miceniană.

sec.13. Cristalizarea alfabetului fenician. Din elemente ale scrierii hieroglifice egiptene și ale celei cuneiforme se dezvoltă după 1700 o versiune simplificată cananeană (c.100 de semne), din care evoluează apoi alfabetul consonantic fenician, format din 22 de semne. Acest alfabet este preluat și adaptat după anul 1000 de evrei, armeni, arabi, meridionali, greci (prin intermediul cărora pătrunde în Europa).

1200. Migrația ”popoarelor mării”, care pustiește bazinul occidental al Mediteranei, afectează și extremitățile nordice și sudice al Feniciei (sunt distruse Ugarit, Arados), nu și orașele din centru - Tir, Biblos, ș.a. Prăbușirea Regatului Hitit, slăbirea Egiptului, dispariția talasocrației miceniene în Marea Egee creează premisele unei afirmări fără precedent a orașelor-state feniciene; o rapidă dezvoltare cunosc îndeosebi Sidonul și Tirul.

sec.12 - 9. Epoca de apogeu a civilizației feniciene. Navigatori și negustori neîntrecuți, fenicienii domină întreaga Mediterană; lemn de cedru și pin din Liban, stofe fine (între care și cele mult râvnite de purpură), vase de metal, obiecte de aur, fildeș, bronz, bijuterii, vin sau sare sunt transportate până la Gibraltar, navele întorcându-se încărcate cu materii prime și produse specifice regiunilor străbătute. Corăbiile lor mergeau regulat în Grecia, în Italia, în Spania și s-au aventurat chiar dincolo de strâmtoarea Gibraltarului, ca să se ducă în insulele Scilly, de unde puteau cumpăra cositor.  Pretutindeni pe unde mergeau, înființau mici posturi comerciale, pe care le numeau colonii, dar primele așezări feniciene de pe coastele și insulele Mediteranei nu au fost colonii în adevăratul sens al cuvântului, ci mici centre comerciale. Abia mai târziu, după ce Fenicia devine o țintă a expansiunii Asiriei, se poate vorbi de o adevărată emigrare (colonizare) feniciană. Multe dintre aceste colonii stau la originea orașelor moderne, ca de exemplu Cadiz și Marsilia. Deși izvoarele antice datează primele așezări feniciene din Africa de N (Utica, Lixus) și Spania (Gades) în sec.12, descoperirile arheologice sugerează ca dată a fondării lor sec.10-9. Țintă a colonizării feniciene devin Cipru, Malta, Sardinia, Sicilia, Africa de Nord și Spania; acum ia naștere rivalitatea și antagonismul greco-fenician.

Fenicienii cumpărau și vindeau tot ce le putea aduce un câștig bun. Mustrări de conștiință nu prea aveau. Se zvonea pe la vecinii lor că nu prea știau ce înseamnă cuvintele cinste și omenie. Considerau o ladă plină cu aur drept cel mai înalt ideal al unui cetățean. Din cauza aceasta, ei erau foarte rău priviți și nu aveau niciun prieten. 

1115 - 1076. În timpul domniei lui Tiglatpalasar I, Asiria întreprinde primele incursiuni în Fenicia.



996 - 936. Domnia lui Hiram I în Tir marchează afirmarea acestei cetăți drept cel mai important centru economic și politic al Feniciei. Strânse legături cu Regatul Israel din timpul domniei lui David și îndeosebi Solomon; Hiram participă la construcția Templului din Ierusalim și organizează în comun cu Solomon expediții comerciale prin Marea Roșie, spre enigmatica țară Ofir.

887 - 856. Regele Ittobal din Tir supune Sidonul, impunând temporar hegemonia cetății sale în Fenicia; fiica lui, Iezebel, se căsătorește cu Ahab, regele Israelului.

814. Data tradițională a fondării, de către locuitorii din Tir, pe coasta Africii de Nord, pe locul actualului oraș Tunis, a Cartaginei, cea mai importantă colonie feniciană. Devenită cea mai înfloritoare așezare punică din Mediterana Occidentală, Cartagina continuă pe cont propriu procesul de colonizare în această zonă, în sec.5-3 î.e.n., punând bazele unui adevărat imperiu colonial.


Sit arheologic Cartagina (Tunisia)

sec.8 - 7. Întărirea Asiriei și intervenția tot mai frecventă a acestui stat, începând din vremea domniei lui Asurbanipal II (884 - 859), în Siria și Fenicia, tributul apăsător impus (în timpul lui Tiglatpalasar III, Fenicia devine provincie asiriană), reprimarea brutală a răscoalelor (distrugerea Sidonului în 677) contribuie la decăderea treptată a cetăților feniciene. Marea colonizare greacă  are la rândul ei ca urmare eliminarea influenței feniciene din Asia Mică, insulele Mării Egee, Sicilia și Gallia.



Phoenic Byblos Shekel

701. Sennacherib reprimă o răscoală antiasiriană a cetăților feniciene, condusă de regele Tirului, Luli.

sec.6. Călătorii îndrăznețe ale navigatorilor fenicieni. Din ordinul faraonului Nechao II, o flotă feniciană înconjoară, potrivit tradiției, Africa (c.600). Către sfârșitul secolului, Himilco traversează strâmtoarea Gibraltar și explorează coastele Galliei și Britaniei, Iar Hanno, plecat din Cartagina, atinge coasta Africii Occidentale în dreptul actualului stat Sierra Leone.


586 - 539. După prăbușirea Imperiului Asirian (612), Regatul Noului Babilon își extinde autoritatea asupra Feniciei. În 547, la capătul unui asediu de 13 ani, Tirul este constrâns de Nabucodonosor II să recunoască autoritatea chaldee.

539 - 332. Fenicia - provincie a Imperiului Persan. După cucerirea Babilonului, Cirus II cel Mare supune autorității ahemenide orașele-state feniciene, acordându-le o anumită autonomie, reflectată de monedele proprii bătute de acestea în sec.5. Furnizând flotei persane cel mai mare contingent de nave, orașele feniciene, conduse de dinaști locali, cunosc în aceste două secole ultima lor epocă de înflorire economică și culturală; de o dezvoltare remarcabilă se bucură acum Sidonul.



c.350. Răscoala antipersană a orașelor feniciene, condusă de regele Sidonului, Tennes. În timpul asediului lui Artaxerxe III, pier în flăcări 40.000 de locuitori ai cetății.

332. Fenicia este ocupată fără luptă de Alexandru cel Mare. Unicul oraș care rezistă, Tirul, este cucerit de armata macedoneană la capătul unui asediu de 7 luni. În epoca elenistică, orașele feniciene, parte a Egiptului Ptolemeic apoi a Regatului Seleucid, puternic influențate de civilizația greacă, înregistrează un declin rapid.


Cnaeus Pompeius Magnus - consul roman

64 / 63. Fenicia este inclusă de către Cnaeus Pompeius în provincia romană Siria.


Provinciile romane Siria și Iudeea

Completare: 
Fenicienii au întemeiat așezări pe teritoriul actual al Tunisiei încă din jurul anului 1000 î.Hr., cea mai importantă fiind Cartagina, care a dominat comerțul în Mediterana centrală, până când a fost distrusă de romani în anul 146 î.Hr. Tunisia a rămas parte a Imperiului Roman până a fost ocupată de vandali la jumătatea secolului al V-lea d.Hr. În secolul al VI-lea, Tunisia este recucerită de Imperiul Bizantin, ea devenind parte a lumii islamice odată cu expansiunea islamului în secolul al VII-lea, ajungând un centru important al culturii islamice în Africa de Nord.


DESPRE ALFABET



Trebuie să subliniem că fenicienii au adus omenirii un serviciu neprețuit: ne-au dăruit alfabetul. 
Fenicienii întrebuințaseră la început scrierea inventată de sumerieni, dar au găsit că aceste simboluri îi făceau să-și piardă prea multă vreme în zadar. Ei erau oameni de afaceri și nu aveau și nici nu puteau să piardă ceasuri întregi ca să graveze 2-3 litere. Își bătură capul și născociră un nou sistem de scriere, cu mult mai bun decât cel vechi. Au împrumutat câteva semne de la egipteni și au simplificat mai multe figuri cuneiforme de-ale sumerienilor. Au sacrificat aspectul artistic al vechiului sistem de dragul repeziciunii și au redus miile de figuri diferite la un scurt alfabet practic de 22 de litere.
Cu timpul, alfabetul acesta a trecut peste Marea Egee, în Grecia. Grecii îi mai adăugară câteva litere inventate de ei și duseră alfabetul astfel îmbunătățit în Italia. Acolo a mai fost modificat puțin de romanii de pe Insula Sicilia, care l-au transmis ulterior barbarilor sălbatici din Europa de est, ajungând apoi și în Europa de vest. Așa a fost creat alfabetul latin pe care îl folosim și astăzi.

Teorii despre ”popoarele mării”:

Există mai multe teorii, care nu se exclud neapărat, în privința originii lor, nici una nefiind complet acceptată; controversele continuă și astăzi, fără să se ajungă la o concluzie satisfăcătoare.

1) Teoria miceniană. Conform acesteia, populațiile migratoare cunoșteau scrierea Lineară B și alte forme de scriere greacă veche. Alte argumente ar fi echivalențele onomastice între Ekueș / Ahei și între Denyen / Danaoi. Este parțial în contradicție cu teoria canaanită, deoarece Ramses al III-lea îi descrie pe Ekueș ca fiind circumciși.

2) Teoria central și nord-europeană. Se presupune că un eveniment geologic sau astronomic cataclismic a afectat nordul Mării Mediterane până în nordul Europei, ceea ce a dus la schimbări climatice, urmate de foamete și molime; populații întregi au început să migreze spre zone mai favorabile. Ca argumente ar fi descrierile din legendele popoarelor despre globul de foc venit dinspre Oceanul Indian peste Arabia și Etiopia, dispărând într-o explozie deasupra Mării Mediterane și care a determinat apariția unui val mareic tip tsunami. De asemeni, s-au găsit bijuterii de ambră (chihlimbar) și arme care par apropiate de tenologia central-europeană a epocii. Ca argument onomastic, Șekeleș / Sicilia.

3) Teoria canaanită. Se bazează pe descrierile egiptene, care îi prezintă pe invadatori ca avînd nume semitice și ca fiind circumciși. Apropieri de nume: Peleset / Filistini, Șekeleș / Isaacar, Ueșueș / Aser, Geker / Manasse, Denyen / Dan

Concluzii

Popoarele mării reprezintă o pagină controversată din „Epoca întunecată a Bronzului”. Dovezile arheologice din zona estului mediteraneean și din Anatolia indică o discontinuitate brutală în straturile excavate legată probabil de mișcarea migratorie a acestor populații. Deseori erau însoțiți de familii și de bunuri (invaziile de pe uscat se făceau cu aceștia încărcați în care cu boi), ceea ce implică mai degrabă mișcări de migrație în masă decît acțiuni militare coerente duse de armate. Deși dovezile indică agresivitatea atacurilor, cu obligarea populațiilor cucerite să lupte alături de ei și înlocuirea culturilor rafinate din zonă cu una mai rudimentară, care disprețuia până și palatele și templele, se pare că din secolul al XI-lea î.Hr. devin inofensivi și se disipează în insulele mediteraneene. Însăși existența lor este pusă la îndoială, deoarece asocierile de nume sunt deseori speculative; iată cele mai cunoscute:

Peleset = filistini (alții zic că ar fi tribul grecesc al pelasgilor);

Luka = Lycia (Asia Mică);

Ekueș = ahei;

Denyen = danaoi (vechii greci; alții zic că ar fi tribul Dan al lui Israel);

Șerden = Sardinia;

Șekeleș = Sicilia;

Geker = tirrhenieni (înrudiți cu etruscii);

Tereș = troienii din Asia Mică;

Ueșeș = oscii (Peninsula Italică; alții zic că probabil e tribul Așer al lui Israel);

Carcisa = Caria antică sau hittiți.

Despre popoarele mării puteți citi mai multe aici:
Sursa acestei serii de articole pe teme istorice: "O ISTORIE A LUMII ANTICE" - compendiu; Internet (poze, hărţi); traduceri din istoria universală.

Max's concept.
© Copyright 2018 MAX'S CONCEPT

Postare prezentată

POPOARELE EUROPENE - GETO-DACII

Regiunea carpato-dunăreană, în care a evoluat comunitatea etnică românească, a fost ocupată inițial, în jurul anului 2000 î.e.n., de căt...